„Verificat. Agricultură fără investiţii nu se face”

Grigore Lupaşcu, directorul SRL „Grildosagro”, are un stagiu de muncă în agricultură hăt peste patru decenii. Precum ne-a declarat chiar dânsul, cunoaşte „toate feţele” acestui domeniu.
În perioadele de vârf îşi începe ziua de muncă la ora 5 dimineaţa. Iese din casă fără să mănânce sau să bea ceva. Iese pe stomacul gol. Nici un medic nu-l va convinge, că pentru sănătatea organismului nu este deloc bine. Pe parcursul anilor s-a convins, că cel mai benefic pentru corp şi raţiune sunt dimineţile devreme de la sat, aerul din câmpul deschis, primele raze de soare şi liniştea de după o noapte de odihnă.
De aceea, mai întâi face ocolul tuturor terenurilor agricole, verifică ce şi cum s-a făcut în ajun, îşi notează în memorie lucrurile bune, ia la „carandaş” neregulile, în tihnă îşi face planul zilei: al său şi al întreprinderii, care, de fapt, sunt identice.
La ora şapte merge la „cantoră”, unde deja se strâng lucrătorii. împreună trasează „mersul” zilei, ceea ce înseamnă, „bat în cuie” planul directorului. Când lumea pleacă la muncă, dânsul vine să-şi „ia ceaiul” şi pleacă într-acolo unde au mers subalternii. În câmp.

Împreună cu Ion Nicora, şeful Direcţiei Agricultură şi Relaţii Funciare a Consiliului raional Drochia, mergem la SRL „Grildosagro” din satul Mândâc. Directorul acestei întreprinderi agricole, Grigore Lupaşcu, este o persoană cumva deosebită. Simte de la distanţă omul şi „năravul” lui. Astfel că nu chiar fiecare este acceptat în imediata apropiere a dânsului. Faptul că ne-a aprobat vizita, deja este ceva.

Ajunşi la locul convenit telefonic pentru întâlnire, urcăm în maşina directorului.
– Am să vă fac o excursie pe la toate sectoarele de producere, – ne spune Grigore Lupaşcu, – după care ne întreabă oarecum pripit, – Ori poate neavoastre vreţi să mergem într-un loc anume?
Acceptăm propunerea gospodarului. Mai întâi mergem pe câmpurile unde recoltarea grâului este pe sfârşite. Bărbaţii, ambii, cum s-ar zice, din pâine, adică cu stagiu şi experienţă solidă în agricultură, discută despre roada ce ar fi putut fi mult mai mare, dacă ar fi plouat, despre refuzul de a mai semăna rapiţă, cultură care doar „parşiveşte” solul.
– Eu mai bine seamăn orz, – îşi explică decizia directorul de la „Grildosagro”, – strâng câte 5-6 tone la hectar, îl vând, precum dau acum, 2,55 lei pentru un kilogram, şi nu-mi iese mai rău.
… Ambii regretă lipsa precipitaţiilor.

– Anume acum, – îşi argumentează poziţia Ion Nicora, – la legatul porumbului, la umplutul seminţei de floarea soarelui, la acumularea de zahăr în sfeclă, la soia sunt necesare câteva ploi bune. Că dacă, Doamne fereşte, nu plouă…
În continuarea temei Grigore Lupaşcu spune, că pe Valea Hârtopului au secat câteva iazuri.
– Mori de milă, – zice cu un profund regret dumnealui. – La fosta gospodărie piscicolă, din cinci iazuri, apă mai au doar trei şi ele nu chiar „chiftesc”. Înainte iarna erau zăpezi, se acumula multă apă primăvara, apoi ploua destul şi pretutindeni, iazurile se umpleau cu apă. Acum, însă, multe s-au schimbat. Pe un câmp plouă, pe altul, la doi paşi, nici picătură. Dar ce să faci? Cu cine să te baţi?
Privesc prin geam. În pofida necazurilor, câmpurile arată binişor, inclusiv semănăturile de grâu. Prinzându-mi privirea, directorul zice:
– Grâul dă în mediu câte 40-42 chintale la hectar, dar cu trei ani în urmă hectarul ne-a dat peste 60. Au fost ploi…
Un timp mergem în tăcere, fiecare cu gândurile lui.
– E mare gospodăria, – mă gândesc eu. – Hăt peste 2000 hectare de terenuri agricole, dintre care, parte la Ţaul, Donduşeni, parte la Palanca.. Cam extins…
– Uneori mă întreb, – îmi intră pe gând Grigore Lupaşcu, – la ce am adunat atâta pământ? Colegi de-ai mei au acolo câteva sute de hectare şi nu au bătaie de cap.
– Care e cea mai mare bătaie de cap în agricultură? – întreb. Bărbaţii, ca la comandă, îmi răspund într-un glas:
– Condiţiile meteo.
– Şi investiţiile, – completează Ion Nicora.
– Da, şi investiţiile, – îl susţine Grigore Lupaşcu. – E verificat. Agricultură fără investiţii nu se face.
– Iar toate împreună, – continuă şeful de la agricultură, – înseamnă nopţi nedormite, planuri, gânduri, cântărire, sănătate cheltuită...
– Este adevărat, – cumva se revigorează directorul. – Dar când vezi rezultatul muncii, întinereşti şi te însănătoşeşti…

După „inspectarea” tuturor câmpurilor, după discuţiile întreţinute cu specialiştii aflaţi în câmp la recoltare, Grigore Lupaşcu ne pofteşte să luăm cunoştinţă cu marile lui pasiuni, ce, înţeleg mai apoi, vin s-o completeze pe cea pentru agricultură.
Apropo, cu specialiştii: agronomul, combainerii, şeful de brigadă – directorul a discutat scurt, laconic, precum se face, de obicei, între oamenii care îşi cunosc bine meseria şi obligaţiunile. Dar şi care se cunosc reciproc atât de bine, că se înţeleg doar din „adieri” de cuvinte.
… Ziceam, am purces către locul unde îşi are „viză de reşedinţă” gospodăria auxiliară de la SRL „Grildosagro”.

Pe terenul ocupat odinioară de ferma de lapte-marfă, precum i se spunea, pe timpuri, se află fel de fel de animale şi păsări. Şi unele şi celelalte – domestice şi sălbatice.
– Miniferma noastră are 30 de vaci mulgătoare, – ne povesteşte Grigore Lupaşcu. – Ne dorim s-o mărim până la 100 de vaci mulgătoare, de aceea creştem tineret bun, de rasă productivă.
– Cu laptele ce faceţi? – întreb.
– Îl vindem la o firmă de lactate din Soroca, – ne răspunde directorul şi continuă, – plătesc binişor. De altfel, conform calităţii şi procentului de grăsime.
– Văd, că aveţi şi o minifermă de porci, – zic.
– Creştem 52 de porci, dinre care 12 sunt sălbatici, adică mistreţi, – îmi răspunde zâmbind Grigore Lupaşcu. – Facem şi experimente, am încrucişat mistreţul cu scroafa domestică. Ia uitaţi-vă ce frumuseţe de purceluşi s-au primit. Parte dreaptă, trei mistreţi şi trei porci. Interesant.
– Clar şi înţeles când vorbim de vaci, porci, cai, găini, raţe, curcani, – încerc eu să prind motivul unei părţi din gospodăria auxiliară. – Dar mistreţii, raţele sălbatece, păunii, fazanii, picherile, porumbeii de tot soiul: guleraţi, pintenaţi, cu moţ, pestriţi, roşcaţi…
– Ei, asta de amu e pasiunea mea, – îmi răspunde oarecum galeş directorul. – Ştii, îmi place când într-o gospodărie agricolă, chiar şi de proporţii cum este a noastră, unde volumul de lucru este mare, treabă este multă, persistă senzaţia de gospodărie acătării, în obişnuitul ei sens. Cum să-ţi spun, gospodărie… de gospodar. Ş-apoi nu toate păsările sunt crescute pentru consum, cu atât mai mult nu pentru fală. De exemplu, am crescut o sută de fazani, care, ajunşi la maturitate, au fost eliberaţi şi „trimişi în lume”. Mai vin ei pe la casa ce i-a crescut, dar cu încetul se retrag în păduri. Cred că facem un lucru bun.
– Sunt de acord, – vine în susţinere Ion Nicora. – O gospodărie agricolă trebuie să aibă de toate. Şi dacă toate acestea nu vor exista la „Grildosagro”, atunci unde la altcineva ar mai fi?
… La întoarcere condrumeţul meu spune ca pentru sine:
– Frumoasă gospodărie are Grigore Lupaşcu, dar şi munca depusă este enormă. Principalul, însă, el are siguranţa continuităţii muncii sale. Prin feciorul Ion va continua. Iar asta te face și puternic, și liniștit.

Liuba BULGARU
(Un fotoreportaj de la SRL „Grildosagro”)