De la 1 aprilie, pensiile în Moldova urmează a fi majorate în medie cu 6,4%…
Cel puțin, asta prevede un proiect de Hotărâre de Guvern, elaborat de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Deși, trei luni în urmă, premierul Pavel Filip anunța pentru 2017 o indexare de 6,8%, adică cu 0,4 puncte mai mult. Dar, mărog, omul nu a luat în calcul rata inflației din anul trecut, metodologia de calcul și restul chestiunilor ce abia urmează a fi calificate drept „probleme tehnice”…
Până la urmă, nu contează justificările Guvernului. Important este că acesta se gândește la cetățeni și face tot posibilul ca aceștia să ducă o viață bună, lungă și îndestulată. Anume din aceste motive s-a decis ca pensia pentru limita de vârstă să crească cu aproape 99 de lei, pensia de invaliditate cu 70,72 lei, iar cea de urmaș — cu 46,62 lei.
Astfel, anul acesta, pensionarii moldoveni ar putea încasa la vreo 1047 de lei, iar cei care au lucrat în agricultură (pilonul principal al economiei țării!), tocmai 943 lei. Pensia de invaliditate, în dependență de gradul acesteia, va oscila între 530 și 745 lei, iar cea de urmaș va fi de 710 lei…
Totuși, Republica Moldova, pe lângă cetățeni „de rând”, mai are și cetățeni „de rang”…Care, la fel, beneficiază de pensii…
Respectiv, conform noilor indexări, pensia medie a procurorilor va crește cu 206 lei, adică până la 3.447 lei; a deputaților cu aproape 280 de lei, adică până la 4.641 lei, iar a foștilor membri ai Guvernului cu vreo 378 lei, adică în jur de 6283 lei!
Totuși, aceste majorări sunt incomparabile cu cele pentru judecători, care, apropo, nici nu au fost menționate în documentul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei. În schimb, le găsim în nota informativă la proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pentru 2017. Astfel, pensia judecătorilor urmează să crească cu circa 1770 lei și va ajunge la, aproximativ, 15 000 lei pe lună!…
Cu ceva timp în urmă, domnul prim-ministru men-ționa, că sistemul actual de pesnii este neeficient și nu asigură pensionarii cu venituri suficiente pentru un trai decent, iar aproximativ 83% din pensii sunt sub minimumul de existență.
„Trebuie să scăpăm de nesustenabilitatea sistemului de pensii, inechitatea din sistem și nivelul redus al pensiilor oferite. Guvernul a lansat mai multe reforme pentru 2017, care vin să asigure cetățenii cu venituri suficiente”, spune Filip.
Și aici survin o mulțime de întrebări logice și revoltătoare… La care anume cetățeni s-a referit premierul? Cum se face că într-un stat, în care Guvernul pledează pentru echitate, pensiile sunt repartizate „aliatoriu” și deloc conform meritelor?! Care-i diferența dintre un deputat-pensionar (asigurat cu automobil de serviciu pentru deplasări în teritoriu) și un poștaş-pensionar, căruia statul nu i-a dat nici măcar o bicicletă de serviciu?! De ce un fost ministru, care a „activat” în birouri confortabile, beneficiază de o pensie de câteva ori mai mare decât salariul lunar al unui medic de pe ambulanță, care zilnic își pune viața în pericol?! De ce pensia unui judecător, care se mai bucură şi de credite preferenţiale la procurarea apartamentelor, va ajunge să fie egală cu leafa pentru aproape jumătate de an a unui poliţist de sector, care mai şi stă în gazdă cu familia?!…
P.S. „Pensia este un scuipat de rămas bun al statului în fața cetățeanului”. (Igor Krasnovsky)
Andrei BULGARU