„… spun că a murit Sulac”…
Şi a murit „când i-a fost rândul”. Dar a rămas veşnic viu în memoria oamenilor, cărora, vorba lui Pavel Boţu, le-a adus „sărbătoare în casa mare”, care l-au însemnat printre cântăreţi, l-au îndrăgit, i-au urmărit cu bucurie ascensiunea, l-au admirat, l-au adorat, l-au venerat.
Sub aspectul valorificării, propăvăduirii, promovării şi măiestriei interpretării melosului popular Nicolae Sulac, după umila mea părere, e de prim rang, ca şi Mihai Eminescu în poezie.
De aceea, orice dovadă de neuitare a neasemuitului, marelui, ilustrului cântăreţ, odată cu sesizarea chipului sau vocii sale, ni se umple inima de voie bună şi bucurie, de drag de viaţă.
O asemenea mare bucurie ne-a prilejuit-o zilele acestea televiziunea publică. De menţionat, că ea readuce cu regularitate în actualitate personalităţi marcante din cultura naţională, cum ar fi Veniamin Apostol, Victor Ciutac, Alexandra Cozmescu, Gheorghe Cincilei etc.
În perioada sărbătorilor de iarnă televiziunea noastră, seară de seară, ne-a adus pe ecrane cele mai prestigioase orchestre populare şi cei mai îndrăgiţi interpreţi de la noi şi din România: Anişoara Puică, Maria Iliuţ, Radu Buimistru, Maria Stoianov, Margareta Clipa etc.
În una din zile a apărut, ca de obicei, în scenă faimoasa Orchestră „Lăutarii”, dirijată de veşnic tânărul, virtuosul violonist, maiestrul Nicolae Botgros, iar la microfon – să vezi şi să nu crezi! – în aplauzele sacadate, necontenite ale publicului din sală – Nicolae Sulac! Concertul a fost al lui integral. Aplauze, braţe de flori au fost măsura preţului ce i-o arată publicul pentru măiestria interpretării, ţinuta scenică sobră, mesajul cântecelor apropiat de inima fiecăruia. Într-un sfârşit, Nicolae Sulac a reuşit să se desprindă şi să plece, dând voios din mână a rămas bun. Iar în casele noastre s-a instalat o atmosferă exaltantă, în memorie mai persistând melodia; „ …moldovanul cum nu-l dai, n-a făcut nuntă cu ceai…”
În dorinţa de a-l mai reţine în suflet pe marele rapsod, mi-am zis: dar ia să văd ce scrie despre Nicolae Sulac în eseul despre satul lui drag Sadâc! Iau volumul 11 al Enciclopediei „Localităţile Republicii Moldova”, deschid la pag. 457 şi prind fugitiv cu vederea să ajung la ce căutam: „Notă statistică” (2012); …populaţia 2420 de locuitori… gimnaziu, … casă de cultură, … Casă-muzeu „Nicolae Sulac”. Ceea ce caut. Mai departe… în 5 pagini niciun cuvânt despre Nicolae Sulac! Se vede că deja la tipografie, când era târziu să adăogi textul, cineva a observat şi, ca să salveze situaţia penibilă, a plasat două fotografii – una cu monumentul şi Casa-muzeu „Nicolae Sulac” şi alta – ţi se rupe inima când o priveşti – Nicolae Sulac, cântând de se omoară, cu ambele braţe larg deschise de parcă vrea să cuprindă toată lumea!
Îmi aplec privirea la sfârşitul ultimei pagini să citesc numele autorului, care a ignorat rigorile expunerii şi principiile umane de a cinsti înaintaşii, corifeii culturii naţionale. Acesta nu este un om mărginit, căruia i s-ar putea îngădui asemenea greşeală. Acesta este Gheorghe Halal, doctor habilitat în filologie, specialist principal în antroponimie, expert ONU în Standartizarea numelor! Roiuri de gânduri dezaprobante… Dar… vorba lui Grigore Vieru: „Eminescu să-l judece…”
Nicolae Sulac oricum va dăinui în memoria noastră. El n-a murit. „…rămân cântecele mele…” El însuşi a propocit.
Vitalie ZAGAIEVSCHI