„Surprizele” iernii necesită monitorizare
Joi, 23 ianuarie, curent, la Drochia a fost convocată în şedinţă extraordinară Comisia raională pentru Situaţii excepţionale.
Ninsorile, viscolul şi complexitatea deplasării unităţilor de transport în această perioadă au constituit motivul întrunirii în şedinţă extraordinară a membrilor Comisiei raionale pentru Situaţii excepţionale. În cadrul şedinţei au fost discutate nu doar măsurile de pregătire pentru acţiuni în caz de ninsori abundente, dar şi chestiuni ce ţin nemijlocit de situaţia la zi.
Astfel, Alexandru Irodoi, şef, Serviciul situaţii excepţionale, a raportat despre situaţia ce se atestă la moment, în special, vorbind despre consecinţele acumulărilor de zăpadă căzută în ultimele zile.
La şedinţă au fost invitaţi preşedinţii Comisiilor pentru Situaţii excepţionale de nivelul I (primarii), care au informat despre mersul lucrărilor de deszăpezire a localităţilor subordonate.
Şefii serviciilor desconcentrate și descentralizate ale raionului, invitaţi la şedinţa extraordinară, au raportat despre măsurile întreprinse în urma condiţiilor meteorologice create.
Marin Trifailo, director, SA „Drumuri-Drochia”, a comunicat despre efectuarea lucrărilor de deszăpezire, accentuând şi problemele existente la moment în sectorul de care este responsabil.
Ion Foalea, specialist, „Gospodăria Comunală”, or. Drochia, a menţionat despre curăţarea străzilor centrale şi adiacente ale oraşului, care se desfăşoară în regim normal.
Marin Novac, comisar, șef-adjunct, Inspectoratul de Poliţie Drochia, a raportat, că drumurile şi traseele raionale sunt practicabile, doar că se circulă în condiţii de iarnă.
Igor Grădinari, şef, „Gara-Auto” Drochia, a informat, că din cauza zăpezii, până la ora mesei majoritatea curselor au fost suspendate.
Iurie Neghină, director, S.A. „RED-Nord”, a asigurat, că toate localităţile drochiene sunt asigurate cu curent electric, iar specialiştii întreprinderii sunt pregătiţi de a reacţiona promt în situaţii critice.
După cum a anunţat Ion Recean, şef, DÎTS Drochia, din cauza ninsorilor abundente şi a drumurilor necurăţate în primele ore ale dimineţii, la 23 ianuarie circa o mie de elevi nu au ajuns la instituţiile de învăţământ.
Vitalie Josanu, vicepreşedinte al raionului şi vicepreşedinte al Comisiei raionale pentru Situaţii excepţionale, a obligat şefii tuturor serviciilor să întreprindă măsurile necesare pentru a menţine drumurile în stare accesibilă pentru circulaţia transportului şi deplasarea oamenilor. Dânsul a atenţionat responsabilii să aibă grijă de asigurarea cu motorina a utilajelor de deszăpezire. Vitalie Josanu a mai subliniat şi despre necesitatea unei atenţii deosebite din partea echipajelor de patrulare faţă de persoanele și mijloacele de transport blocate în trafic în perioada temperaturilor scăzute, stipulând că pentru cei aflaţi în dificultate trebuie să se întreprindă măsuri de cazare şi îngrijire.
Nelly CIOBANU