Vicecampionii drochieni
În prima decadă a lunii martie, curent, Federaţia Joc de dame a Republicii Moldova a organizat în municipiul Chişinău Campionatul naţional între categoriile de vârstă 2009-2010 şi 2011 şi mai tineri. Programul jocurilor a cuprins probele „clasic”, „rapid” şi „blitz”.
Luptele pentru întâietate au fost acerbe. Şi până astăzi se resimt „rădăcinile” jocului de dame implantate de şcoala sovietică a jocului de dame la Bender, Tiraspol şi Slobozia, căci primele 4-5 locuri din cadrul campionatelor sunt ocupate doar de reprezentanţii acestor echipe.
La campionat au participat şi jucătorii de dame din raionul nostru, ocupând şi ei cu demnitate loc pe piedestal. Cel mai mare succes l-a repurtat Vladimir Croitoru, elevul clasei a III-a, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Drochia. La proba „clasic”, într-o „crâncenă” luptă cu reprezentanţii jocului de dame din Bender, el a acumulat 11 puncte din 14 posibile, plasându-se pe locul doi. A fost devansat doar cu 2 puncte de Dumitru Gorschi, sportiv din Bender. La proba „blitz” tot Vladimir Croitoru s-a plasat pe locul trei, întrecut fiind de doi sportivi din Bender.
Categoria de vârstă 2011 şi mai tineri a fost destoinic reprezentată de Ştefan Rusu, elevul clasei I-a a aceluiaş liceu. La categoria „rapid” Ştefănel s-a plasat pe treapta a doua a podiumului de onoare. Sportivilor care au ocupat locurile I,II şi III le-au fost înmânate diplome şi medalii. Evoluţia celorlalţi drochieni a fost mai modestă.
Echipa drochiană pentru campionat a fost pregătită de Pavel Cincilei, antrenorul şcolii sportive.
Dumitru SIMIONESCU