Succesul îi iubeşte pe cei ambiţioşi, care cred în propriile puteri
Această poveste de succes m-a făcut să-mi reamintesc clipele, trăite acum doi ani, când am cunoscut-o pe eroina mea. Mi-am zis atunci, dacă există cineva, care-și dorește cu adevărat să devină un om de succes, neapărat ar trebui să nu treacă cu vederea această poveste despre o tânără, care a știut să-și urmeze visul, căci visele noastre devin realitate doar atunci, când avem curajul să le urmăm. Să nu credeți, că nu a trăit dezamăgiri, că n-a avut regrete, greutăți. Însă nu s-a lăsat încătușată de dogme, nu a lăsat zgomotul opiniilor altora să-i înece propria voce. A crezut în sine și abilitățile sale, a avut curaj să-și urmeze îndemnul inimii, a răspuns cu încredere visurilor sale și a făcut ca lucrurile dorite să se întâmple.
De cum am văzut-o atunci, doi ani în urmă, mi-am zis: „Fata asta va ajunge departe”.
– Olivia, s-ar părea, că nu ai nicio clipă de răgaz, căci mereu te știu implicată în diverse activități. Ce obiective prioritare cuprinde acum agenda ta de lucru?
– E adevărat, nu prea am avut timp de răgaz, nici când am învățat în liceu, nici acum, când merg la facultate și încerc să fac jurnalism. Am avut și am o agendă încărcată, începând cu 6 dimineața și terminând activitatea mea după 00.00. Obiectivele din agenda de lucru sunt simple: urmează-ți visele, muncește necondiționat, nu te lăsa influențat de aparențe, caută adevărul și căile grele pentru a obține ceea ce-ţi doreşti. Și, cel mai important pentru mine, este să mă regăsesc în ceea ce fac, ca să-mi aducă plăcere.
– Cine au fost oamenii dragi din viața ta, care te-au motivat să devii cea care ești astăzi?
– De fapt, am trăit într-un sat frumos și pitoresc cu oameni gospodari, Mândâc, deși, de mică am învățat la Drochia și m-aș simți sufletește mai mult orăşeancă.
Am o familie minunată, de fapt, asta ar fi spus oricine. Fiind unicul copil la părinţi, mama Sofia și tata Vasile au făcut absolut totul pentru creșterea și dezvoltarea mea, chiar și atunci când apăreau dificultăți de orice ordin, ei erau lângă mine. Și acum țin minte, cum veneam acasă și plângeam în pernă, că nu sunt acceptată ori sunt criticată. Tata venea și îmi spunea: „Dacă despre tine se vorbește, înseamnă că ai ajuns acolo unde trebuie, dacă fugi de probleme acum, o vei face și mai departe”. Astăzi chiar îmi e dor de momentele când eram toți acasă. Acum mama este în Italia, ne despart mii de kilometri și un dor de nedescris. Dar sper să o revăd când se termină această situație în care ne aflăm.
– Fiind elevă la LT „Ștefan cel Mare” din orașul Drochia, ai urmat în timpul liber și meseria de reporter și prezentator de emisiuni la TV Drochia. De unde vine această pasiune?
– Cred că datorez foarte mult dirigintei mele, care mi-a spus: „Olivia, încearcă la TV Drochia, pentru că acum a fost lansat un concurs”. De altfel, de mică visam să prezint știri și să am emisiunea mea. Pentru prima dată, când am participat la televiziunea prin cablu, felicitând telespectatorii cu ziua de naștere, eram în clasele primare. Eram obișnuită cu camera de filmat, căci tatăl meu era cameraman la petreceri și ceremonii. Am fost mereu o fire comunicabilă, calitate, ce mi-a oferit un prilej în plus să mă înscriu la acel concurs. Astfel, timp de doi ani, lucrând zi de zi ca reporter și prezentatoare la TV Drochia, am învățat să trăiesc cu istoriile oamenilor, cu poveștile lor de succes, cu eșecurile și visele lor. Televiziunea devenise pentru mine a doua casă: Vera Bulgaru, directoarea de la TV Drochia, era mama, iar colegii mei – frați și surori. Cu siguranță pot să afirm, că TV Drochia a fost pentru mine o școală a vieții.
– Cine a fost, este mentorul tău, de sfatul şi îndrumările căruia ai beneficiat sau mai beneficiezi?
