Veronia SIMONICA-HASNAȘ
Veronca SIMONICA-HASNAȘ este stră-stră-strănepoata (generația a 6-a) a boierului Ioan HASNAȘ, întemeietorul satului Sofia, care își sărbătorește frumosul jubileu de doar 200 de ani.
Urme adânci, icoane fără moarte…
În satul Sofia,
E zi de mare sărbătoare,
La hora neamului,
S-au adunat și mic, și mare…
Privesc în jur, în largu-ndepărtat
Și parcă simt, că printre Dvs,
Cu a lui suflare,
Este și străbunicul nostru, Ion Hasnaș,
Ce-a vețuit, cândva,
Pe-acest meleag…
Îl văd pe chipul fiecărui gospodar,
Cu omenia-nscrisă pe altar…
La tine, eu, revin cu plecăciune
Și mâinile, cu dor, ți-aș săruta,
Chiar dacă nu ne-am întâlnit
Nicicând, în astă lume…
Eu multe aș avea ați spune,
Măcar în vis s-ajung, dac-aș putea,
Prin stele, până-n Galaxia ta…
Să-ți văd privirea,
Spre moșia ce-nflorește îndreptată,
Îngerii în cor asupra ta cântând
Cu inima de bucurie, împăcată…
Și glasul tău pe văile din-mprejurimi,
Aevea, răsunând…
Povara anilor, porniți la drum în zori,
În lung și-n lat, cărări, cutreierând,
Cu rodul lor, crescut prin ani,
Lăsat cu demnitate, pe acest pământ…
Azi, ești desăvârșit… Smerit,
Pășești pe drumul veșniciei,
De Sus, privești cu sufletu-mplinit
Imensitatea toată,
Ce cuprinde strămoșeasca glie:
Câmpii mănoase, pământuri roditoare,
Vii și livezi înfloritoare,
În satul Sofia,
E zi de mare sărbătoare,
La hora neamului,
S-au adunat și mic, și mare…
Privesc în jur, în largu-ndepărtat
Și parcă simt, că printre Dvs,
Cu a lui suflare,
Este și străbunicul nostru, Ion Hasnaș,
Ce-a vețuit, cândva,
Pe-acest meleag…
Îl văd pe chipul fiecărui gospodar,
Cu omenia-nscrisă pe altar…
La tine, eu, revin cu plecăciune
Și mâinile, cu dor, ți-aș săruta,
Chiar dacă nu ne-am întâlnit
Nicicând, în astă lume…
Eu multe aș avea ați spune,
Măcar în vis s-ajung, dac-aș putea,
Prin stele, până-n Galaxia ta…
Să-ți văd privirea,
Spre moșia ce-nflorește îndreptată,
Îngerii în cor asupra ta cântând
Cu inima de bucurie, împăcată…
Și glasul tău pe văile din-mprejurimi,
Aevea, răsunând…
Povara anilor, porniți la drum în zori,
În lung și-n lat, cărări, cutreierând,
Cu rodul lor, crescut prin ani,
Lăsat cu demnitate, pe acest pământ…
Azi, ești desăvârșit… Smerit,
Pășești pe drumul veșniciei,
De Sus, privești cu sufletu-mplinit
Imensitatea toată,
Ce cuprinde strămoșeasca glie:
Câmpii mănoase, pământuri roditoare,
Vii și livezi înfloritoare,
Ogrăzi frumoase, case mari,
Cu oameni vrednici, gospodari,
Un sat, prin „Hangul de la Sofia”, vestit
De ai săi feciori, în lume proslăvit…
Mândru, către soare se înalță,
Lăcașul sfânt,
Ce, tainic, luminează calea tuturor,
Vibrând în cuget și în gând,
Cuvântul Domnului, nemuritor…
Miraculos, păstrează-adânc, căldura de la temelie,
Nostalgic, palpitând, în amintire vie,
Altarul vieții tale nestemat,
De unde sufletul la cer s-a ridicat,
Grăbit, bătătorind acest pământ
De griji și de durere, măcinat…
Vorbesc cu tine în tăcere,
Cu-n sentiment întârziat de dor nepotolit…
Pentru mine este o avere
În versurile mele să te cânt…
Și pentru numele, înscris în sângele strămoșilor,
Cu urme-adânci, Icoane fără moarte,
Ce l-am moștenit…
Sărut cu dorul inimii înlăcrimate
Pământul sfânt, pe care ai pășit
Și cu sudoarea frunții, l-ai stropit…
Autoare: Veronia SIMONICA-HASNAȘ
