Sofia are fermă de vaci, ce activează ca în anii de glorie ai zootehniei

Demult îmi planificasem o deplasare la ferma de vaci din satul Sofia, ce aparţine SRL „Valea Sofiei”. Îmi doream acest lucru din simplul motiv, că actualmente nu prea ai să întâlneşti gospodării agricole, care să se aventureze întru a menţine în activitate un astfel de sector nejustificat din punct de vedere economic.

Ş-apoi, cred, în subconştient mai pâlpâia încă o mică dorinţă. Prin această vizită vroiam, probabil, să încerc o reîntoarcere în acele timpuri, când sectorul zootehnic era o ramură bine ajustată şi tratată cu permanentă atenţie. Era un domeniu, activitatea căruia, constituia un temeinic suport pentru dezvoltarea economiei ţării.

M-am bucurat, că ceea ce am văzut la ferma de vaci din gospodăria agricolă „Valea Sofiei” m-a aruncat nostalgic în anii de glorie ai sectorului zootehnic drochian şi republican.

Dar s-o luăm de la un capăt.

La Sofia mergem împreună cu Valerian Gherman, şef-adjunct, Direcţia agricultură, Alimentaţie şi Relaţii Funciare a Consiliului raional Drochia. Este o zi frumoasă, molcomă, când căldurile exagerate din această toamnă un pic s-au retras, dar nu într-atât ca să te facă să te înfofoleşti. Astfel, lejer şi uşor, mergem spre ferma de vite mari cornute şi discutăm despre activitatea de odinioară a acestui sector de producţie.

Valerian Gherman este o persoană din agricultură, a lucrat totdeauna în acest domeniu, cunoaşte şi pe faţă, şi pe interior, munca în gospodăriile agricole din raion, inclusiv, cea desfăşurată în satul Sofia. Îl cunoaşte, cum zice dânsul, „fo-o-o-o-oarte bine” şi pe Ion Babără, directorul SRL „Valea Sofiei”.

– Este un om cum mai rar altul, – îmi spune, iar în voce se simte un reliefat respect. – Ion Babără este un bun gospodar, un agricultor cu experienţă şi cu drag de învăţătură. Vreau să zic, că el mereu caută noul în cultivarea pământului, se interesează de tehnologii moderne pentru prelucrarea solului, studiază capacităţile maşinilor, utilajului agricol de ultimă generaţie apărute pe piaţă şi promiţătoare de randament înalt, se străduie să ţină pasul alături de colegii mai „cu barbă” în agricultură, iar, în ultimul timp, chiar îi depăşeşte pe mulţi în rezultatele finale. Cât priveşte sectorul zootehnic, Ion Babără şi specialiştii săi, chiar sunt unicali în raionul Drochia. Or, fermă de vite mari cornute nu mai are nici o gospodărie agricolă din raionul nostru. Ştiu că nu îi este simplu să ţină „în funcţiune” această mahină, o cireadă sub o mie de vaci. Ferma de la Ţarigrad tot este a sofienilor. Are mare bătaie de cap, dar nu cedează.

La aceste cuvinte am ajuns la ferma din Sofia, unde, în prealabil, convenisem să ne întâlnim cu Ion Babără. Astfel, că în continuarea celor spuse de Valerian Gherman, îl întreb pe directorul de la „Valea Sofiei”:

– Pentru ce asemenea sacrificii?

Mă priveşte cu vădită neînţelegere, după care, simt, abandonează răspunsul iniţial şi zice:

– Dacă stăm să ne gândim, viaţa însăşi este un sacrificiu permanent. Asta, desigur, dacă vrei s-o trăieşti cu tolc, cu implicare, cu dorinţa de a pune umărul la îmbunătăţirea ei, nelimitându-te doar la a face o simplă umbră pe pământ.

Ferma de vaci, şi cea de la Sofia, şi cea de la Ţarigrad există şi se dezvoltă, în temei, datorită oamenilor care muncesc în aceste sectoare. Ştiu şi văd că nu le este simplu, dar, zilnic, vin la locul de muncă cu noaptea în cap şi pleacă acasă pe amurgite. Desigur, cu întreruperi de câteva ore între mulsori.

Şi mai este ceva, sectorul zootehnic, căci pe lângă vaci mai creştem şi porci, păsări, este unul care asigură un flux „viu” de finanţe, un rulaj continuu de bani. Dacă, bineînţeles, ramura înregistrează indicatori buni, are rezultate, se dezvoltă. Căci, în agricultură cum e, plata de la creşterea culturilor agricole, vine abia după recoltare, pe când cea de la realizarea laptelui, cărnii – zilnic, săptămânal, lunar, trimestrial, cum conveniţi cu cumpărătorul. Se întâmplă ca datorită activităţii fermelor să ţinem „la suprafaţă” şi alte sectoare. Nina Proca poate să confirme.

Nina Proca, care este prezentă la discuţie, lucrează în zootehnie din 1978. Şefă la ferma de vite este al 12-lea an.

– Cunosc munca la fermă ca pe „Tatăl nostru”, – ne spune mândră. – Şi m-am obişnuit cu ea, precum cu chipul din oglindă, – adaugă zâmbind şmecher.

Are ochi ageri, de o culoare neobişnuită, ceva intermediar între albastru şi verde. Când vorbeşte te priveşte direct, ochi în ochi. Îmi plac asemenea oameni. Îmi inspiră încredere.

– Muncim mult, dar nu fără succes, – ne mărturiseşte Nina Proca. – Vara aceasta un pic au şchiopătat mulsorile, ştiţi doar: seceta, căldurile, acum, însă, revenim la cantitatea obişnuită. Mulgem zilnic circa două tone de lapte. A sporit şi grăsimea lui, are 3,9 procente. Cantitatea de lapte urmează să mai crească pentru că până la sfârşitul anului vom avea încă 56 fătări. Bine merge şi tineretul bovin, avem la 200 viţei de diferită vârstă. Spre realizare avem 20 de tauri: mari, frumoşi, bine înveliţi. Hrană avem variată, în cantităţi suficiente. Într-un cuvânt, ferma de la „Valea Sofiei” este un perpetuum mobile, cum zice unul dintre feciorii mei.

… Au trecut câteva zile de la acea deplasare, dar imaginea acelui „perpetuum mobile”, neobişnuit pentru actualitatea în care trăim, continuă să mă urmărească. Şi să-mi insufle încredere, că, în ţara asta, lucrurile încă mai pot fi puse la cale.

Liuba BULGARU