Un mare eveniment creștin la Drochia
Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir, binecuvântează drochienii
Joia precedentă, când toată lumea ortodoxă îi prăznuia pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Drochia a avut loc un mare și important eveniment creștin: oficierea a două decenii de la târnosirea (sfințirea) Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”.
Cu acest prilej, la catedrală a venit Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir. Însoțit de Episcopul de Soroca, Ioan, vicar al Mitropoliei, și susținut de un sobor de preoți, între care și Pavel Vuluță, protopop de Drochia, protoiereu mitrofor, paroh al catedralei drochiene, Mitropolitul a săvârșit un serviciu divin. O parte din preoți au primit diferite distincții.
Mai apoi, toți enoriașii și clerul, prezenți la slujbă, au săvârșit Drumul Crucii de la catedrală până la bustul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, instalat în fața Consiliului raional Drochia. Aici, Mitropolitul a ținut o slujbă de pomenire în memoria Marelui Domnitor și a înmânat distincții conducerii administrației publice locale.
Întru a face o incursiune retrospectivă în istoria de edificare a catedralei, publicăm un crâmpei din cartea „Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, unul dintre autorii căreia a fost Mihail VÂRȚANU, fost redactor la ziarul drochian. (Redacți „GD”)
Drochienii, rămaşi de peste 30 de ani fără biserică, pe la finele anilor `80, au început tot mai frecvent a se gândi la construcţia unui lăcaş de închinare. Astfel, în 1988, un grup de femei creştine, în frunte cu Elena Bodiu au mers la Biserica din satul Zguriţa pentru a sfinţi un sfeşnic utilizat la înmormântări. Părintele Ioan Grigoraş, parohul bisericii din localitate, mai apoi fost deputat în Primul Parlament al RM, le-a binecuvântat şi le-a dorit, ca într-un viitor apropiat să edifice şi la Drochia o biserică. Se vede că urarea a fost rostită într-un ceas bun. Această doleanţă a aprins în inimile femeilor dorinţa de a demara construcţia unui lăcaş sfânt şi la Drochia.
De la idee la faptă e cale lungă
Grupul de iniţiativă, condus de Elena Bodiu, deşi a pornit cu intenţii frumoase, a avut de înfruntat multe obstacole, piedici şi impedimente. Pentru soluţionarea anumitor chestiuni a fost creată Comunitatea creştină ortodoxă. Însă conducerea de atunci a raionului nu se încumeta să-şi asume răspunderea de a emite decizia respectivă, de trei ori fiind pusă în discuţie la şedinţele Comitetului executiv raional până s-au văzut cu decizia în mână. Până la urmă responsabilitatea şi-a asumat-o Pavel Postovanu, vicepreşedinte al organului executiv.
Au continuat lungi discuţii privind locul amplasării viitoarei biserici. Din mai multe variante a fost aleasă cea propusă de Pavel Postovanu – la intrarea în oraş dinspre Soroca. Serapion, Mitropolitul de atunci al Moldovei şi Chişinăului, împreună cu protoiereul Ioan Vulpe, blagocinul Chişinăului, cu participarea preoţilor de la toate bisericile din raion, a sfinţit locul viitorului lăcaş.
Începutu-i anevoios, dar urma vine de la sine…
Femeile-activiste au purces la lansarea ideii, la promovarea ei, dar şi la colectarea de fonduri. În scurt timp au fost adunate primele 200 mii de ruble. Pentru timpurile acelea era o sumă mare, dar pentru construcţia catedralei era insuficientă. Însă principalul era fundaţia clădirii, iar mai apoi, an de an, cu ajutorul Domnului şi a oamenilor de bună credinţă vor fi înălţaţi şi pereţii. Aceşti bani au fost suficienţi pentru a comanda proiectul, executat de arhitectul Alexandru Ţăranu de la Orhei. Au fost procurate şi unele materiale de construţie. Începea marea construcţie a viitoarei catedrale.
Enoriaşii aveau nevoie de paroh
Mitropolia de la Chişinău s-a văzut nevoită de a numi parohul Parohiei Drochia, ceea ce nu era atât de uşor: această persoană, pe lângă faptul că va fi parohul şi păstorul enoriaşilor, trebuia să se ocupe şi de construcţie, să urmărească mişcarea şi fluxul banilor, să administreze toate procesele de asigurare cu materiale, cu meşteri şi persoane secundare, să meargă prin instanţe, să caute şi să găsească susţinători şi sponsori, să urmărească desfăşurarea lucrărilor pe şantier. Alegerea a căzut pe tânărul preot Pavel Vuluţă, care pe atunci era parohul Bisericii din Visoca, Donduşeni. El era cunoscut drept un slujitor harnic al bisericii, drept un om serios, înzestrat cu multe calităţi, printre care şi atitudinea sufletească faţă de enoriaşi, slujirea cu dăruire lui Dumnezeu şi Bisericii, cu o forţă de muncă şi energie deosebită.
Lucrările au demarat cu dreptul
Într-o săptămână a fost săpată şi bătătorită groapa de fundaţie. Iar la 15 iulie 1988 a fost sfinţită şi aşezată în partea de răsărit a viitorului altar piatra, pe care a fost săpată o inscripţie ce indica data începutului construcţiei şi binecuvântarea Mitropolitului Chişinăului şi a întregii Moldove. Din acest moment a început construcţia propriu-zisă a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” în oraşul Drochia.
Un ajutor greu de subestimat la procurarea materialelor de construcţie, asigurarea cu mijloace de transport, organizarea de colectare a fondurilor a acordat Gheorghe Beliciuc, prim-secretar al comitetului raional de partid, Ludmila Zagrudnâi, preşedintă a Comitetului executiv raional, Pavel Postovanu, vicepreşedinte al Comitetului executiv raional, Mihail Lisu, preşedinte al Consiliului executiv orăşenesc.
Oamenii sfinţesc locul
Între timp, lucrările de construcţie, graţie ajutorului oamenilor şi energiei nesecate a parohului Pavel Vuluţă, a Elenei Bodiu, a altor activişti, a meşterilor, a susţinerii din partea conducerii raionului şi oraşului, au căpătat o deosebită amploare. Au fost încheiate contracte de muncă cu un şir de meşteri-zidari şi tencuitori calificaţi, ce munceau cu mare însufleţire şi cu dedare. Toţi munceau pentru o plată mai mult simbolică sau refuzau să ia bani. În calitate de muncitori auxiliari au trudit fără plată şiruri de cetăţeni, care înţelegeau cât de necesară este munca lor la această construcţie a secolului. Mai mult, chiar, ei aduceau persoane pentru ajutor şi din alte localităţi, unde locuiau părinţii, rudele sau cunoscuţii lor. S-au găsit şi multe femei, care şi-au propus ajutorul, la fel pe gratis. Ele au elaborat un grafic şi pe rând pregăteau bucate pentru lucrătorii de pe şantier, aducând de acasă şi produse alimentare. Alături de aceste femei muncea şi soţia părintelui Vuluţă, „matuşca” Angela. Şi părintele Pavel Vuluţă, în tot timpul cât nu era ocupat cu oficierea slujbelor sau căutarea materialelor de construcţie sau a mijloacelor băneşti, se afla şi el alături de meşteri punând umărul unde era nevoie. Mulţi din aceste persoane au devenit ctitori ai catedralei.
Biserica de „jos”
Părintele Pavel, studiind proiectul şi locul construcţiei, dar apreciind şi durata, pe care era să se extindă lucrarea, a propus ca la subsolul viitoarea catedrale să fie construită o biserică. Ideea a generat un protest larg, oamenii nu înţelegeau de ce? Dar după ce preotul a explicat perspectiva Bisericii de „jos”, apărând ideea, lumea l-a susţinut. Ulterior toţi s-au convins că iniţiativa a fost una benefică pentru toţi. Lucrările de zugrăvire le-a realizat Veaceslav Beiu, iar pereţii şi tavanul au fost pictate de fratele său Iurie Beiu. În scurt timp au fost executate prestolul şi catapeteasma. Iar la 29 mai 1990 Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi a întregii Moldove a oficiat serviciul de sfinţire a Bisericii de „jos” cu numele Sf. Mucenic Dimitrie din Solun. Şi şi-a demarat activitatea. Pe când construcţia catedralei abia începea.
Amplasarea turlelor a gândit-o Pavel Vuluţă
La începutul anilor `90 în oraş activau mai multe unităţi economice, care aveau o pondere stabilă în buget. Dar din mijloacele proprii, împreună cu colectivele pe care le conduceau, periodic se implicau şi transferau mijloace pentru continuarea construcţiei catedralei. Şi aşa, piatră cu piatră, an după an, pereţii se ridicau. De amploarea construcţiei se minunau mulţi. În mai puţin de patru ani au fost înălţaţi pereţii edificiului. Forma şi amplasarea turlelor a gândit-o şi a elaborat-o Pavel Vuluţă, iar ideile au fost materializate de meşteri din Tighina. Cele cinci cupole măreţe şi strălucitoare îl simbolizează pe Iisus Hristos şi pe cei patru evanghelişti.
Cu toate că a fost concepută şi înălţată în anii de criză economică şi financiară, catedrala a fost, de fapt, înălţată în cinci ani.
Un pictor cu har de la Dumnezeu
Către sfârşitul anului 1995 rămânea de realizat una din cele mai importante şi responsabile lucrări – tencuitul şi zugrăvirea interiorului catedralei. Pentru aceasta era nevoie de un meşter calitativ, de materiale specifice, vopsele speciale. Opera autorului trebuia să proslăvească pe Dumnezeu şi prin imaginea pictată. Anatolie Pleşca, primarul de atunci al oraşului, s-a întâlnit în România cu Petre Achiţenie, pictor român, cunoscut în toată lumea, şef al Catedrei de pictură monumentală la Academia de arte din Bucureşti.Timp de peste patruzeci de ani lucrările acestui mare maiestru erau cunoscute şi apreciate de către specialişti în materie din lumea întreagă. Cea mai de seamă realizare a acestui pictor rămâne pictura religioasă, el în România pictase peste 50 de catedrale şi biserici. Petre Achiţenie urma să picteze peste două mii de metri pătraţi, fapt ce deschidea în faţa pictorului un larg câmp de aplicare a veritabilului său talent, a capacităţilor sale extraordinare. Marele maiestru lucra cu mare însufleţire, punând în fiecare frescă, în fiecare detaliu şi o părticică din sufletul său generos. Şi spre toamna anului 1997 minunatele fresce au acoperit întreaga suprafaţă a pereţilor, tavanului, bolţilor. Întreaga lui lucrare impresionează prin nemaivăzuta sa amploare, ea denotă înaltul lui profesionalism, stilul lui inconfundabil.
Pentru toţi locuitorii oraşului şi raionului Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” rămâne o mare distincţie, un sfânt lăcaş de rugăciune, de curăţare a sufletelor, dar şi un minunat obiect arhitectonic, adevărată capodoperă a picturii sacre, obiect de artă, ce pe parcursul deceniilor domină peisajul oraşului Drochia.
Mihai VÂRŢANU,
unul din autorii cărţii
„Catedrala „Adormirea
Maicii Domnului”
Foto Nelly CIOBANU
