Start plăți pentru compensații la căldură: peste jumătate din gospodăriile care se califică vor primi compensația maximă
Pe 12 decembrie, Ministra Muncii și Protecției Sociale a anunțat despre inițierea procesului de plată a compensațiilor pentru căldură, pentru luna noiembrie. Începând cu 15 decembrie, gospodăriile calificate pentru compensații vor putea ridica plățile și de la oficiile poștale din întreaga țară, în baza buletinului de identitate.
Circa 605.538 de familii s-au calificat pentru a primi compensații în luna noiembrie, ceea ce reprezintă 1.216.000 de persoane. Cele mai multe gospodării vor beneficia de compensații pentru combustibili solizi, circa – 287.027, urmate de gaze naturale – 169.309, energie termică – 106.134 și energie electrică – 43.068.
În jur de 53% dintre gospodăriile care s-au calificat, vor primi compensații maxime, de 800 de lei, pentru combustibili solizi și 1000 de lei pentru restul surselor de energie.
Programul „Ajutor la contor” continuă să ofere sprijin gospodăriilor vulnerabile, care includ pensionari, persoane cu dizabilități, tineri și copii, pentru care acest suport este indispensabil, în perioada rece a anului. Gospodăriile care s-au calificat pentru compensații includ: 399.866 pensionari, 341.671 copii și tineri, 23.196 persoane cu dizabilități, 11.652 – șomeri.
În cadrul conferinței, Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru a menționat că „Guvernul rămâne ferm angajat să sprijine populația în această perioadă, iar pe lângă măsurile de compensație, Guvernul pune un accent puternic și pe programele de eficiență energetică.”
Pentru a determina dacă o gospodărie se califică pentru compensații și a stabili valoarea compensației, sistemul informațional „Vulnerabilitate Energetică” a aplicat o serie de criterii de eligibilitate și calificare, accesând informații din peste 11 baze de date și sisteme informaționale ale statului.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a oferit suport la procesul înregistrare, prin intermediul Centrului de suport al programului „Ajutor la contor”. Cu ajutorul registratorilor au fost depuse circa 409.450 de cereri, iar centrul de apel a preluat la peste 30.400 de apeluri, în prima lună de depunere a cererilor.
Analizele arată că programul „Ajutor la contor” continuă să aibă un impact semnificativ asupra populației. O analiză recentă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltarerelevă că în ultimele 3 sezoane reci, programul de compensații a contribuit la reducerea sărăciei energetice cu 10,6 puncte procentuale, de la 97,4% la 86,8%. De asemenea, sărăcia absolută (monetară) a scăzut cu 3,9 puncte procentuale, ajungând de la 34,0% la 30,2%. În același timp, sărăcia extremă (alimentară) s-a redus cu 3,3 puncte procentuale, de la 17,8% la 14,5%. Aceste evoluții arată un impact pozitiv al programului de compensații.
În încheiere, Ministra Muncii și Protecției Sociale a adus mulțumiri Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Guvernului Italiei pentru suportul tehnic acordat programului „Ajutor la contor” și în acest sezon de încălzire.
Sursa: social.gov.md
