Un zbor frânt într-o seară de decembrie…

Nici unui copil nu ar trebui să i se frângă aripile pentru că un bunic este prea obosit de propria lui viață ca să învețe un copil să zboare…

Seară de decembrie. Miros de vin fiert, luminițe de Crăciun sclipesc peste tot, chiar și în privirile oamenilor de afară. În autobuzul aglomerat, lângă scaunul nostru, se așează o fetiță, împreună cu bunica ei. Fetița, veselă și bună, așa cum sunt toți copiii, începe o sporovăială drăgălașă despre luminițele de afară. Apoi trece la întâmplările de peste zi de la grădiniță, povestește entuziasmată despre lumea ei mică și frumoasă. Băiețelul meu mic, așezat la mine în brațe, o privea cu drag și încântare, iar mie îmi zâmbea gura singură de drăgălășenia ei. Bunica ei, însă, privea fetița cu o mânie destul de vizibilă pe față. O mânie care îi răbufnea în fiecare cută de pe față, în colțurile gurii lăsate în jos, în privirea scăpărătoare aruncată spre fața drăgălașă a fetiței. Nu a durat mult și a aruncat și replica:
– Taci, taci odată, obraznico, să știi că nu te mai iau niciodată de la grădiniță!
Cu o mirare amestecată cu teamă, fetița a tăcut. Peste câteva clipe, însă, a încercat să se apropie din nou de bunica ei, sporovăind ceva dulce și așteptând o reacție. Bunica, cu aceeași mânie în voce și în priviri, a tăiat orice speranță a fetiței de a lega o conversație:
– Nesimțito, o să le spun părinților tăi să nu-ți mai ia nimic, niciodată!!! Nu meriți nimic, nimic!!! Taci odată!!!
Mi s-a tăiat respirația instant. Efectiv am simțit că nu mai am aer. Oare câte bucăți din aripile fetiței s-au frânt în clipa aceea? Câtă încredere în lumea din jur, în cei dragi și apropiați, s-a năruit ca un castel din cărți? Câtă încredere în ea însăși și-a pierdut pentru totdeauna fetița-soare? Nu am răspunsul, dar am și acum un gol în piept…
… Încă o dată, mi-am confirmat ceea ce știam de mult timp: copiii nu ar trebui să fie crescuți de bunici. Știu că, uneori, ei sunt aproape singura soluție, iar alteori sunt cele mai ieftine bone, dar niciunui copil nu ar trebui să i se frângă aripile, pentru că un bunic este prea obosit de propria lui viață, ca să învețe un copil să zboare…
Marcela VOVC
Din partea redacției:
Problema pare a fi una actuală, or, mulții din părinți sunt plecați peste hotare. Am dori să cunoaștem și opiniile cititorilor noștri, ele pot fi diferite. Așteptăm să Vă expuneți pe marginea ideii: „Copiii NU/AR trebui crescuți de bunici.”
Cum credeți?