Toate planurile depind de finanţe

Odată cu inaugurarea Muzeului raional de istorie şi etnografie Drochia, s-au adăugat căutări şi idei noi, muncă şi zbucium.Despre ce şi cum s-a reuşit în prima jumătate de an de activitate am discutat cu directorul instituţiei Dumitru Postovan.

— Domnule director, muzeul are o jumătate de an de existenţă oficială. Cum s-a schimbat aspectul lui în acest timp?
— Au fost luni de intensă muncă, zile lungi de trudă şi nopţi nedormite până la deschiderea muzeului. Însă după acest eveniment nu ne-am liniştit, nu am luat pauză.
— Aţi evaluat şi aţi contabilizat ce aveţi de făcut?
— Exact. Clădirea e veche, nu a fost reparată de foarte mult timp şi avea urgentă nevoie de intervenţii serioase.
— Şi aţi început până la deschidere?
— Desigur, am început cu faţada. Am reparat fundamentul, pragurile, la ele am folosit şi o parte de material vechi, dar foarte durabil, verificat de timp, dar şi plăci de teracotă mai moderne, am vopsit pereţii şi am pregătit fundamentul lateral pentru îmbrăcarea lui cu plăci de teracotă. Dar, lotul promis ne-a fost „suflat de sub nas”…
— În afară de clădirea de bază, muzeul mai are săli adiacente, după câte cunosc. Ele vă vor fi de folos?
— Unită cu edificiul de bază, prin intrare laterală, avem o sală mare, unde am început reparaţie pentru Galeria de arte. Am instalat o uşă mare din termopan, ce se deschide în trei părţi, am schimbat acoperişul. Acum, ca să putem pune în funcţiune Galeria de arte, urmează reparaţii pe interior şi instalarea agentului termic.
— Programul de lucrări se încheie aici?
— Nu, continuă cu Sala de conferinţe. Eu sper, că pe viitor, ea va deveni mândria noastră.
— De ce?
— E o încăpere foarte bine gândită, are parametri adaptaţi deja, forma e sub unghi, cu trepte late, ca la amfiteatru. Deşi sunt încă de pe timpul când a fost edificată clădirea, ele şi-au păstrat bine nu doar trăinicia, dar şi aspectul, căci sunt din material durabil, de nădejde. Acoperişul este, la fel, bun, frumos şi durabil, e din foi de tablă bună. Urmează reparaţia pereţilor, înnoirea tavanului, instalarea scaunelor. Dar toate pe rând.
— Pe exterior ce lucrări mai urmează?
— E-he-he, încă multe. Ne-ar trebui să schimbăm geamurile, uşile din lemn uzat pe termopan, să reparăm unele detalii ale acoperişului şi streşina, să le vopsim. Ne gândim, cu timpul, desigur, să construim, pe centură, o terasă pe o anexă a clădirii de bază, unită cu un balcon.
— Planuri aveţi mari şi grandioase, frumoase şi interesante. Un „lucru de nimic”, vorba populară, vi le strică – lipsa sau insuficienţa mijloacelor financiare.
— E cam aşa. Dar noi suntem optimişti. Consiliul raional ce şi-a încheiat recent activitatea, a avut grijă de noi şi chiar nu demult ne-a alocat 100000 de mii de lei pentru lucrări de reparaţie. Sperăm şi pe viitor să ne susţină.
— Dar din exterior surse financiare nu se prevăd?
— Am avut un proiect comun cu vecinii noştri din România, muzeul de Drochia putea să beneficieze de un grant de 18 mln de lei moldoveneşti.
— Şi?
— S-a muncit foarte mult la proiect, dar nu s-a reuşit să fie aplicat în termen. Aşteptăm să treacă doi ani, ca să–l depunem repetat la anul viitor, poate ne surâde norocul. Şi atunci vom putea realiza toate planurile legate de săli, edificiu, curte, galerie, sală de conferinţe etc.

A înregistrat
Valentina CEBOTARI