Un autocar cu moldoveni s-a lovit de un TIR în România: 22 de răniți
Planul roşu de intervenţie a fost activat în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Brăila, România, după ce un autocar cu 73 de persoane din R. Moldova, care mergeau în vacanță în Bulgaria, s-a ciocnit cu o remorcă de TIR oprită pe marginea drumului.
Accidentul s-a produs între localităţile Însurăţei şi Bărăganu. 22 de persoane au fost rănite, printre ele fiind și copii, transmite stiri.md/ cu referire la Digi24.ro.
Accidentul a avut loc imediat după miezul nopţii. La ora 00.40 a fost activat Planul rosu de intervenţie. La fața locului au fost trimise ambulanţe din Brăila, Galaţi si Ialomiţa, dar şi două autovehicule transport victime multiple din Ialomiţa şi Galaţi.
Digi24.ro scrie că autocarul mergea spre destinații de vacanță din Bulgaria. În zona localității Însurăței s-a ciocnit cu remorcă de TIR staționată, dar semnalizată corespunzător. TIR-ul mai fusese implicat și ieri într-un accident.
22 de persoane au fost rănite, printre ele fiind și copii. Unele sunt rănite grav, altele au leziuni ușoare, toate fiind evaluate medical.
Răniții au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Brăila și la UPU Slobozia.