Transformarea educației prin tehnologie: Experiența mea în programul micro-credențial „Utilizarea tehnologiei în învățarea contemporană” la Universitatea din Tartu, Estonia
Estonia este recunoscută ca una dintre cele mai digitalizate țări din lume, având o abordare avansată în integrarea tehnologiei în toate aspectele vieții, inclusiv în educație. Universitatea din Tartu, cea mai veche și prestigioasă instituție de învățământ superior din Estonia, se dovedește a fi un lider în educația tehnologică, oferind programe inovatoare și oportunități valoroase de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice din întreaga lume.
În luna mai 2024, am avut onoarea de a fi selectată pentru programul micro-credențial „Utilizarea tehnologiei în învățarea contemporană” al Universității din Tartu, după un proces riguros de selecție și un interviu cu reprezentanții universității. Alături de colegii din Republica Moldova, Olesea Cabanțov-Gangan, lector la UPS „Ion Creangă”, și Dumitru Juraveli, manager de programe educaționale la Clasa Viitorului, am beneficiat de o bursă acordată de ESTDEV (Estonian Centre for International Development), destinată celor mai promițători pedagogi din Georgia, Armenia și Moldova. Această bursă a acoperit costurile de participare, transport și cazare. Programul a început în august cu o sesiune intensivă de seminare la Tartu, între 9 și 18 august. Această etapă ne-a oferit oportunitatea de a învăța de la experți în domeniul tehnologiilor educaționale, de a participa la ateliere practice și de a vizita școli inovatoare. Am explorat metode avansate de integrare a tehnologiei în educație, inclusiv platforme de învățare gamificate și resurse multimedia interactive care transformă modul în care predăm și învățăm. Participarea la conferința internațională ICITL 2024 (International Conference of Innovative Technologies and Learning), dedicată impactului inteligenței artificiale în educație, a fost deosebit de valoroasă. Ne-a oferit perspective noi asupra viitorului educației și asupra rolului inteligenței artificiale în modelarea proceselor de învățare, facilitând interacțiuni cu specialiști internaționali și dezvoltarea unor rețele profesionale utile. Programul va continua până în ianuarie 2025 cu cursuri online și seminare interactive coordonate de Emanuele Bardone, directorul programului.Vom explora teme precum Alfabetizarea digitală, Noi paradigme de Învățare și Probleme critice ale utilizării tehnologiei în educație, prin sesiuni de lucru și discuții care ne vor dezvolta competențele profesionale. Această oportunitate oferită de Universitatea din Tartu și ESTDEV nu este doar o formare profesională, ci și un angajament de a contribui la transformarea sistemului educațional din Republica Moldova. Prin cunoștințele acumulate, îmi propun să implementez metode inovatoare bazate pe tehnologie, să inspir alți colegi să adopte soluții digitale și să contribuim împreună la îmbunătățirea educației din țara noastră. Sunt onorată să fac parte din această comunitate internațională de practicieni și cercetători pasionați de utilizarea tehnologiei în educație. Aștept cu nerăbdare să continui această călătorie în lumea TIC-ului, care reprezintă un pas înainte în construirea unei viziuni globale asupra educației digitale, unde tehnologia devine un aliat esențial al învățării autentice și al transformării pedagogice. Dorina Vacari, profesoară de limba engleză, grad didactic superior