Pur şi simplu nu am cuvinte. Câteva zile în urmă, am vrut să intru cu taxiul pe teritoriul unui spital din Chişinău. Cel care închide şi deschide bariera mi-a cerut 5 lei. Cică trebuie să plătesc, pentru a avea acces într-un spaţiu public…
Unde trăim noi, oameni buni?! Ce-i cu această ţară?! Portarii cer şpagă, judecătorii, primarii, doctorii, miniştrii, procurorii, cer şpagă. Deputaţii fură ca în codru… Peste tot numai bani. Bani cu căruţa, bani cu TIR-ul, bani cu vagoanele, bani cu nenumăratul.
De asta şi trăim de la o zi la alta. Tot ce agonisim, investim în şpagă, mită şi restul sinonimelor. Fiecare bănuţ muncit prin sudoare şi bătături, merge în buzunarul celor cărora le-am încredinţat viaţa şi viitorul nostru. (Cu excepţia portarilor. Ăştia chiar întrec măsura).
Ce se-ntâmplă cu noi, lume?! De ce am închinat ţara unor boieri şi unde am îngropat spiritul libertăţii, duhul strămoşilor?!
Astăzi, popoarele care au dăruit lumii marile civilizaţii ori au dispărut (sumerienii, perşii, vechii egipteni, incaşii…), ori, comparativ cu gloria trecută, vegetează (grecii, italienii, olandezii, spaniolii, portughezii, englezii, turcii, arabii etc.). Noi, însă, urmaşi ai traco-dacilor, cei, care au bătut Imperiul Roman, iar mai apoi pe cel Otoman, de rând cu tătaro-mongoli, huni şi restul cotropitorilor, trăim acum într-un regres continuu.
Unii zic că suntem un popor născut bătrân, alţii, din contra, spun că ne-am născut prematur. Iar toţi împreună suntem de părerea că de vină este fie, geopolitica străinilor, fie, faptul că ne-am născut în calea răutăţilor. Deşi, fiecare generaţie susţine ideea cu „greaua moştenire a trecutului” şi se lamentează că nu vremurile sunt sub oameni, ci bieţii oameni sub vremuri. Şi niciunul dintre noi nu vrea să priceapă că omul nu poate fi sub vremi. Omul poate fi doar sub alţi oameni. Sub acei oameni care au avut tăria de a-şi supune vremurile. Şi niciunul dintre noi nu-şi pune întrebarea: dar noi, noi chiar nu avem nici o vină?!
Cică, europenii „amână” integrarea pentru că nu ne înţeleg… Dar noi îi înţelegem? Am făcut ceva concret pentru a-i înţelege şi pentru a ne face înţeleşi? Nu! Mereu, permanent şi de fiecare dată le-am vorbit într-un limbaj întortocheat. Într-un limbaj de ghiuj bătrân şi sfătos, care mâine-poimâine dă ortul popii, dar care, încă, mai vrea să meargă la discotecă. Într-un limbaj de regi-cerşetori.
Din lupi războinici ne-am transformat în căţei de companie. Stăm cuminţi în braţele stăpânilor, rânjim străinilor, hămăim de foame şi alergăm doar când suntem puşi la pământ. (Deşi, odată la 4 ani, ni se aruncă cofeturi pentru care ridicăm o labă şi dăm mandate). Cu două milenii jumate în urmă, Herodot, părintele istoriei, considera că eram „de neînfrânt” şi „cu mult mai puternici, decât toate seminţiile pământului”…
Soarta noastră ar fi fost şi va putea fi alta, dacă am fi înţeles ori vom înţelege că deciziile importante trebuie luate în numele ţării, ci nu în interes personal sau de grup. Or, vom înceta a fi „ţara lui Nimănui”, doar în două cazuri: 1. atunci, când vom conştientiza că reformele se fac prin fapte şi nu prin promisiuni de pe vremea lui Papură Vodă; 2. atunci, când ne vom scoate „coroana” şi vom accepta faptul că de actualul „modus vivendi” ne facem vinovaţi fiecare în parte! În egală măsură cu cei pe care i-am vota şi care, odată ajunşi la putere, au pus în fruntea bucatelor nu interesul naţional, ci lăcomia, setea de putere şi ambiţiile meschine…
P.S. „Cine nu este corect cu el însuşi, nu poate convinge pe nimeni de adevărul spuselor sale”.
Andrei BULGARU
