Statul subvenționează locurile noi de muncă
Noi, reprezentanții Direcției Ocuparea Forței de Muncă Drochia, am fost invitați la un seminar de instruire cu participarea agenților economici, mici și mijlocii, pentru a-i informa despre subvenționarea locurilor noi de muncă.
În procesul de comunicare noi ne-am referit la mai multe aspecte ale acestei chestiuni, ce favorizează agenții economici în cazul când ei deschid noi locuri de muncă. Astfel, una din cele mai generoase subvenții este cea pentru locurile de muncă deschise în sectorul rural. Agenții economici sunt favorizați financiar în cazul, când deschid minimum 1 loc de lucru nou pentru a angaja 1 șomer înregistrat în baza de date a DOFM. În cazul dat statul acoperă 65% din cheltuielile suportate pentru această inițiativă.
La fel, agenții economici sunt subvenționați, dacă crează sau adaptează locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități, subvenția în aceste cazuri constituind 50% din cheltuieli.
Și în următorul caz agentul economic beneficiază de subvenția respectivă, dacă el angajează șomeri din categoria de persoane care necesită suport suplimentar pe piața muncii. Conform Legii cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj, art. 23 (3), șomerii care necesită suport suplimentar pe piaţa muncii sunt: a) tinerii cu vârstă cuprinsă între 16 şi 24 de ani; b) persoanele care nu deţin o profesie/meserie; c) persoanele cu dizabilităţi; d) şomerii de lungă durată; e) persoanele cu vârstă de 50 de ani şi peste; f) persoanele eliberate din locurile de detenţie; g) victimele traficului de fiinţe umane, după reabilitarea psihologică şi socială; h) persoanele care se luptă cu consumul de substanţe stupefiante ori psihotrope, după reabilitarea socială şi psihologică; i) victimele violenţei în familie; j) alte categorii supuse riscului de excluziune socială stabilite prin lege sau de către guvern. În aceste cazuri subvenția constituie 30% din salariul mediu pe republică pentru anul precedent. De exemplu, în 2020, salariul mediu a constituit 8107,50 lei, iar această categorie de subvenție a fost calculată câte 2432,25 lei lunar și se achită timp de 6 luni. Condiția este ca persoana respectivă să activeze cel puțin 18 luni. În cazul că persoana totuși demisionează, angajatorul, ca să păstreze condițiile legale, poate angaja un șomer aflat la evidență la DOFM.
Galina ZAVOROTNÂI, șefă, Direcția Ocuparea Forței de Muncă, Drochia