Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
Vezi, moldovenii cum se duc… – Glia Drochiană

Vezi, moldovenii cum se duc…

0

Una dintre cele mai grave probleme ale țării noastre este emigrarea.

Distribuie Știrea

GL-logo-webPentru Republica Moldova, fenomenul emigrării este unul relativ nou, dar alarmant de popular. Pe la sfârșitul anilor ’90 – începutul lui 2000, o bună parte din concetățenii noștri au plecat în străinătate, în căutarea unei vieți mai bune. Numărul acestora a crescut (anual) într-atât, încât, la ziua de azi, nici autoritățile nu cunosc câți anume emigranți avem. Bine, există o cifră oficială, dar aceasta nicidecum nu reflectă realitatea. Multă lume a plecat și continuă să plece din țară pe căi mai puțin legale…

Pentru moldoveni, emigrarea nu este un moft. Și nici o iluzie ca urmare a vizionării unui film sau a citirii unui roman. (Unii concetățeni nu au bani nici de televizor, nici de cărți, nici chiar de o pâine proaspătă la cină…) Pentru moldoveni, emigrarea este o încercare nevinovată de a trăi decent… fie chiar și departe de casa părintească… Pentru moldoveni emigrarea a devenit o soluție!…

La începuturi, vârsta persoanelor care plecau (definitiv sau temporar) la muncă peste hotare era de 30-40 de ani. Astăzi însă, aceasta este de 18-30 de ani. Or, dacă până nu demult părinții plecau la munci în străinătate pentru a-și întreține copiii, acum a venit rândul copiilor să facă același lucru pentru părinți… Și asta în pofida faptului că marea parte a banilor câștigați de părinți în pribegie, au fost investiți în taxele de studii pentru odraslele lor. Adică în posibilitatea acestora de a obține nu doar o diplomă de absolvire a unei sau altei universități, ci și un loc de muncă la ei în țară…

Moldovenii nu rod hărți și nu învârtesc globuri în căutarea unei anume țări, cu un anumit nivel de trai. Forțați de împrejurări, moldovenii emigrează cu satele încotro-i duc ochii… Și nici nu-și dau seama că, de fapt, ei fac jocul politicienilor. În sensul că celor de la guvernare (mai ales după ce au pus pe seama cetățeanului rambursarea miliardelor furate de ei înșiși) le cade bine la mână chestia cu emigrarea. Or, cu cât mai multă lume pleacă din țară, cu atât mai mult pământ rămâne fără stăpân, deci – pentru vânzare… Iar dacă la această „schemă” mai adăugăm și „procentul statului”, reținut din suma tranzacțiilor bancare ale „gasterbeiterilor”…

Pentru clasa noastră politică, emigrarea în masă a concetățenilor este un moft… O încercare perfidă de a-și materializa iluziile de dominare, o soluție pentru îmbogățire pe seama săracilor…

Majoritatea reformelor inițiate și implementate de guvernanți și interpușii lor, nu fac decât să-i provoace pe cetățeni la emigrare. Spre exemplu, recentul proiect de lege (propus spre dezbateri publice) elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. Conform documentului, blocurile de locuit urmează a fi transferate în gestiunea locatarilor. Astfel, reconstrucția, modernizarea, reabilitarea și reparația blocurilor va fi gestionată de către locatari, care vor fi obligați să achite anual o sumă de bani pentru aceste lucrări. Cei care nu își vor îndeplini obligațiile, la solicitarea celorlalți locatari, vor fi nevoiți să-și vândă locuința în timp de 6 luni. În caz contrar aceasta va fi vândută la licitație, în baza unei hotărâri judecătorești…

Într-un stat în care demnitarii vin cu astfel de inițiative legislative, cetățenilor nu le rămâne decât să emigreze…

Până una alta, nu toți moldovenii au emigrat… Încă… Cei care am rămas acasă mai credem, mai sperăm la o schimbare înspre bine, deși îi privim cu invidie pe cei care au plecat…

Zilnic, la TV, la radio și în ziare politicienii noștri ne dau drept exemplu modul de viață al altor state și ne spun că anume spre asta ar trebui să tindem… Dar, niciunul dintre ei nu își dă seama că în spatele luciului străzilor și al closeturilor europene, în spatele fast-food-urilor oglindite de oceane, în spatele petrolului din pustiurile africano-asiatice se ascunde sărăcia moldovenească…

 

P.S. „Moldovenii nu emigrează, moldovenii „se autoevacuează.”

Andrei BULGARU

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *