Vocile neamului au răsunat astăzi la Drochia
Pe 29.08.2024, a avut loc prima ediție a Concursului de Cântec și Poezie Patriotică „Aici îmi este țara/Și limba mea și graiul…”, dedicat Sărbătorilor Naționale ale Republicii Moldova. Organizatorii, BPR „Iulian Filip” împreună cu Direcția Educație și Direcția Cultură Tineret Turism și Sport și Drochia, au adus laolaltă participanți de toate vârstele, într-un eveniment dedicat promovării tradițiilor și valorilor naționale prin artă.
Concursul a avut ca obiectiv principal promovarea valorilor naționale, a culturii și limbii române, într-o manieră care să trezească și să hrănească dragostea față de țară și de neam. De la cei mai mici participanți, de doar șapte ani, până la adulți trecuți de 35 de ani, fiecare concurent a adus în fața publicului și a juriului momente deosebite de poezie, proză și muzică, toate închinate pământului natal.
Fiecare dintre cele trei probe ale concursului – recital de poezie sau proză, interpretare de cântece românești și eseuri pe tema „Moldova mea europeană: prezent și viitor” – a fost o ocazie de a reflecta asupra identității naționale și a locului pe care țara noastră îl ocupă în inima fiecăruia dintre noi.
Ziua concursului a fost una de sărbătoare, încărcată de sentimente de apartenență și de recunoștință față de strămoșii care au păstrat vii limba și cultura noastră. Participanții au demonstrat talent și măiestrie artistică și o profundă înțelegere a valorilor care ne unesc ca popor. Poeziile recitate solemn, cântecele pline de dor și eseurile pline de speranță pentru viitor au reflectat un profund respect pentru istoria și cultura noastră.
Publicul, format din părinți, profesori, prieteni și susținători, a trăit alături de participanți fiecare moment, răsplătindu-i cu aplauze și încurajări. În final, juriul, a avut o sarcină dificilă în a decide câștigătorii, căci fiecare participant a adus un strop de unicitate și pasiune în concurs.
Premierea a fost un moment deosebit, în care cei mai talentați și dedicați participanți au fost răsplătiți cu diplome și premii. Însă, dincolo de premiile materiale, toți cei prezenți au plecat acasă cu inima plină, conștienți că au luat parte la un eveniment care a celebrat cultura și limba română și a consolidat legăturile naționale.
La finalul evenimentului, toți bibliotecarii și participanții au fost felicitați pentru dăruirea și sufletul cu care au contribuit la succesul acestui concurs. Fiecare a jucat un rol esențial în transformarea acestei prime ediții într-o adevărată sărbătoare a culturii și identității noastre naționale.
Concursul de Cântec și Poezie Patriotică „Aici îmi este țara/Și limba mea și graiul…” a fost o adevărată pledoarie pentru valorile noastre, o sărbătoare a spiritului național în toată frumusețea și diversitatea sa. Astfel de inițiative ne amintesc de importanța culturii și a limbii în păstrarea identității noastre și ne dau speranța că generațiile viitoare vor continua să cinstească aceste valori cu aceeași mândrie și devotament.
Clasamentul participanților la cele 3 probe de concurs, în dependență de categoriile de vârstă:
Recital de poezie patriotică
Categoria 1, de la 5 la 7 ani.
- Locul 1: Dumitrița Dumitrașcu, satul Sofia;
Categoria 2, clasele a 2-a a 4-a.
- Locul 1: Ilinca Bunescu, satul Chetrosu;
- Locul 2: Petronela Tcaci, satul Drochia;
- Locul 3: Lia Furtuna, satul Fântânița.
Categoria 3, clasa a 5-a a 8-a
- Locul 1, Guțu Ilaria, satul Drochia;
- Locul 2: Patricia Gârbu, satul Ochiul Alb;
- Locul 3: Laura Gâscă, satul Sofia;
- Locul 3: Andreea Manea, satul Țarigrad;
Categoria 4, clasele a 9-a a 12-a
- Locul 1: Mirela Agachi, satul Pelinia;
Categoria 6, adulți
- Locul 1: Emilia Surlaru, satul Chetrosu;
- Locul 2: Elena Darii, satul Sofia;
- Locul 3: Vasile Grițcu, orașul Drochia;
- Locul 3: Aurica Morcov, satul Cotova;
Recital de muzică românească
Categoria 2
- Locul 1. Ansamblul „Altița”, orașul Drochia;
- Locul 2. Albina Cebotari, satul Nicoreni;
- Locul 3. Ionela Roman, satul Fântânița;
Categoria 3
- Locul 1. Victoria Iavorschi, satul Zgurița;
- Locul 2. Alexandra Zavațchi, satul Drochia;
- Locul 2. Andreea Brus, satul Moara de Piatră;
- Locul 3. Mihaela Cemortan, satul Chetrosu;
Categoria 4
- Locul 1. Anastasia Godorogea, satul Zgurița;
Eseu cu tema: „ Moldova mea europeană: prezent și viitor”
- Locul 1. Mădălina Țurcanu, orașul Drochia;
- Locul 2. Andreea Manea, satul Țarigrad;
- Locul 3. Paula Casico, satul Cotova.
Mențiune.
- Valeria, Zubrii, satul Moara de Piatră;
- Furtună Daniel, satul Chetrosu.