Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
Sublimul este minunat şi se află în jurul nostru – Glia Drochiană

Sublimul este minunat şi se află în jurul nostru

0

Sublimul este minunat şi se află în jurul nostru

 

Nimeni nu ştie de cât spirit de observaţie are nevoie un om obişnuit ca să observe frumosul din jurul său. Pentru un pictor, fie el începător sau format, devenit, experimentat, acesta este barometrul său, măsura viziunii şi perceperii, scara de apreciere a nuanţelor, intensităţii şi strălucirii culorilor, felul de a da expresie şi de a materializa idea…

 

Şcoala de arte plastice pentru copii din Drochia, director Victor Tetco, are o biografie bogată.   Dar un contingent şi mai bogat de discipoli, care le face faţă, le adaugă mândrie, le scrie, pe an ce trece, noi file în biografia instituţiei.

Începe totul de la copiii, care le calcă pentru prima dată pragul. Vin mulţi, dar sunt selectaţi cei cu aptitudini, cu viziune artistică, cu capacităţi de percepere a artei plastice etc. Şi începe fiecare an cu lecţii organizate în sânul naturii. De cele mai multe ori este observată Liudmila Tetco, cu toate că şi ceilalţi pedagogi practică orele de pictură la aer liber. Dar, e bine cunoscut faptul, că Liudmila are un gust artistic rafinat, o viziune fină și estetică a frumosului şi sublimului, o interpretare proprie a ideilor de amenajare, de design, etc., dar mai preferă să imortalizeze în poze cele mai importante secvenţe din viaţa elevilor şi ale instituţiei. În aşa mod, face publice multe momente din viaţa şi activitatea viitorilor absolvenţi ai şcolii, dar „scrie” în poze și istoria, biografia instituției și a discipolilor ei.

Şi anul curent am observat mai multe deplasări ale Ludmilei Tetco cu discipolii săi în diferite locuri ale oraşului, unde sunt elemente distinctive, colţişoare ademenitoare, peisaje de neuitat, alte locuri deosebite, pe care copiii le transpun pe foaie, folosind creionul sau alte unelte speciale. Când au făcut popasul la Memorialul poliţiştilor căzuţi pentru integritatea şi Independenţa Republicii Moldova, profesoara i-a informat mai întâi pe elevi despre istoricul monumentului arhitectural, apoi a dat start procesului de creaţie. Şi elevii au lucrat sub impresii, cu emoţii şi cu mândrie pentru pământenii lor, faptele cărora nu sunt uitate de generaţiile următoare.

O nouă etapă a picturilor din natură a fost chiar curtea, ograda sau grădina doamnei profesoară, iar acolo, cu siguranţă, copiii au avut ce alege pentru viitoarele lor lucrări. Pe fiecare metru pătrat există o idée, realizată artistic, cu gust, frumos, în armonie cu principalele construcţii şi următoarele elemente din preajmă. Este un adevărat colţişor de rai şi, cu siguranţă, copiii inițial s-au pierdut la momentul alegerii și selectării secvenţelor pentru lucrările lor. Un design bogat, cu vegetaţie şi elemente decorative, mobilier adaptat, flori diverse şi… scaune îmbrăcate în alb. O armonie între frumos, util, valori estetice, emoţii, între culori şi linii, aranjament şi vegetaţia în floare din primăvară devreme până toamna târziu, peisaj ce fomează un ansamblu artistic şi trezește admirație, inspirând tinerele talente. Copiii nu doar pictează secvenţe din acest colţ de rai, dar se odihnesc, comunică, se alimentează dintr-un izvor nesecat de frumos şi pentru viitoarele sesiuni de pictură.

Ideile creative ale Liudmilei Tetco au început, dar nu au sfârşit, aşa că pe copii îi aşteaptă alte surprize delicate.

Valentina CEBOTARI

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *