Victoria Popova a făcut furor la un Festival în România
Victoria a evoluat, în premieră, dar cu un mare succes, la unul din cele mai prestigioase Festivaluri de Muzică Folk, desfășurat la a XVIII-a ediție, în România.
Victoria Popova este elevă în clasa a XII-a, Liceului rus din or Drochia. Fiind în anul BAC-lui, ea este un copil sârguincios și responsabil, face carte serioasă. Dar fata mai este pasionată şi de muzica folk, fapt ce a adus-o în Formația de chitariști „Punctul pe I”, conducător artistic Vitalie Bârgău. Pedagogul, care a descoperit în Victoria un talent veritabil, i-a sugerat ideea, dar a şi încurajat-o să depună înregistrările pentru a participa la preselecţie.
Iar la 15-16 noiembrie, curent, Festivalul Bistri-ța Folk a găzduit cei mai cunoscuți interpreţi de muzică folk, eveniment la care au participat tineri debutanți. Victoria, deşi sigură pe sine, pe mesajul ce avea a-l transmite prin intermediul muzicii, a trait, totuşi, emoţii mari.
Tânăra chitaristă din Drochia a propus publicului, dar şi juriului, două piese, pe care le-a interpretat cu virtuozitate, fapt ce i-a descoperit talentul şi dragostea de ceea ce face şi ce doreşte să transmită ascultătorilor săi. Aplauzele frenetice au confirmat emoţiile şi lacrimile de bucurie ale Victoriei – fata a primit Premiul Mare al Festivalului Bistrița Folk. Cele două lucrări interpretate de Victoria au fost: „O, rămâi”, versuri M. Eminescu, muzica de Vitalie Bârgău, și piesa „Clipe de zbucium”, textier și autorul muzicii Vitalie Bârgău, ele aducându-i Marea Victorie.
Când a revenit la baştină, chiar în clasa în care învață Victoria, o aștepta o altă surpriză. Reprezentanții Direcției cultură, admi-nistrația liceului și profesorilor au felicitat tânăra chitaristă cu flori și Diploma de Gratitudine pentru succesul remarcabil și promovarea muzicii folk autohtone. Mult succes în continuare, Victoria!
Emilia BOBEICĂ, specialist,
Direcţia Cultură, Tineret, Sport şi Turism, Drochia