Țarigrad face un pas important spre un mediu mai curat

0
În slujba comunutății, primar Sergiu Rusu

Țarigrad îmbină tradițiile cu dorința de modernizare, fiind un sat al oamenilor harnici și uniți. Recent, Global Farming International SRL a donat primăriei o autospecială pentru colectarea și transportarea deșeurilor, un sprijin esențial pentru asigurarea curățeniei în localitate.

La solicitarea primarului Sergiu Rusu, cunoscut pentru viziunea sa de dezvoltare sustenabilă a satului, acest proiect marchează un pas important în direcția îmbunătățirii serviciilor de salubrizare.
„Mulțumim celor de la Global Farming International SRL pentru receptivitatea de care au dat dovadă. Această autospecială era o necesitate stringentă pentru satul nostru, iar cu acest sprijin reușim să asigurăm un mediu mai curat și mai sănătos pentru locuitorii noștri. Mai mult decât atât, avem în plan să extindem serviciile de colectare a deșeurilor și în satele vecine, astfel încât impactul pozitiv să fie resimțit la nivel regional”, a declarat Sergiu Rusu, primarul satului Țarigrad.
Această inițiativă nu ar fi fost posibilă fără implicarea Global Farming International SRL, o companie care demonstrează că dezvoltarea economică și responsabilitatea socială pot merge mână în mână.
„Ne dorim ca acest proiect să fie un exemplu despre cum, prin implicare și colaborare, putem contribui la bunăstarea comunităților locale. Investiția în mediu este, de fapt, o investiție în sănătatea și viitorul nostru. Sperăm ca acest parteneriat să fie doar începutul unor inițiative care vor aduce beneficii durabile pentru locuitorii din Țarigrad și din împrejurimi”, a declarat Valentin Zgardan, directorul filialei Global Farming International SRL.
Prin astfel de proiecte, satul Țarigrad demonstrează că modernizarea și respectul pentru mediul înconjurător pot merge împreună, iar implicarea autorităților locale și a mediului privat poate aduce schimbări vizibile în viața comunității.
Adrian CIOBANU
Titlu gratuit

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *