Marția trecută, președintele țării a prezentat raportul de activitate pentru 100 de zile de la învestirea în funcție.
De fapt, la momentul prezentării, domnul Dodon împlinise abia 95 de zile de când a fost validat ca președinte. Deci, pentru a se lăuda cu „succesele” obținute, el mai avea încă 5 zile. Timp în care, poate reușea să mai semneze vreun decret sau să mai meargă într-o vizită de lucru la Moscova …
Dar, mărog, președinte-le a fost votat pe cale democratică și tot pe aceeași cale dânsul poate decide când să-și prezinte raportul de activitate pentru 100 de zile – până sau după împlinirea acestora. Mai ales că, în cazul dat, evenimentul ar fi trebuit să aibă loc la 2 aprilie, duminica. Iar, după cum știm, președintele nostru este un creștin ortodox înflăcărat și în astfel de zile el fie merge la biserică cu Vladâca, fie scoate drapele de pe clădiri și schimbă limbile pe site-uri… (Bine că „aniversarea” nu a căzut pe 1 aprilie. Prezidentului nu-i prea plac glumele și el mereu ne îndeamnă „să fim serioși”)…
Și dacă să fim serioși și cinstiți până la urmă, Dodon ar fi trebuit să prezinte acest raport abia după Sfintele Paște. Pentru că, o bună parte din cele 95, alias 100, de zile de activitate în funcția de președinte, el a petrecut-o în vacanță la Soci și în vizita privată în Italia…
Totuși, aroganța și aservirea politică și-au făcut treaba. Astfel, în raportul său, Igor Nicolaevici se laudă cu restabilirea parteneriatului strategic cu Rusia, prin amnistierea a 17 mii de moldoveni cu interdicție de a intra pe teritoriul acestui stat… Deci, în loc să creeze locuri de muncă în Moldova, Dodon stimulează munca la negru în Federația Rusă…
La fel ca și în campania electorală, în darea de seamă, actualul președinte promitea organizarea alegerilor parlamentare anticipate prin referendum. Și da, în aceeași zi, dânsul semnează un decret în acest sens, doar că… diferit. Or, moldovenii sunt chemați să răspundă cu „DA” sau „NU” tocmai la 4 întrebări:
- Punerea miliardelor fu-rate pe spatele cetățenilor;
- Oferirea drepturilor constituționale suplimentare președintelui țării pentru dizolvarea parlamentului și organizarea alegerilor antici-pate;
- Reducerea numărului deputaților de la 101 la 71;
- Studierea în instituțiile de învățământ a disciplinei „Istoria românilor”…
Logic, normal, sănătos și de la sine înțeles, un atare plebiscit este sau aiurea, sau populist, sau și una și alta. Or, nu este clar cum va putea fi validat acest referendum, în cazul în care la unele întebări majoritatea cetățenilor vor răspunde afirmativ, iar la altele negativ?! Dar, acest lucru este mai puțin important pentru prezident. Dacă inițiativa îi eșuează, el în orice moment poate da vina pe legislația imperfectă sau pe actuala guvernare…
Până la urmă, ce altceva să mai astepți de la cel, caruia atât de mult îi place expresia de „balabol”?!… În nici 100 de zile de la învestire, Dodon s-a întâlnit de două ori cu șeful statului ocupant și cu liderul teritoriului ocupat, dar nu a avut nici măcar o convorbire telefonică cu președinții României și Ucrainei. Și asta în contextul, în care dânsul ne tot vorbește despre statalitate, suveranitate și relații bune cu vecinii…
P.S.:
„E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune…” (M. Eminescu)
Andrei BULGARU