Aliniere la semănat
– Vă preîntâmpin din start, – îmi declară, de cum urcăm în maşină, Vasile Grădinaru, actualul preşedinte de raion, venit în această funcţie din postura de director al SRL „Glia şurenilor”, – trebuie să ne încadrăm în 45 de minute.
Porneşte motorul, după care, uitându-se la ceasul de pe mână, adaugă:
– Îmi rezervez 15 minute pentru „o coadă” de prânz.
În drum spre câmpurile „Gliei șurenilor”, unde se seamănă grâul de toamnă, dânsul mi se destăinuie:
– De când lucrez preşedinte de raion, pot să spun, că am şters din agendă ora prânzului. În timpul dedicat mesei „trag o fugă” în gospodăria agricolă. Nu atât pentru a verifica, – îmi explică, – cât pentru a respira cu toţi plămânii.
După o pauză continuă:
– Înţelegeţi? Sunt agricultor, sunt ţăran deprins cu întinderile nemărginite ale dealurilor, văilor. Între pereţii cabinetului mă sufoc. Aşa că, periodic, merg în câmp după oxigen.
Zâmbeşte cumva mâhnit, mohorât, deprimat. În amestec cu adierea de tristeţe, albastrul din ochi i se tulbură.
– Nu-mi fac griji pentru îndeplinirea lucrărilor, îmi explică. – Mecanizatorii, căci pe ei se ţine întreprinderea, îşi cunosc bine lucrul, sunt responsabili, îşi fac datoria cu cinste. Şi în fruntea gospodăriei stau oameni serioşi, care se stăruie. Eu merg în sat, pe câmpuri pentru, cum se zice acum, a-mi încărca bateriile, pentru a reveni, fie şi pentru scurt timp, în anturajul unde mă simt confortabil.
Sensul ultimei fraze îl sesizez de cum ne pomenim în câmp. Nici urmă nu rămâne din Vasile Grădinaru, președintele de raion, încruntat și concentrat din interior și până la suprafață. Îl am în față pe acel Vasile Grădinaru de odinioară: vioi și plin de vervă. Cu pas gospodăresc se apropie de fiecare din oamenii aflați în câmp. Îi întreabă despre sănătate, despre copii, pe unii – despre nepoți și niciun cuvânt despre semănat, despre tehnică, despre plan și indicatori.
Într-un moment, lasă toată lumea și se îndepărtează la vreo sută de metri. Bărbații, aflați în câmp, nu-i dau atenție, își văd de muncă. Probabil le este cunoscută această necesitate de destindere sufletească, de contopire cu natura, de relaxare.
Ajunși la marginea câmpului, mecanizatorii adună ciucure tractoarele.
– Trebuie să „adăpăm” semănătorile, – glumește unul dintre ei.
În timp ce tractoriștii se așează, pentru odihnă, pe boroana unui tractor, colegii lor cară sacii cu amofos și semință de grâu.
– Putem spune, că am isprăvit semănatul, – zice unul dintre mecanizatori.
– Chiar tot lucrul de toamnă e pe mântuite, – îl completează altul.
– Acum numai să ne rugăm de ploaie, – conchide Vasile Grădinaru, care s-a apropiat pe neobservate. – Doamne fereşte, dacă mai avem un an secetos, ni se complică şi mai mult situaţia.
… Marţi, când acest reportaj deja „se odihnea” în calculator, la Şuri a plouat.
Liuba BULGARU
