Sufletul meu
Sufletul meu
Sufletul meu desenează-o femeie
Așa cum în lume n-a fost și nici nu-i
și nu cum ar fi ea mai bine să-i steie,
Ci-n în toate să-i fie pe plac numai lui.
Pe sub gene și sprâncene
Ochii ei, ca într-o pădure,
Locuri mari, pe care alene
Plutesc două bărci cu mure.
La soarelui sclipire
Par a fi doi stropi de rouă,
Două lacrimi de iubire
ochii ei sunt-amândouă.
Peste umăr o cosiță
Cade-n jos ca o cascadă.
Poți să-i zici: o copiliță.
Și oricine-o fi s-o vadă.
Peste umăr o cosiță
Cade-n jos ca o cascadă.
Poți să-i zici: o copiliță.
Și oricine-o fi s-o vadă.
Toate-acestea ca o floare,
Ce petalele-și desface.
Și, zâmbind razei solare,
Instalează-n suflet pace.
Vitalie ZAGAIEVSCHI
