Un colț de rai

Una din cele mai reprezentative dinastii de boieri- moșieri din aria de azi a raionului Drochia este cea a Demianovicilor.
Urmași ai latifundiarului polonez Kaetan Demianovicz (Demianovici), care la vremea lui a stăpânit pământurile Țarigradului și ale Ghizditei cu localitățile mai mici, feciorul Anton ține la Drochia și Șuri 1614 desetine de pământ, feciorul Alexandru- în valea Țarigradului (Țarigrad)-1002 desetine, feciorul lui Anton- Victor avea 1510 desetine la Țarigrad, iar feciorul Grigore- la Ghizdita 301 desetine.
După ocuparea Basarabiei de către Rusia, guvernul țarist repartizează participantului la războiul ruso-turc din 1806-1812, Anton Caetanovici Demianovici , un lot de pământ la marginea sudică a satului Drochia. Aici boierul Demianovici își durează un conac, plnatează livezi de pomi fructiferi și crează unul dintre primele parcuri dendrologice boierești de pe teritoriul Basarabiei, după exemplul căruia au fost fondate peste 40 de parcuri dendrologice.
Tânărul Victor Demianovici, absolvent al facultății de Științe Naturale, botanist de specialitate, impresionat și entuziasmat de opera nobilă a tatălui său, a întemeiat și el pe un teritoriul de 33 de hectare pe partea sudică a moșiei Țarigradului, conacul, parcul dendrologic, și o livadă pomicolă la doar 3 km vest de gara Drochia, ansamblu arhitectonic-peisagistic (acum spunem „de la Miciurin” (Ghica Vodă) sau îl numim „Poienița veselă” (însorită), care a rămas ca o neprețuită danie nouă, urmașilor.
Împărăție a naturii, o lume mirifică, o lume de vis, un colț de rai admirând în zilele de vacanță verdeața densă a frunzișului arborilor și fragezimea ierbii poienilor, aspectul multicolor al florilor, respirând aerul înmiresmat, îmbălsămător, ascultând ciripitul păsărilor, profitând de umbra răcoroasă a pomilor, de lumina și căldura soarelui, zonă minunată pentru odihnă și agrement, te cuprinde un sentiment de înălțare sufletească, de dragoste și respect pentru înaintașii noștrii, în cazul de față boierul de origine poloneză Victor Demianovici, care au lăsat urmașilor grădini și parcuri, frumusețea cărora a încântat multe generații timp de peste un secol.
Este adevărat că timpul își ia din coloritul, aroma, farmecul lucrurilor, dar în fond „Poienița veselă” „de la Miciurin” și-a păstrat structura: parcul dendrologic cu același perimetru, cu aleea centrală, cu aleile laterale, perpendiculare, cu numeroasele specii de pomi decorativi: pini, molizi, tuia, paltin, jugastru, arțar, caștan, alun, frasin, stejar, salcâm, ulm etc.din diferite zone ale Europei, din America de Nord, Peninsula Balcanică, Caucaz, Crimeea, China, Asia Mică, Africa de Nord, Extremul Orient etc, de asemenea pomi de origine autohtonă.
„Poienița veselă” s-a păstrat, deși a fost în permanentă folosință.
În anii `50 aici a fost amplasată stația de mașini și tractoare (emteesul). Apoi aici a fost sanatoriul pentru bolnavii de tuberculoză, după care tabara pionerească.
Aici se desfășoară festivaluri, concursuri, concerte și alte manifestații. Și oricine vrea să se odihnească în acest colț pitoresc de natură venea aici.
În anii `80, aplicându-se în fapte ideea vrednicului de pomenire Gheorghe Beliciuc, conducător judicios al raionului. S-a construi un șirag de căsuțe- una ca una- cu acoperișurile țuguiate în stil carpatin, cu spații de trai restrâns pentru grupuri mai mici de copii. Aceste căsuțe au dat poienilor aspect de poveste. Eu am făcut posibil să crească numărul copiilor, dornici de a-și petrece vacanța în „Poienița însorită”.
O zi excepțională, petrecută aici la Festivalul Familiei, a descris-o cu sufletul vibrant Cristina Donici, într-un reportaj fotografic, pe care citindu-l vă veți transfera într-o lume de basm.
Timpul trece impetuos spre vară, spre vacanță, concedii. Administrația Publică Locală în subordinea căreia este parcul va face ordine, va crea condiții optime pentru odihna doritorilor.
Prin fața parcului ( cam la 1 km) trece șoseaua națională Chișinău- Bălți- Otaci și mai departe. Pe aici spre Bălți- Chișinău și înapoi circulă zilnic autocare de la Otaci, Verejeni, Ocnița, Dondușeni, Rediu-Mare, Țaul, Maramonovca, Ceapaevca, Mândâc și altele.
De aici se pot vizita muzeele istorico- etnografice din orașul Drochia, din satele Sofia, Hăsnășenii Mari, Nicoreni, parcul dendrologic de la Vila „Mândâc”, muzeul în aer liber din Cotova, casele-muzeu ale lui Boris Glavan și Nicolae Gribov și altele.
O plimbare de 3 km în orașul Drochia pune la dispoziție orice cumpărătură, orice serviciu.

Vitalie Zagaievschi