„Ștefan cel Mare” la ceas aniversar – 35 ani de la înființare
Emoții trăite cu maximă intensitate au dominat atmosfera evenimentului aniversar de 35 ani de la fondarea Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare”, desfășurat cu mare fast pe 10 octombrie, curent, fiind o sărbătoare de zile mari, ce a lăsat o urmă frumoasă în fila de istorie a instituției, dar și în sufletul tuturor celor prezenți.
Cu binecuvântare cerească, sărbătoriții au avut parte de o zi frumoasă, cu mult soare, întregită de voie bună și zâmbet binevoitor pe chipul celor prezenți la eveniment. Spiritul de echipă și buna organizare s-au făcut simțite cu mult înainte de începutul festivității, gazdele fiind receptive și primitoare cu fiecare nou sosit.
O poveste frumoasă a fost înscrisă în cartea istoriei: din anul 1988, 10 octombrie instituția a purtat numele de școală medie de cultură generală nr.4, iar de la 1 septembrie 2004,– ca Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”- nume care însuflețește la muncă, la fapte mărețe, îndrumă spre noi cuceriri pe calea succesului, cultivă dragostea de țară, de istorie și neam. Cei 35 de ani, urcați treaptă cu treaptă în țara misterioasă a cărții au adunat la sărbătoare multă lume selectă: ex-directori ai instituției, foști profesori – veterani, care și – au urmat cu demnitate nobila vocație pe parcursul mai multor decenii de activitate pe tărâmul pedagogic, dar și oaspeți din administrația publică locală de nivel I și II, reprezentanții Direcției Educație, Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport, managerii Instituțiilor de Educație Timpurie și instituțiilor preuniversitare din oraș, reprezentanții mass media și a instituțiilor partenere: Biblioteca Publică raională „Iulian Filip”, Filiala Copii Drochia și Centrul de Creație a Copiilor, Centrul ,,Căldura casei” și Muzeul de Etnografie, Arte și Istorie. Moderatorii evenimentului Elena Filip, directoare adjunctă pe educație și discipolul instituției Petru Leșenco au dat start evenimentului cu evoluarea celor mai mici discipoli, în port național, trezind admirația spectatorilor cu originala compoziție coregrafică, regizată după conceptul evenimentului.
În cadrul festivității solemne, Svetlana Capcelea, directoarea instituției, a mulțumit tuturor oaspeților, care au onorat cu prezența la sărbătoare, exprimând profunda recunoștință celor care au venit să împărtășească bucuria sărbătorii: „O instituție de învățământ este un templu al cunoștințelor, un loc minunat de meditație și devenire a unei personalități, este locul unde munca este convertită în educație, în care implicarea în diverse activități aduce plusvaloare performanțelor colectivului de pedagogi, dar și sutelor de absolvenți, care au dus faima liceului atât în țară, cât și peste hotarele ei. Aniversarea de 35 de ani este un bun prilej de trăiri intense, de bucurii și bilanț în amintirea unui trecut, în care s-au zămislit idei, a unui prezent continuu și plin de viață”, – a menționat dumneaei, mulțumind pe această cale Consiliului raional Drochia, primăriei orașului, Direcției Educație și tuturor dascălilor, părinților, elevilor, instituțiilor partenere, cu care liceul are o colaborare frumoasă.
O echipă de buni profesioniști, de pedagogi dedicați, bine consolidată și prietenoasă a câștigat recunoaștere și apreciere grație unui management de calitate. Instituția a fost ghidată pe parcursul celor 35 de ani de activitate de 5 directori, aflați pe loc de cinste în pleiada conducătorilor, ce au lăsat frumoase urme: Lisnic Gheorghe, fondatorul școlii Nr.4, Ion Pulbere, mult regretatul Sergiu Cucer, plecat în eternitate, Ion Recean, actualul șef al Direcție Educație, și actuala directoare a liceului, Svetlana Capcelea, care continuă cu mult profesionalism să-și onoreze atribuțiile. Atmosfera de sărbătoare a conferit originalitate cu evoluarea grupului de discipoli ai instituției, care au prezentat succesele de performanță la diverse concursuri raionale, prin prezentarea coregrafică cu medaliile și trofeele câștigate, impresionând pe toți cei prezenți.
