Medicul chirurg Oleg MARCU

Medicul chirurg Oleg MARCU

PP „Glia Drochiană” a publicat în nr. 4 din 31 ianuarie 2020 o recunoștință de la un pacient pentru medicul chirurg Oleg Marcu şi colectivul său. Informația a fost postată și pe pagina de Facebook a ziarului. Timp de o săptămână această postare a avut o rezonanță colosală: 192 de distribuiri, 140 de comentarii și 431 de like-uri (îmi place). Mai jos publicăm câteva:

Medicul chirurg Oleg MARCU
Medicul chirurg Oleg MARCU

Din partea admi-nistrației sait-ului:
Această postare are rezultate mai bune decât 95% dintre postările din Pagină.
Ana BABĂRĂ, Italia: Mă adresez către personalul din medicina raionului Drochia. Am cunoscut anterior, și sunt și în prezent, multe persoane oneste și cu suflet mare. A fi MEDIC este o meserie foarte grea și responsabilă. De cele mai multe ori, ei poartă pe umeri speranțele, emoțiile și visele bolnavilor. Să fii MEDIC este mai mult decât o profesie, talentul și pasiunea, sunt elementele ce caracterizează simțul unui medic adevărat. Medicul rămâne prieten și, pur și simplu, om, – chiar dacă de multe ori trebuie să îmbine familia și serviciul. Prioritatea unui Medic este salvarea vieților omenești. Pentru a fi Medic trebuie să stimezi și să respecți toți bolnavii la fel. Să nu faci diferență între bolnavi, că e sărac ori bogat. Să faci totul cu mare pricepere și tragere de inimă, în așa fel, ca bolnavul să-și încredinteze viața în mâinile tale. Eu personal mă bucur de așa Medic, el este al raionului Drochia…Și le doresc la toți să fie responsabili, veseli, curajoși, căt mai multă sănătate, că lumea are nevoie de astfel de persoane ca voi, MEDICII.
Cernei Galina: Multstimate Oleg Marcu! Sunteți un superprofesionist! Sunteți un Om cu literă mare. Să Vă păzească Dumnezeu de toate, iar noi să-i mulțumim Celui de Sus că Vă avem. Sănătate multă! „La mai mult și la mai mare!”
Ana Vdovâi: Băștinașii r.Drochia avem într-adevăr mare noroc de un medic cumsecade și competent.
Alexandra Dobreanscaia: Oleg Marcu este un medic-chirurg fenomenal! Un om de o cumsecădenie rară! Să Vă dea Domnul sănătate! Ferice de parinții, care au adus pe lume și au educat un Om cu literă mare!
Silvia Arefti: Stimă și respect! Doctor, o personalitate adevărată.
Natalia Placinta: Mulțumesc doctore Oleg Marcu. Eu și copiii mei au fost operați de DVS și nu mi-ați cerut nimic. Sunteți un medic cu mâini de aur și suflet bun, inteligent. Meritați multe cuvinte frumoase. Succese mari.
Verymeya Scoferta: Bravo lor! Știu că sunt medici foarte buni și le mulțumim că sunt unii, cărora nu le este indiferentă viața oamenilor. Își dau stăruința și îi ajută… Bravooooo!
Elena Baietrau: Cu mult respect mulțumesc lui Oleg Marcu, în 1997 am fost și eu pe mâinile lui. Sănătate și multe realizări.
Oxana Granevschi-Zvarici: Cu multă recunostință față de această persoană. În1997 mi-a salvat viața și pentru aceasta îi mulțumesc. Sănătate, Doctore!
Svetlana Bodorin: Mult respect, domnule doctor! Sănătate și multe binecuvântări cerești Vă doresc. Avem nevoe de așa medici în orașul nostru, cât mai mulți.
Alexandra Prodan: Da, am avut și eu onoarea să trec prin mâinile lui Oleg Marcu, îi doresc multă sănătate și succese în activitate.
Liuba Burlac: Da, un doctor cu mâini de aur, mulți ani în urmă a fost operată mama mea, suntem multumiți. Mulți ani înainte, Oleg Filipovici, coleg de clasă. Fiți sănătos și succes în munca DVS nobilă.
Ala Railean: Medic pe nota 10, multă sănătate, Oleg MARCU!
Natalia Zaporojan: Acest domn, cu patru ani în urmă, a operat-o și pe bunica mea. Deși bunică e batrână a scăpat cu viață, acum are 92 ani. Mulțumim, domnule doctor.
Валентина Ротарь: Multă stimă și respect pentru domnul doctor Oleg Marcu, un om cu suflet mare și un mare profesionist. Mulțumim, plecăciuni până la pamânt, multă sănătate DVS și familiei.
Dorina Gangan: Şi din partea mea multă recunoștință, mulțumire și închinare lui Oleg Marcu. Am fost cu un picior în groapă. Dar cu ajutorul lui Oleg Marcu și în ziua de azi sunt în viață. Vă doresc multă sănătate și putere, că Dumnezeu V-a înzestrat cu mare talent.

Cor. „GD”

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *