Visul de a zbura

Câteva reflecţii, scrise de Academicianul Ion Tighineanu, cu ocazia unui recent eveniment al şcolii din s. Sofia.

Fiind copil, un puşti de la ţară, ca toţi copiii, visam să zbor.

În percepţia mea de copil „ a zbura” însemna o deplasare departe în spaţiu, de exemplu, în satul vecin Pelinia, sau la Drochia, ori chiar în oraşul Bălţi, despre care se vorbea des în familie. Şi asta pentru că toată bucuria cumpărăturilor în copilăria mea venea cel mai des de acolo. În vis, iniţierea zborului  se asemăna mult cu decolarea unui avion, adică alergam cu acceleraţie, la un moment dat rupeam picioarele de la pământ, după care urma plutirea în aer. Trăiam fericirea de a zbura.
Au trecut anii copilăriei, am venit la facultate la Chişinău. Dar începutul realizării visului de a zbura departe a venit odată cu transferul de la Chişinău la Institutul de Fizică şi Inginerie din Moscova: am zburat, după cum spuneau părinţii, la capătul lumii, unde iarna era prea frig, adesea chiar ger cumplit. Am absolvit facultatea, au mai trecut ani şi ani şi visul de a zbura s-a materializat pe deplin: am cutreierat Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Italia, Franţa, Spania, Coreea de Sud şi multe alte ţări.
Ca un paradox al vieţii sau al opţiunilor, acum am un alt vis: să zbor în direcţie opusă scurgerii timpului, să devin iar copil, să mă bălăcesc vara în lacul din centrul satului, să mă bucur de enigmele iernii, să savurez din plin plaiul natal, care s-a dovedit a fi cel mai frumos şi atrăgător colţ de pe  pământ. De ce? Pentru că acesta este satul meu, sat cu tradiţii frumoase şi cu o şcoală foarte bună. Cât mi-ar plăcea să devin iar elev, să scriu poezii, să găsesc cheia rezolvării problemelor de fizică şi matematică, fiind susţinut de dragii mei profesori Victor Proca, Anatol Chişlaru, Victor Edu, dar şi de mulţi alţi învăţători, care să mă îndrumeze pentru început la şcoala de la curte, iar din 1968 – la şcoala medie din centrul satului. Aş trăi încă o dată clipe de neuitat: participări la olimpiade, inventarea unui calendar veşnic, dar principalul – înfiriparea dragostei  faţă de fizică. Aş începe să înţeleg din nou de ce nucleele sunt foarte mici dar grele, de ce la nivelul atomilor avem un spaţiu enorm, de ce substanţele chimice sunt atât de diverse, de ce, de ce, de ce…
În toţi anii de existenţă a şcolii Sofia  mai multe generaţii de profesori au muncit cu cea mai mare dăruire de sine, ca  sute şi mii de absolvenţi  nu numai să viseze, dar şi să zboare în spaţiu şi în timp, mulţi dintre ei demonstrând caracter, perseverenţă şi devenind experţi valoroşi în diverse domenii, ceea ce reflectă următorul adevăr: şcoala Sofia pe parcursul anilor s-a evidenţiat  prin calitatea predării. Iar la unele discipline, ca fizica şi matematica, discipolii ei erau lideri atât în nordul Moldovei, cât şi într-un spaţiu mai larg.
Acum, de pe piscul pe care am ajuns după trecerea anilor, o spun cu toată certitudinea: bagajul de cunoştinţe acumulat în anii de şcoală, apreciat atunci cu medalia de aur, mi-a asigurat toate condiţiile nu numai pentru a absolvi ulterior facultatea cu eminenţă, dar şi pentru a-mi continua studiile în doctorantura unuia dintre cele mai prestigioase instituţii de cercetare ştiinţifică din acele timpuri – Institutul de Fizică „P.H.Lebedev” din Moscova, unde a fost elaborat primul în lume Lazer.
Activând în continuare în domeniul cercetării ştiinţifice, am realizat proiecte în Germania, Italia, SUA, am atins râvnite culmi graţie fundamentului solid de cunoştinţe zidit cu dibăcie  de mulţi dascăli şi profesori atât la şcoala Sofia, cât şi la ulterioarele instituţii de învăţământ.

Academicianul Ion TIGHINEANU,
Academia de Ştiinţe a Moldovei