„Speranţa” a păşit cu dreptul
Sâmbătă, 5 mai 2018, pe stadionul „Sergiu Fandofan” din oraşul Drochia, a fost dat startul unui nou Campionat republican la fotbal, Divizia „B”, seria Nord.
La deschiderea campionatului au participat şi persoane oficiale, fără de care în Drochia nu ar exista nici fotbal, nici echipă bine antrenată. Între ei – Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul RM, Vasile Grădinaru, preşedintele raionului, Nina Cereteu, primara oraşului Drochia, Anatol Gorodenco, Directorul Departamentului Materie Primă, SA Sudzucker Moldova şi, desigur, suporterii, circa 500 persoane, care totdeauna sunt prezenţi la meciurile echipei noastre.
Folosesc acest prilej pentru a menţiona, că datorită persoanelor enumerate echipa de fotbal FC „Speranţa” este înzestrată cu echipament, cu transport, beneficiază de suport financiar şi, principalul, are un teren amenajat.
Amintesc, că în intervalul dintre campionatul din anul trecut şi cel actual, echipa noastră a participat la turneul republican de iarnă „IONESCO”, ce s-a desfăşurat în or. Bălţi. De la aceste competiţii fotbaliştii noştri au revenit cu locul II, cedând în finală, într-un meci dramatic, de altfel, echipei „Grănicerul” din or. Glodeni, Divizia A.
Anul curent „Speranţa” va participa la Cupa Europei între amatori, finala căreia va avea loc în Italia. Primul meci deja a fost câştigat de la echipa din Făleşti cu scorul de 3:2. Toate golurile au fost marcate de către golgheterul echipei Mihai Porcescu.
În 2018 FC „Speranţa” Drochia a luat şefie asupra echipei de juniori, anul naşterii 2008-2009, pe care îi va susţine cu tot necesarul întru ca ei, peste 10 ani, să devină jucători de bază ai echipei drochiene.
Vreau să se ştie, că în intervalul din toamna trecută până în prezent s-au produs mari schimbări în componenţa colectivului.
Astfel, portarul Vitalie Dintu, fundaşul Vadim Borş, mijlocaşul Tudor Roşu, înaintaşul Ion Pascaru au părăsit echipa. Dar, în schimb, şi-au exprimat dorinţa de a juca în lotul echipei noastre alţi jucători talentaţi, care anterior au jucat în echipele de maieştri, precum „Şerif”, Tiraspol, „Dacia”, Chişinău, „Academia”, Chişinău, „Milsami”, Orhei, „Olimpia”, Bălţi, „Nistru”, Otaci. Aceştea sunt: portarul Serghei Nicolaev, fundaşii Sergiu Cojocaru şi Sergiu Viţa, mijlocaşul Vlad Sinegur, mijlocaşul Petru Stânga.
Având în componenţa echipei aşa fotbalişti talentaţi, suntem siguri, că în acest an fotbalistic sportivii noştri vor lupta doar pentru primul loc.
Salutând ambele echipe cu începerea sezonului, Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a promis drochienilor, că până la hramul oraşului stadionul va fi dotat cu scaune noi.
În cadrul evenimentului Vasile Grădinaru, Ion Dascăl, reprezentantul Selecţionatei Moldovei la rugby, Igor Breghin, reprezentantul Federaţiei Naţionale de Fotbal au urat un start benefic şi succese sportivilor. Iar sponsorii oficiali în persoana Ninei Cereteu şi a lui Anatolie Gorodenco au spus, că instituţiile pe care le reprezintă vor continua să susţină FC „Speranţa” Drochia, întru ca echipa să se poată dezvolta şi să asigure jocuri interesante, pline de realizări.
După onorarea Drapelului de Stat şi a Imnului RM, a demarat meciul de fotbal însăşi, confruntarea fotbalistică fiind între FC „Sporting” Făleşti şi FC „Speranţa”.
Meciul s-a încheiat cu victoria sportivilor drochieni – 4:0, fapt ce a permis echipei noastre chiar din start să se plaseze pe primul loc în clasament. Golurile au fost marcate de Vladimir Sinegur, Mihai Ţurcanu, Petru Stângă şi Alexandru Mardari.
La 9 mai FC „Speranţa” a jucat în cadrul Cupei Europei între amatori, confruntându-se cu FC „Făleşti”. Astfel, în Ziua Victoriei, VICTORIA fotbalistică a „Speranţei” a constituit 9:0.
Reiterăm, că tot la 5 mai, echipele din Divizia „B” au înregistrat următoarele rezultate: FC Râşcani – FC Soroca – 1:4; FC „Maiac” (Ungheni) – FC Sănătăuca (Floreşti) – 2:1; FC Edineţ – FC „Cruiz” (Camenca) – 2:1. Menţionăm că FC Rezina a fost liberă de joc.
Următorul meci în Campionatul republican, Divizia „B” Nord se va disputa la 2 iunie, ora 18.00, în or. Râşcani. Ia 16.06.2018 „Speranţa” va juca pe stadionul propriu cu FC Edineţ.
Valeriu PLOPA, preşedinte, Clubul FC „Speranţa”