STOP FALS! Publika și Hotnews.md au răstălmăcit declarația ambasadorului SUA
Pe 21 decembrie 2015, înainte ca Preşedintele Republicii Moldova, Dl Nicolae Timofti, să facă nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru, ambasadorul SUA în Republica Moldova James Pettit a postat un mesaj pe pagina de Facebook a Ambasadei în care se întreba, retoric, dacă în criza politică din Republica Moldova cineva se mai gândește la oamenii de rând. „O mulțime de evenimente s-au produs astăzi. Mă întreb dacă cineva se gândește la ceea ce-și dorește poporul moldovean? Democrația înseamnă să reprezinți cu adevărat voința şi dorinţa poporului. Într-o democrație, cetățenii sunt reprezentați cu adevărat; liderii trebuie să servească țării lor și cetățenilor lor, și nu invers. Să sperăm că spiritul sărbătorilor va prevala și în acțiunile liderilor”, scria James Pettit.
Mesajul a fost publicat la ora 15.49, iar anunţul oficial privind desemnrea lui Ion Sturza candidat la funcţia de prim-ministru a fost făcut de Preşedintele Timofti la ora 17.00. Ulterior, mai multe publicaţii au denaturat declarația ambasadorului american, făcând legătură directă dintre întrebarea retorică a ambasadorului SUA și desemnarea lui Ion Sturza. Astfel, puțin după ora 18.00, pagina Hotnews.md a publicat articolul „Timofti l-a făcut pe ambasadorul SUA să-și iasă din fire”, în care se menţionează: „Decizia lui Nicolae Timofti se pare că l-a făcut pe ambasadorul SUA la Chișinău James Pettit să uite de diplomație. (…) Comentariul de pe Facebook pare să fie adresat șefului statului”. Interpretarea Hotnews.md a fost preluată de site-urile Infomoldova.net și Politics.md. La ora 21.53, Publika.md, site-ul oficial al postului de televiziune Publika TV, a postat știrea: „După decizia lui Timofti, ambasadorul SUA se întreabă dacă cineva se mai gândește la popor”, în care la fel se afirmă că mesajul șefului diplomației americane a apărut după desemnarea lui Ion Sturza în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. „Ambasadorul SUA la Chişinău James Pettit scrie pe Facebook că Nicolae Timofti nu s-ar gândi la problemele țării”, a scris Publika.md. Această versiune a fost preluată de portalurile 24news.md, Onlinemoldova.md și Ziarelive.ro. Totodată, pe motoarele de căutare, titlul de la Publika apare și pe site-urile Termocom.md, Autostrada.md și Stirinonstop.md, care preiau știri la minut de pe site-ul Publika.md.
După ce mai mulţi telespectatori/cititori au atras atenția că jurnaliștii au interpretat eronat declarația ambasadorului SUA, a doua zi, Publika.md a schimbat titlul și a exclus pasajul în care se preciza că declarația a venit după desemnarea lui Ion Sturza.
Într-un comentariu al Ambasadei SUA publicat la 22 decembrie 2015, se spune că ambasadorul Pettit s-a referit la situația din Moldova în general, și nu este o reacție la nominalizarea lui Sturza. „Rugăm Publika TV să emită o corectare, în așa fel ca telespectatorii să nu fie induși în eroare de reportaje incorecte”, se spune în reacția Ambasadei. La câteva ore, Publika a corectat din nou știrea cu declarația ambasadorului SUA, a exclus referințele la Preşedintele Timofti şi a venit cu o „precizare”: „Din neatenţie, redactorul care a scris ştirea nu a ţinut cont de faptul că mesajul ambasadorului a fost plasat cu aproximativ o oră până la semnarea decretului privind desemnarea premierului. (…) Redacţia Publika TV îşi exprimă regretul în legătură cu această confuzie şi speră că bunele relaţii cu Ambasada SUA la Chişinău vor fi păstrate şi chiar dezvoltate”. În declarația redacției, însă, nu au fost prezentate scuze și publicului care a fost indus în eroare. Pe pagina de Facebook a postului de televiziune și în preluările amintite mai sus, titlurile şi declaraţiile interpretate eronat nu au fost corectate.
Preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova, Ludmila Andronic, spune că declaraţiile ambasadorilor nu pot fi interpretate: „Efectul acestei erori profesionale jurnalistice este mai grav decât încălcarea. Scuzele pot fi suficiente din punct de vedere legal, însă efectele distorsionării mesajului sunt mult mai mari şi aceste instituţii de presă datorează scuze nu doar Ambasadei, dar şi publicului”.
Valentina Basiul