– Este indiscutabil faptul, că am avut foarte multe de învățat și n-aş fi simțit gustul succesului fără cei doi mentori ai mei: mama mea și Vera Bulgaru. Mama întotdeauna mă susținea și încuraja. Fiind totodată și cel mai mare critic al meu, mereu îmi spunea: „Dacă mama nu-ți va spune verde în ochi, atunci nu-ți va spune nimeni.” De cele mai multe ori avea dreptate. Vera Bulgaru mi-a oferit întotdeauna sfaturi utile, luându-mă, practic, de pe băncile școlii și, timp de câteva luni, cu răbdare și profesionalism, plămădind din mine un jurnalist în tot sensul cuvântului. Erau momente, când vroiam să renunț, să las totul baltă, dar, grație acestei doamne, am învățat să lupt, să merg înainte, să recunosc greșelile, să muncesc la un reportaj de zeci de ori, ca să pot fi mândră de produsul final, să aduc informația veridică oamenilor, să câștig încrederea și aprecierea publicului spectator.
– Anul acesta, din cauza pandemiei, a fost o perioadă destul de dificilă, mai ales pentru absolvenți. Cum ai depășit aceste momente, zic eu, complicate?
– Am depășit această perioadă foarte greu, eu fiind parte din generația fără BAC, fără bal de absolvire, fără ultim careu, suferind foarte mult din această cauză. Lecțiile on-line nu au recuperat toată conexiunea dintre profesor și elev. Eu mi-am dorit foarte mult să susțin bacul, unicul, care ar fi demonstrat realitatea notelor acumulate! Dar, după o perioadă de contraziceri interioare mi-am zis: „Ei și ce dacă nu vor fi examenele de BAC, locul meu sub soare nu îl va stabili BAC-ul, dar numai abilitățile, cunoștințele acumulate și munca mea de zi cu zi.”
– Ce profesie ai decis să îmbrățișezi?
– După aproape doi ani de TV Drochia, toți erau siguri, că voi face jurnalism. Nu am să neg faptul, că-mi voi continua studiile la USM, facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, dar, după anul 2, voi mai urma și altă facultate, care este pasiunea adolescenței mele – Științele Politice la Facultatea de Politologie. Pe viitor am planuri mărețe, vis-a-vis de acest domeniu și prin muncă, sper, să ajung acolo, unde îmi doresc.
– Ce-ți place să faci în timpul liber?
– Recunosc, am foarte puțin timp liber, dar în clipele de răgaz îmi place foarte mult să citesc. Ultima carte citită a fost „Războiul nu are chip de femeie”, deoarece am o pasiune aparte față de tematica războiului, îmi place mult istoria și mă motivează destinele femeilor puternice.
– Sunt momente, când stai de vorbă cu tine însăţi?
– Poate să va pară straniu, dar eu îmi sunt cel mai bun prieten în asemenea momente. Când cei din preajmă au nevoie de un sfat, sunt suflet larg, care pe toți îi ascultă, dar când eu am această necesitate, singură mă consolez. Sunt o fire perfecționistă, eu mă critic mult, eu am mustrări interioare, sunt chiar pedantă, dacă doriți. Am învățat să mă iubesc pe mine și din dragostea asta pentru mine eu nu vreau ca oamenii să îmi descopere tainele sufletului, apoi să plece și să lase un gol imens. De aceea îmi doresc ca tainele să rămână pentru mine, ascunse.
– Din toate câte s-au întâmplat, cu certitudine, pot afirma, că te așteaptă un viitor promițător. Cum ai reușit, concomitent cu studiile la facultate să fii și prezentatoare la ”Busuioc TV”?
– Secretul succesului este să muncești foarte mult. Mi-am dorit mult să fiu la un post TV independent, să fiu departe de partide politice şi tot ce ţine de astea. Deși, am multe de făcut pentru a ajunge un jurnalist de calitate, sper să nu dezamăgesc așteptările.
– Care este motto-ul tău, de care te conduci în viață?
– Este un citat, ce, de fapt, se regăsește și pe rețelele mele de socializare: „Vreau să trăiesc într-o societate fără dogme, ură, discriminare, inegalitate, invidie și gelozie.” Şi încă: pentru a reuşi în viaţă – învățați zi de zi, pentru a crește și a vă dezvolta, pentru că acum se cumpără intelectul pe bani frumoși nu puterea fizică. Nu ezitați să încercați norocul și să mergeți după visul vostru. Uniți-vă în cercuri de oameni deștepți și alegeți gândit pe cei, ce vreți să vă reprezinte interesele. Doar astfel veți reuși. Or, succesul îi iubește pe cei ambițioși și pe cei, care cred în propriile puteri!
– În opinia ta, care este cheia succesului?
– După mine, cheia succesului este ambiția de a nu renunța. Și… muncă, muncă, muncă, la care nu strică şi puțin noroc.
– Mulțumesc pentru amabilitatea de a oferi acest interviu.
A intervievat Ala Bugai
