Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
Sofia îşi curăţă izvoarele – Glia Drochiană

Grupul de lucru: bărbații trag funia din fântână, iar femeile îi susțin și îi încurajează

Satul Sofia este numit ”satul celor 2000 de fântâni”, ce se găsesc aproape în fiecare gospodărie, iar în unele – şi câte două, ele constituind un patrimoniu de invidiat al localităţii.

Ca apa să izvorască limpede şi cristalină, izvoarele periodic se cer a fi curăţate. Alexandra Nelipovschi, custode, Muzeul de istorie şi etnogarfie din localitate, în planul de lucru îşi planifică să organizeze anual curăţarea unei fântâni.
— Aceasta a fost una din poruncile fondatorului muzeului, regretatului Iacob Babără înainte de plecarea la cele veşnice, – ne mărturisi Alexandra Nelipovschi.- Şi mă străduiesc, ca aproape în fiecare an să fac acest lucru.
Iniţial este identificată fântâna, apoi organizată echipa. Anul acesta a fost aleasă spre curăţare fântâna lui Gheorghe Furtună, nevăzător, ea fiind săpată acum aproape 150 de ani încă de Pantelimon Patraşcu, bunicul fostului dascăl Petru Patraşcu. În gospodăriile de peste drum fântâni sunt, însă, ori izvoarele nu-s puternice, ori apa nu-i gustoasă, și toţi vin să ia apa anume de la această fântănă.
Ideea a fost susţinută de primărie, mai ales de tânăra Asociaţie Obştească „Seniorii”, preşedinte Victor Lopotenco. Lângă fântâna în cauza i-am surprins în procesul lucrului pe unii „seniori”, artiştii amatori şi angajaţii muzeului, câțiva vecini şi trei lucrători de la Gospodăria comunală a primăriei, or, la acest proces se cer multe braţe de muncă.
După ce a fost pompată apa, în fântână a fost coborât fântânarul Vitalie Valuţă, care a curăţat tot nămolul şi lucrurile străine ce s-au acumulat cu timpul în ea. Se grăbea să reuşească, deoarece din cele şapte izvoare apa venea repede şi acoperea suprafaţa, făcând dificil procesul de curăţare.
După finisarea acestei etape, a fost scoasă şi apa murdară, tulbure, apoi, la final, a fost stropită cu agheazmă întru ca vecinii să poată consuma o apă cristalină din izvoarele curățate recent.
La finisarea evenimentului, conform ritualului, gospodinele din Ansamblul folcloric „Ţărăncuţele” au pregătit şi au servit lumea implicată cu o masă bogată de bucate tradiţionale.
Grija pentru fântâni şi izvoarele ce o alimentează conţine în sine ceva sacru prin ritualul de a le curăţa periodic.
Sperăm că tradiţiile şi ritualurile de elogiere a izvoarelor, prin permanentă curățare și îngrijire, vor dăinui în timp, iar prin respectarea lor ne vom păstra specificul şi identitatea noastră naţională.

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *