Vitalie Zagaievschi – Om de cultură, iluminist al prezentului

Fiecare om își are un început, un drum aparte, pe care își duce crucea sa, cum se spune în popor. Drumul vieții lui Vitalie Zagaievschi este unul sinuos, plin de greutăți, dar mereu în ascensiune, fiind plin și de bucurii zilnice, și de o fericire de om, datorită credinței sale, muncii perseverente și educației alese, primite acasă și la toate școlile unde a învățat.

L-am găsit pe Vitalie Zagaievschi, la vârsta  de 84 de ani, înconjurat de un vraf de cărți, cu o agendă în care își face notițe, continuând să muncească cu mult spor și drag la o carte despre care încă nimeni nu știa și pe care în manuscris a întitulat-o „Iată bunii și străbunii cum au fost în fața lumii”. Acum preferă să scrie la masa din bucătărie, unde lumina cade din belșug, iar împreună cu soarele prin geam se uită liliacul pe care l-a plantat când consoarta sa, Ana Zagaievschi, era în viață și în plină tinerețe, iar fiii – Aurel și Virgil – erau de vârsta poznașului Nică. Se usucă liliacul, cel mai apropiat prieten, cu care a stat la sfat atâția ani de singurătate, căci soția a trecut la cele veșnice, iar fiii, de zeci de ani, s-au stabilit cu traiul peste hotarele țării…

Spune cu duioșie, că s-a născut vara, la 25 iunie 1936, în satul Palanca, județul Soroca, România, fiind al treilea copil și mezinul familiei țăranilor Cosma și Anastasia Zagaievschi din satul Palanca, județul Soroca, România. Are o soră, botezată Eleonora, dar o numeau Jenea (1931). Fratele, Vladimir (1933) i-a fost un exemplu, o sursă de inspirație – au învățat împreună la USM, dar fratele a rămas să activeze toată viața în calitate de profesor universitar al USM.

Despre studiile și activitatea sa profesională povestește cu multă căldură, că în 1957 a absolvit Școala medie din satul Chetrosu, Drochia. În 1963 e absolvent al USM din Chișinău, Facultatea filologie, Secția de limbă și literatură moldovenească și limbă franceză. Ulterior a lucrat în calitate de profesor de limba franceză în satul Ustia, raionul Glodeni. În 1967-1968 a fost director al școlii din satul Bulbocii Noi, Drochia. Din 1968 a început activitatea la ziarul raional „Munca comunistă”, din Drochia, redenumit „Glia Drochiană”, unde a activat până la vârsta de pensionare, în 1996, în calitate de secretar responsabil și redactor-șef adjunct. Nu a avut în tinerețe timp să scrie, a fost preocupat de munca la ziar, de activitatea sindicală. La odihna binemeritată, dintr-odată s-a pomenit cu un noian de timp în față. La bibliotecă a condus Cenaclul literar „Steaua de vineri”, la ședințele căruia s-au făcut lansări de carte, întâlniri cu scriitori, a scris recenzii, a redactat cărți ale colegilor.

Deși de jumătate de veac trăiește în or. Drochia, Vitalie Zagaievshi are o dragoste aparte pentru locul unde s-a născut, pentru satul copilăriei sale. Toate amintirile și emoțiile îl duc cu gândul acolo, la satul său de baștină. Tocmai dorul de obârșie l-a motivat să înșire amintirile sale pe foaie și să înceapă o carte despre Palanca și oamenii din sat.

