Tradiție, lumină și recunoștință într-o zi aleasă

Duminică, 11 mai 2025, curtea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Chetrosu a răsunat de glasuri curate și emoție sfântă. A fost cea de-a V-a ediție a Festivalului Cântecului Pascal „Trăim bucuria Învierii” – o adevărată sărbătoare a sufletului și a tradiției, care a adunat ansambluri vocale și colective corale din orașul Drochia și din satele raionului.
Evenimentul s-a desfășurat sub privirea caldă a credincioșilor și în prezența unor oaspeți de seamă, printre care și Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. Au fost prezenți, de asemenea, Vasile Cemortan, președintele raionului Drochia,Protoiereul mitrofor Pavel Vuluță, Protopopul bisericilor din raionul Drochia, alături de preoți și specialiști în cultură din întreg raionul.
Festivalul a fost un moment de comuniune, de rugăciune cântată și de celebrare a luminii Învierii. Atmosfera a fost completată de o frumoasă expoziție pascală, unde obiectele lucrate cu drag au spus, în culori și forme, aceeași poveste a speranței.
La final, toți participanții au fost felicitați și au primit diplome de recunoștință, ca semn al aprecierii pentru efortul și emoția dăruită. Mulțumiri deosebite au fost adresate părintelui Igor Burduja, parohul bisericii din Chetrosu, pentru implicarea și ospitalitatea sa.
Organizat sub egida Consiliului Raional Drochia, în parteneriat cu Direcția Cultură și cu sprijinul Primăriei Chetrosu, festivalul a reunit sate și oameni într-un singur glas, într-o singură inimă: cea a Învierii.
Cristina DONICI