Tradiţiile şi obiceiurile — la ele acasă (FOTO)
La 13 august, curent, iubitorii folclorului, tradiţiilor populare, vechilor meşteşuguri şi a bucatelor naţionale au fost aşteptaţi cu drag la cea de-a II-a ediţie a Festivalului „Tradiţia continuă!”, organizat în comuna Petreni, raionul Drochia.
Sărbătorile și obiceiurile poporului nostru poartă însemne valorice, pe care le au moștenite din moși-strămoși prin care, păstrându-le cu sfinţenie şi promovându-le cu mare grijă, consolidează naţiunea şi contribuie la identificarea noastră. Sărbătorile și obiceiurile sunt cunoscute din generaţie în generaţie și respectate până astăzi. Moldovenii au reușit pe parcursul istoriei să-și înnobileze viața cu sărbători frumoase și obiceiuri semnificative. Iar noi, „urmaşii urmaşilor noştri” avem sfânta misiune de a le valorifica şi a le transmite, ceea ce vor face ulterior și tinerii.
În scuarul Casei de nunţi din satul Petreni în acea zi a pulsat spiritul naţional, pentru că, comitetul organizatoric, sub conducerea primarului com. Petreni Valeriu Tizu, prin punerea în valoare a folclorului şi tradiţiilor populare, a datinei strămoşeşti şi obiceiurilor localităţii, a încercat să surprindă individualitatea moldovenilor ca popor şi aportul petrenenilor în valorificarea acestor tradiţii şi obiceiuri.
În cadrul evenimentului a fost organizată o expoziţie de covoare naţionale, prosoape, produse ale meşteşugurilor populare şi autohtone. Sătenii şi oaspeţii satului au avut parte de un spectacol folcloric inedit, ce a creat o bună dispoziţie spectatorilor, iar cei mici — de o zonă de distracţii pentru copii. Pentru toată lumea au fost expuse bucate tradiţionale, precum şi băuturi răcoritoare.
Pe scenă au evoluat: Taraful căminului cultural din comuna Petreni şi ansamblul folcloric „Hora Petrenilor”, ansamblul folcloric din satul Dominteni, ansamblul de dansuri „Brâuleţ” din satul Cubolta, ansamblul folcloric „Florile Dalbe” şi ansamblul de dansuri „Mărunţica”, ambele din satul Chetrosu, Grupul folcloric „Vatra” din oraşul Botoşani, România,
Punctul culminant al evenimentului a fost semnarea Acordului de înfrăţire dintre comuna Petreni, raionul Drochia, în frunte cu primarul Tizu Valeriu, şi comuna Copălău, judeţul Botoşani, în frunte cu primarul Ciprian Ivanov. El a fost semnat şi în cadrul Festivalului Usturoiului, organizat la Copălău, România la 30 iulie, curent.
Festivalul a fost onorat cu prezenţa oaspeţilor: Vasile Grădinaru, preşedintele raionului Drochia, Nicolae Moraru, consilier raional, şi primarii localităţilor învecinate.
Deoarece în comuna Petreni ocupaţia principală este agricultura, noi ne mândrim cu bravii şi harnicii agricultori, astfel şi sărbătoarea a fost dedicată lor. În cadrul evenimentului au fost aduse mulţumiri mâinilor harnice ce cresc pâinea, inclusiv, prin premierea combainerilor comunei Petreni, în frunte cu administratorii Chiril Darii, SRL „PETREANCA-AGRO”, şi Raisa Tizu, SRL „VIARC-AGRO”.
Totodată, cu diplome de merit au fost menţionate toate instituţiile implicate în organizarea festivalului, dar şi persoanele din sat care au contribuit considerabil la crearea unei sărbători unice, scotocind prin Casa Mare şi lăzile bunicii şi prezentând publicului adevărate lucrări de artă populară.
Suntem siguri, că prin cultivarea dragostei pentru tradiţie vom dăinui ca popor. Nouă, contemporanilor, nu ne rămâne decât să valorificăm tezaurul cultural, transmis de către predecesori. La Petreni, „Tradiţia continuă!”
Tatiana SECRIERU,
secretar, Consiliul comunal