Dacă până acum, câine-câinește, mai speram că lucrurile puteau reveni la normal și că situația de criză putea fi cumva depășită, de azi înainte – ioc! Nu mai avem nimic. Nici speranță, nici încredere, nici voință…
La începutul celui de-al 25-lea an de independență, în loc să ne bucurăm de realizări, să ne mândrim cu statutul de țară europeană, să fim siguri de viitorul copiilor noștri…, noi ne plângem de milă, ne rușinăm de voturile exprimate și ne temem pentru generațiile următoare. La începutul celui de-al 25-lea an de independență, guvernanții ne privesc ca pe niște terfe, ca pe niște bulendre ce pot fi vândute ca „haine second-hand”, dar ce mai pot fi folosite și drept cârpe de podele în interes de partid.La începutul celui de-al 25-lea an de independență, nu suntem siguri că-l vom prinde pe al 26-lea…
Oricât de utopic, grotesc și apocaliptic ar suna, realitatea rămâne realitate. (Și aceasta, probabil, este singura noțiune ce nu poate fi interpretată de Curtea Constituțională). Ca niște maidanezi care se latră de la un os de sub gardul abatorului, politicienii noștri (din pur patriotism, cu gândul la popor și de dragul acestuia) se scarmănă și se mușcă de la scaunul puterii. După cum primilor nu le pasă de „proprietarul ciolanului”, așa și ultimilor nu le pasă de cei pe care se ține acel tron. Și unii, și alții acționează din primitivul instinct de a-și potoli apetiturile, atâta tot. Numai că… atunci când o haită de câni „se repede la oameni”, aceasta fie este eutanasiată, de la mic la mare, fie este prinsă și dusă la vreun azil pentru animale. În cazul partidelor, spre regret, o atare practică este inaplicabilă… Deși, închisori, și mai ales destoinici de ele, avem hăt peste margine…
Totuși, din moment ce tindem spre calificativul de „stat democratic” (în sensul primordial, ci nu în cel impus de unele forțe politice autohtone), trebuie să recunoaștem că nu toți moldovenii sunt indignați de porcăriile celor de la putere. O părticică dintre concetățenii noștri sunt mulțumiți de actuala conducere și chiar o susțin în tot ce face. Incredibil, dar adevărat. Este o „tradiție” specifică arealului moldovenesc: indiferent ce s-ar întâmpla în țară, fiecare își sprijină mahala! Or, absolut în toate localitățile din Republica Moldova există membri de partide, lingăi, rude și/sau aprop(r)iați ai acestora, care fac și vor continua să facă tot posibilul pentru a-și menține „șefii” la putere… Chiar dacă sunt conștienți de faptul că o astfel de stare a lucrurilor nu duce la nimic bun.
O mai mare neghiobie, batjocură și scuipătură în sufletul cetățenilor nu cred că a existat vreodată. Felul și metodele prin care acționează politicienii noștri sunt hăt departe de absolut toate normele legale, morale și religioase. Ăștia nu mai au frică de nimic. Nici de popor, nici de Dumnezeu. După ce ne-au transformat într-o țară second-hand, vor să ne „avanseze” la statutul de țară de sclavi. Apropo, în trecut, cel mai mare număr de sclavi s-a înregistrat în sec.XVIII: circa 6 milioane. Populația Republicii Moldova este de 3 milioane jumate. Deci, dacă ăstora le reușește, avem toate șansele să intrăm nu doar în istorie, ci și în cartea Guinness.
Protestele din ultimele zile au demonstrat încă odată cât de indignați, disperați și sătui de ilegalitățile politicienilor sunt cetățenii acestei țări. Protestele din ultimele zile au demonstrat că răbdarea tot are limite. Protestele din ultimele zile au demonstrat că moldovenii nu mai vor să trăiască într-un stat de mâna a doua.
Totuși, cât de precar și iobăgește am trăi, devastarea instituțiilor statului nu este o soluție. Reparația acestora va fi pusă tot pe ghebul nostru… Până la urmă, organizatorii acestor proteste nu sunt cu nimic mai buni decât cei de la guvernare. Majoritatea dintre ei sunt foști și actuali parlamentari, demnitari, politicieni… Oricum s-ar numi și orice ar promite, scopul lor este unul și același: menținerea și (re)venirea la putere.
P.S.: „Urletele de protest atrag atenția, dar nu prostesc” (George Geafir).
Andrei BULGARU