La finele careului festiv a fost adresat un emoționant mesaj de felicitare din partea vicepreședintelui raionului, Iurie Ostavciuc, fost profesor al acestei instituții, care a oferit o Diplomă aniversară pentru succesele și rezultatele obținute pe parcursul activității, pentru contribuție în promovarea calității învățământului drochian și cu prilejul a 35 de ani de la înființarea liceului, mulțumind profesorilor care au stat la baza fondării instituției, dar și tinerilor profesori, care au preluat și vor duce peste ani nobila vocație.
Evenimentul a fost întregit de evoluarea formației „Noi” cu Victor Cemortan, Laura Grozav și Vitalie Țurcanu, în recital cu piesa „Aici e Moldova mea”, muzică și versuri de Victor Cemortan.
Partea a doua a evenimentului s-a desfășurat în sala de festivități a instituției, cu prezența cadrelor didactice și oaspeților invitați, pentru a depăna frumos amintiri și a vorbi de realizările de peste ani. Un moment deosebit de emoționant a fost susținut în elogierea profesorilor veterani, prezenți la sărbătoare, care au împărtășit din frumoasa experiență de pedagog, fiind decernați cu flori și diplome de gratitudine, numele cărora au fost înscrise cu profundă recunoștință și mândrie în cartea istoriei Liceului „Ștefan cel Mare”: Sofia Vieru, Vera Nicorici, Maria Moțoc, Leonid Gribov, Vasile Molcean, Ecaterina Melnic, Iulia Pușcașu, familia Tudor și Emilia Prodan, dar și una din primele profesoare pensionare Daria Bunescu. Din cei dascăli, care continuă să activeze timp de 35 de ani până în prezent, au fost întâmpinați cu ovații: Stela Recean, Rodica Golban și Elena Filip. Atmosfera plină de pozitiv și lacrimi de bucurie a fost susținută de evoluarea artiștilor: ansamblul de dansuri populare „Izvoraș”,conducător Valentina Cocitov, ansamblul de chitariști „Punctul pe I”, conducător Vitalie Bârgău și Studioul de dans „Imperia”, ghidată de coregraful Dana Zaporojan. Emoțiile au fost întregite de câteva secvențe video, cu mesaje de felicitare ale foștilor discipoli, în prezent aflați peste hotarele țării și un filmuleț despre realizările obținute până în prezent. O surpriză aparte au fost secvențele din arhiva de aur a instituției, cu cadre didactice, care au activat în primii ani de fondare, trezind mirarea, chiar și zâmbetul celor prezenți, care au recunoscut eroii filmului, în pofida anilor. Mesaje de felicitare au urmat din partea ex-directorilor prezenți Ion Pulbere și Ion Recean, din partea părinților și foștilor discipoli, în persoana dlui Alexei Vasilean, foștilor profesori Dumitru Postovan și Svetlana Pintea, dar și altor instituții, cu care liceul „Ștefan cel Mare” are o colaborare frumoasă: Direcția Cultură, BPR „Iulian Filip” și Filiala Copii, cât și Centrul de Creație a Copiilor Drochia, fiind oferite diplome de gratitudine, scrisori de mulțumire, flori și cadouri de preț.
A fost o sărbătoare memorabilă, cu multe emoții, cu lacrimi de bucuria reîntâlnirii, cu multă culoare și amintiri plăcute, care au scos la lumina zilei întâmplări și trăiri, emoții și sentimente demult uitate. La ceas aniversar și-au dat întâlnire generații de dascăli de Ieri și de Azi, acei mesageri de energie, creativitate și inspirație pentru sute de generații, acei titani care au pus la baza valorilor morale respectul, dăruirea și încrederea. Ei sunt cei care vor sluji cu credință multor generații tinere de profesori prin exemplul, demn de urmat, ce merită ireproșabila noastră apreciere și recunoștință. La mulți ani, stimați dascăli! La mulți ani „Ștefan cel Mare”!
Ala BUGAI
Imagini de
Ludmila UNGUREANU