Săptămâna trecută, președintele Nicolae Timofti a făcut bilanțul celor 4 ani de activitate…
Tradițional, la finalul mandatului, șefii de stat susțin un briefing sau o conferință de presă la care raportează cetățenilor despre rezultatele activității lor în calitate de președinte. (De cele mai multe ori, aceștia se laudă cu succesele, realizările și evoluția țării în perioada în care au condus-o).
Timofti, însă, și-a păstrat imaginea de președinte netradițional până la urmă. Or, chiar și ultimul său discurs în această funcție, omul și l-a ținut nu în fața propriilor cetățeni, ci în fața diplomaților străini acreditați la Chișinău. Iar asta (încă o dată) confirmă faptul, că Timofti a acceptat fotoliul prezidențial „de ochii lumii”! În special, de ochii lumii occidentale, care a investit enorm în dezvoltarea Republicii Moldova și care, la acel moment, avea nevoie de o dovadă a stabilității politice în teritoriu.
Chiar și așa, candidatura lui Timofti a fost nu tocmai cea potrivită. Ba, a fost una cu totul și cu totul greșită. Și de acest lucru, atât cetățenii, cât și partenerii străini, s-au convins cu vârf și îndesat în toți cei patru ani de președinție ai individului…
În timpul mandatului lui Timofti, Republica Moldova, s-a transformat dintr-o țară cu cele mai bune șanse de Integrare Europeană, în țara cu cele mai slabe șanse de Integrare Europeană. În timpul mandatului lui Timofti, instabilitatea politică a progresat la maxim, domeniul agricol a fost, practic, distrus, iar din bugetul statului a „dispărut” peste un miliard de dolari!…
Și tot în timpul mandatului lui Timofti a fost aprobată legea prin care rambursarea acelui miliard a fost pusă pe seama cetățenilor…
Cu toate acestea, în discursu-i de rămas-bun, șeful statului a declarat că pleacă din funcție „cu inima împăcată”… Cică el a „acționat întotdeauna cu determinare în folosul cetățenilor” și a „slujit poporului, nu partidului, nu dogmei”…
Așa și îmi vine să-l întreb pe domnul Timofti despre care anume popor și despre care anume partid vorbește… Cum a acționat dumnealui în folosul cetățenilor atunci, când a promulgat legea care prevede transformarea miliardului furat din sistemul bancar în datorie de stat?! De ce nu a organizat un referendum în acest sens?! Or, articolul 88 din Constituție, la litera „f” stipulează, că președintele „poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința asupra problemelor de interes național…”
Aparent, în concepția lui Timofti, faptul că în următoarele decenii moldovenii vor fi impuși să întoarcă banii furați tot de la ei, nu este „o problemă de interes național…” Vorba lui Karlson „дело-то житейское”! La urma urmei, omul face banul, ci nu banul pe om…
Asta-i realitatea. Și din moment ce tot credem că trăim într-un stat democratic, trebuie să manifestăm și un comportament potrivit. Trebuie să înțelegem că nevoi sunt cu grămada, iar președintele-i unu! El nu le poate rezolva pe toate. Și domnul Timofti s-a concentrat mai mult pe chestiunile de importanță majoră. Cum ar fi, spre exemplu, acordarea ordinelor și distincțiilor de stat. Or, nu putea omul să plece cu inima împăcată, dacă pe final de mandat nu își decora și bodyguarzii…
Apropo, conform legii, foștii președinți de țară beneficiază de pază și mașină de serviciu din partea statului timp de patru ani de la încheierea mandatului…
P.S. „Președintele și-a ținut toate promisiunile pe care avea de gând să le țină.” (George Stephanopolous)
Andrei BULGARU