1. După o muncă migăloasă, de ani de zile, apare cartea „Palanca. Omul sfințește locul”. Cartea este una excepțională, deoarece nu numai că dezvăluie istoria localității, dar este, în primul rând, o carte despre cum a crescut și a simțit bucuria și durerea, cum și-a găsit rostul vieții. Este o carte scrisă din dor și de dor. Dor de oamenii printre care s-a născut, dor de locurile natale, dor de pașii rătăciți pe Valea Pălăncii. Este spațiul–matrice de care se leagă, ca de un destin, sufletul autorului. O dimensiune intrinsecă a sufletului, pe care ne-o dezvăluie, ne-o prezintă ca pe o mărturisire de taină în fața altarului. Vitalie Zagaievschi descrie cu lux de amănunte locuri pitorești, relatând momentul împărțirii pământului, conturează, pe parcurs, destinul acestui sat cu oameni harnici și iubitori de țară, de tradiții, oameni care au creat prin munca și destinul lor un mit – mitul Pălăncii, sat nu prea mare, dar tot atât de important și scump pentru ei, sat asupra căruia s-au răsfrânt toate evenimentele câte au fost să se întâmple pe parcursul celor 97 de ani de la înființare. Pagini memorabile conțin capitole în care autorul descrie obiceiurile, datinile, îndeletnicirile sătenilor, lucrările pământului, momentul deschiderii școlii, activitatea învățătorului Andrei Banariu, pentru care poartă o imensă recunoștință și stimă, încercările de a ridica în sat o școală, construcția și activitatea bisericii. Această carte a fost scrisă după cum mărturisește autorul, „pentru a păstra vie memoria strămoșilor noștri, pentru acei care vor manifesta interes față de trecutul baștinei lor”. Vitalie Zagaievschi și-a înălțat prin cartea „Palanca. Omul sfințește locul” un monument, poate modest, dar anume lucrurile modeste sunt cele mai durabile, fiindcă ele sunt create din tot sufletul. Ne vorbește despre filozofia existențială a omului simplu, care și-a contopit destinul cu răsăritul și asfințitul soarelui, cu ploaia și vântul, cu bucuria și grija pământului. Este un povestitor care nu numai că descoperă lucrurile, dar și reflectează asupra lor. Lucrarea este ilustrată cu numeroase fotografii de epocă.

Bunătatea și cumsecădenia scriitorului se observă de la prima privire. Buna educație oferită de părinți l-au determinat la formarea sa și l-au ajutat și mai departe în viața de adult. Aceste deprinderi, aclimatizate și văzute de mic copil, au favorizat la dezvoltarea gândirii creative și a unui ritm de viață responsabil și cumpătat. După școala primară lucrează izdovoi în colhoz și din această cauză absolvește clasa a X-a tocmai la 21 de ani. Nu învinuiește soarta, este recunoscător pentru orice greutate trăită, știind că prin muncă și insistență, doar pe cont propriu, va reuși în viață, fapt care a și fost demonstrat prin anii săi, experiență și succese, fiind menționat cu multiple diplome, decorat cu medalii, învrednicit de onoruri. Cel mai îmbucurător rămâne a fi lectura cărții de către cititori și aprobarea muncii sale. Așa, de exemplu, scriitorul postmodernist Nicolae Leahu îi apreciază prima carte: „Într-un limbaj limpede, cu inflexiuni crengian-sadoveniene, Vitalie Zagaievschi realizează o monografie în care ziaristul este secundat, cu eficiență, de un inspirat istoric și un bun arhivist, de un sensibil lingvist, folclorist, topograf și chiar fotograf. Nimic nu scapă atenției cronicarului din evenimentele importante ale satului și ale fiilor săi, împliniți uman și profesional acolo unde le-a hărăzit soarta”. Desigur, aprecierile pozitive îl înaripează pe Vitalie Zagaievschi, înmugurindu-i-se în gând o nouă lucrare, în piept – o nouă speranță. Și trenul vieții merge în continuare…

2. „A doua lucrare – „Dăinuie credința în veacuri”, – este, în esență, dincolo de remarcabilele-i calități poligrafice, un ghid al bisericilor din protopopiatul Drochia, dar și o istorie, indirectă, a acestora, pornind de la cei care le-au ctitorit și mergând spre cei care au întreținut și astăzi lumina în candela credinței”, remarcă N. Leahu.

Într-adevăr, cele 167 pagini veline conțin, pe lângă text și numeroase fotografii, valoroase informații referitoare la istoria și activitatea celor 37 de biserici și a clerului din Drochia. Ea este de un real folos pentru toți cei interesați să cunoască istoria bisericilor din Basarabia. Autorul cărții descrie  elanul de muncă al constructorilor și contribuția substanțială a enoriașilor din orașul Drochia și din toate satele raionului la edificarea Catedralei cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Cititorul interesat va găsi în cartea „Dăinuie credința în veacuri” informație utilă nu numai despre vechimea fiecărei biserici, dar și anul atestării documentare a fiecărui sat din arealul actualului raion Drochia. Cartea include 29 de microeseuri despre bisericile ce funcționează, precum și informații despre locașurile sfinte aflate în construcție. Un capitol aparte este dedicat hramurilor, protectorilor spirituali ai bisericilor, redându-se succint, selectiv, imaginea lor după Viețile Sfinților și Evanghelii. Citind această monografie, ne dăm seama, că autorul ei, Vitalie Zagaievschi, a dat dovadă de un act de mare curaj, asumându-și munca asiduă, migăloasă de cercetare, de studiere a puținelor surse ce i-au stat la îndemână. Pentru fiecare locuitor al raionului Drochia, lucrarea cu semnificativul titlu „Dăinuie credința în veacuri”, scrisă cu mult profesionalism, cu o profundă dragoste creștină, dar și cu o nemărginită evlavie de Vitalie Zagaievschi, trebuie să devină o carte pentru ochii sufletului. Autorul a muncit mult, îndelung și pasionat, pentru ca, într-un sfârșit, drochienii, și nu numai, să poată beneficia de o autentică istorie a bisericilor din teritoriul acestui raion. Chiar și coperta acestei cărți a fost gândită de autor, care a dorit prin ochii săi să redea cititorilor măreția catedralei.  Această carte va dăinui în veacuri.

3. Placheta de poezii „E vremea coasei”, exprimă un firesc și impresionant sentiment al atașării față de trăirile simple dar totodată sacre, unice și incomparabile: candoarea copilăriei, căldura casei părintești, dragostea pentru frumos și sfânt. Domnul Zagaievschi își bucură cititorii cu versuri sincere, din inimă, împletite frumos cu amintiri și sentimente sublime. Citindu-i poeziile, ți se creează o stare nostalgică, un dor de tot ce a-i trăit cândva și nu se va mai repeta. Volumul „E vremea coasei” e apreciat de scriitoarea Claudia Partole, care menționează despre autorul ei că „E o lege a naturii sau un mare noroc, când elevii, învățăceii de cândva, pot să-și prezinte dascălii, învățătorii de la care au învățat pe timpuri a țese cuvinte, a urzi idei și a căuta adevăr în toate… Printre cuminții și înțelepții mei dascăli e și Vitalie Zagaievschi, pedagog și ziarist din or. Drochia.”

Însuși Vitalie Zagaievschi nu are pretenții de poet sau prozator, spune că e mai mult cititor decât scriitor și îi convine mai bine calificativul de cercetător științific, iar versurile scrise sunt niște ecouri ale sufletului, o sursă de bucurie în ultimii ani. Îi place totuși că scrisul cărților îi umple timpul cu folos și gândurile cu amintiri scumpe, îl apropie de oameni: „Unde gândul nu m-ar duce,/ Inima-mi te-apropie,/ Urbe mândră la răscruce/ Drochia mea, Drochie./ Eu la tine ca la mama,/Ca la tata vin oricând,/ Glasul tău mereu mă cheamă,/ Doar la tine-acasă sunt.” (Secvență din „Cântare Drochiei”)

În final, remarc faptul, că în cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii, 2015, desfășurat sub egida Ministerului Culturii al RM, Comisiei Naţionale a RM pentru UNESCO și Bibliotecii Naţionale a RM, Vitalie Zagaievschi a ocupat primul loc, învrednicindu-se de onorificul titlu „Cel mai activ cititor” din RM. Zice că citește 100 de pagini zilnic și asta îl face fericit și optimist. M-am bucurat că am cunoscut acest valoros OM de la baștina mea. Ajuns la vârsta înțelepciunii, nu a pretins să-mi dea sfaturi, numai dacă i le-am cerut, nu vorbește cu dezaprobare față de tânăra generație, nu vede degradarea, ci evoluția și e de o bunătate neatinsă de vremuri, de regim, chiar fiind un luptător pentru adevărul istoric.

Mihaela BEJAN,

1. a XII-a, IP LT, Drochia

Nota:

Eseul are mențiune la Concursul Național de Eseuri „Scriitori din localitatea mea”.