Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
„Verdele” la Sofia – Glia Drochiană

„Verdele” la Sofia

0

Sărbătoarea specifică „Verdele” din s. Sofia s-a desfăşurat pe 27 iunie, la Muzeul de Istorie şi Etnografie. Această sărbătoare este un obicei vechi, caracteristică doar pentru acest sat din raionul nostru.

Distribuie Știrea

Conform scenariului, a fost „bocit” soțul răposat

Conform scenariului, a fost „bocit” soțul răposat
Conform scenariului, a fost „bocit” soțul răposat

Sărbătoarea specifică „Verdele” din s. Sofia s-a desfăşurat pe 27 iunie, la Muzeul de Istorie şi Etnografie. Această sărbătoare este un obicei vechi, caracteristică doar pentru acest sat din raionul nostru.

„Verdele” este consacrată sărbătorii religioase „Sânzienele”. Până la răsăritul soarelui, fiecare gospodină scoate din casă frunză de nuc, flori de cimbru, corovatică, plante alese, numai bune pentru leac. Femeile vin să aducă bucate tradiţionale, se maschează, şi merg prin sat cu nunta, fiind un obicei din bătrâni.

La acest eveniment au participat colectivele: „Leanca”, „Florile Dalbe”, ansamblul folcloric „Ţărăncuţa”, organizatoarea fiind Alexandra Nelipovschi, directorul muzeului.

La „Verdele” nu a ezitat să vină şi Veaceslav Magaleas, primarul satului, Andrei Marian, vice-preşedintele raionului, Cristina Ţurcanu, specialist în turism la secţia cultură a CR Drochia.

„Pe timpurile vechi, miresele se încălţau în şoşoni, în ciubote, se îmbrăcau în straie vechi şi băteau toba din „lighean”, care a devenit un obicei specific doar pentru s. Sofia”, a spus Elena Glavan, participantă la eveniment.

Începând de la mire şi mireasă, nunta s-a desfăşurat în toi, nu a lipsit nici hora, nici „chiuiala”, pentru că aşa-s sofienii, mândri de tradiţiile şi obiceiurile pe care le au. Vinul şi bucatele alese au făcut şi ele parte din serbare. Se zice că în această zi gospodinele chefuiesc și se înfruptă fără a invita vre-un bărbat. Seara se adună toată lumea și dansează fără răgaz.

Acest obicei este unic în r-nul Drochia şi este păstrat de mai bine de 100 de ani.

Ala GUSAC,
studentă, jurnalism și științe ale comunicării, USM

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *