Tu, de pornești spre țara mea

Diana Sava Daranuța

Tu, de pornești spre țara mea…
Vei trece printre răni adânci.
Prin cicatrici ce ne-au lăsat
Acei ce doina ne-au furat
Cu tot cu vaietul din stânci…

Tu, de ajungi în țara mea…
Găsi-vei dor și bunătate
Și sufletul mereu deschis,
Precum un colț din paradis,
Care îți spune ție – „frate”.

Tu, de-ai venit în țara mea…
Te-apropie cu gând curat
De vrei să guști din pâinea ei,
Din basmele cu mielușei,
Din sânul raiului uitat.

Tu, de vorbești de țara mea…
Privește-i lacrima căzând
Ce într-un bocet înfundat
În râu deja s-a preschimbat
Cu maluri care veșnic plâng…

Tu, de privești la țara mea…
Admiră-i pletele în vânt,
Ca niște păsări rătăcind
Sămânța dorului sădind,
Prin brazde negre fremătând.

Tu, de întrebi de țara mea…
Citește-i inima dintâi,
Ca să-nțelegi iubirea ei
Și zbuciumul din flori de tei
Ce și-l așterne căpătâi…

Tu, de îmi judeci țara mea…
Hai, poartă-i crucea pe o zi…
Și simte frigul din Gulag,
Smerenie, dureri, baltag…
Și să vedem, mai poți zâmbi?

Tu, de poftești în țara mea
Cu gând mișel și de ocară
Vei fi, intruse, alungat
Ca un dușman ce pe-nserat
Lovește-n inima de țară…

Tu, de iubești și țara mea…
De ai și dor și demnitate,
Ea ca o mamă te-a chema,
La sânul ei te-a dezmierda
Ca pe un fiu… întru dreptate…