Ziarul de Drochia – un fidel Cronicar al timpului!

Ziarul, distribuit în raionul Drochia, în diferite perioade, a fost editat sub diverse nume și era, într-un fel, expresia timpului pe care îl reprezenta.

A supraviețuit timp de 75 de ani fiindcă, întâi de toate, permanent a avut la leagănul său oameni profesioniști, jurnaliști cu un serios stagiu de muncă, cu experiență profundă,  cu drag de meseria ce le-a hărăzit-o Domnul și Destinul propriu.

Primul număr ai Presei scrise din Drochia a apărut pe 8 ianuarie 1951, cu 2 pagini, ediție săptămânală.

Astfel, ziua de 8 ianuarie 1951 este considerată data fondării Ziarului de Drochia, care, recent, a împlinit frumosul jubileu de 75 de ani. O vârstă venerabilă!

Ziarul de Drochia, pe parcursul a 75 de ani, neîntrerupt, scrie istoria localităților, activitatea locuitorilor din localitățile raionului Drochia. Scopul, fiind unul nobil, a rămas același – înveșnicirea prin cuvântul scris a realităților în diferiți ani: munca cotidană a băștinașilor, dezvoltarea localităților și ritmul vieții, creșterea tinerii generații, evoluția instituțiilor medicale, educative, culturale, promovarea faptelor bune și a autorilor lor, a oamenilor frumoși la suflet, care, de fapt, încununează opera!

În diferite timpuri ziarul și-a schimbat denumirea. Născut și botezat „Colectivistul”, apoi „Drapelul Biruinței”, „Munca Comunistă”, „Glia Drochiană” (de stat). În 1999 a fost înregistrat ziarul independent – PP „Glia Drochiană”.

În diferite timpuri Ziarul de Drochia a avut mare noroc de oameni de valoare!

 

1. Gazeta „Colectivistul” (1951)

 

1. Nicolae Bacaliuc a fost numit redactor al gazetei „Colectivistul” din Drochia. În redacţie erau doi oameni de creaţie – redactorul şi secretarul responsabil. Deoarece presa scrisă se afla la început de cale, adică făcea primii pași, totul era nou, cadre, echipament, cititori…

În tipografie nu era energie electrică, se lucra cu lampa de gaz. Materialele pentru tipar erau culese, buchiuţă cu buchiuţă, de zeţari.

Gazeta era tipărită manual (din lipsa energiei electrice) la o maşina, numită  „americanca”.

Gazeta „Colectivistul” era editată numai în limba moldovenească, cu un tiraj de 1000 de exemplare.

Acesta e tabloul presei locale până la 1956, când s-a înfăptuit comasarea raioanelor Zguriţa şi Târnova, ele cedând în faţa Drochiei, ca aceasta din urmă să rămână să fie în continuare centru raional, care urma să se dezvolte.

 

2. Gazeta „Drapelul Biruinţei”

 

Gazeta raională, începând cu 25 februarie 1956, îşi schimbă denumirea din „Colectivistul” în „Drapelul Biruinţei”.

2. Vasile Reul, redactorul de atunci, povestea: „Gazeta era editată în 4 pagini, în limba rusă şi moldovenească, apărea de 3 ori pe săptămână. A crescut și tirajul, s-au mărit statele. Majoritatea lucrătorilor din redacţie erau jurnalişti cu experienţă. Iar mijloacele de transport rămâneau aceleaşi – caii şi trăsura, mai târziu am beneficiat de o motocicletă, astfel gazeta a câştigat mult privind operativitatea şi diversitatea”. Gazeta „Drapelul Biruinţei” a apărut şi ea limitat – între anii 1956 și 1961. Ar fi de menţionat, că, spre deosebire de „Colectivistul”, „Drapelul Biruinţei” apărea în condiţii mult mai favorabile. Aceasta se explică şi prin faptul, că redactorul Vasile Reul intrase în funcţia de mare răspundere după ce colaborase la nişte gazete raionale şi republicane, adică avea experienţă. Ştia ce se cere de la redactor şi ce ar trebui să ceară el în calitatea sa de la subalterni. Dar și majoritatea jurnaliştilor erau cu experienţă.

În 1962 în republică se comasează structurile administrativ-teritoriale, se crează direcţii teritoriale de producţie, iar pe lângă ele – comitete de partid cu gazete respective. Drochia a fost în subordinea Râşcanilor timp de 5 ani. Şi jurnaliştii drochieni s-au împrăştiat ca puii de potârniche.

 

3. Gazeta „Munca comunistă”

 

3. Nicolae Leucă, venit în calitate de redactor-șef al ziarului raional în 1967, a activat până în 1985. Era un as în chestiunile de organizare a presei raionale şi în ale scrisului, inițial a redactat un timp gazeta raională din Zguriţa, apoi „Munca Comunistă” la Drochia. În cei 18 ani de activitate în funcția de redactor-șef a fost un om de o răspundere excesivă, de o acurateţe şi punctualitate exemplară. Simplu, modest, sociabil, înţelept, muncitor, el dorea să-şi găsească colaboratori, jurnalişti calificaţi, profesionişti care ar poseda aceleaşi calităţi.

În toate funcţiile redacționale s-au perindat multe cadre, dar în ultimii ani au activat în calitate de redactori-șefi adjuncți Dumitru Popov, Stepan Scrânschii, Stepan Chelari, Nicolae Leahu, Valentina Cebotari. Secția secretariatului, căreia îi mai ziceau bucătăria redacţiei, i-a avut în funcţie de secretar responsabil pe Dumitru Popov, apoi au urmat Tudor Lupaşcu,  Vlad Zbârciog, Vladimir Nicorici, Tudor Lupașcu, subsemnatul, Valentina Cebotari… Un timp a activat și Maria Poprițac.

În Secția Viața de partid a muncit, de la fondare și până la pensionare, Raisa Vuberman. Tot neschimbată a fost Galina Butenco, şefa Secţiei de scrisori. În Secția agricolă au trudit ani buni Nicolae Burcă, Ion Axenti, Valentina Cebotari, Maria Popriţac, Liuba Bulgaru. Contabili de bază au fost Tamara Colcianov și Elena Merciucari-Bucătari.

În toate funcţiile redacționale s-au perindat diferiți oameni, dar constant activau 24 de lucrători. Foarte mulți din angajați au fost profesioniști experimentați, specialiști cu studii, angajați harnici, care editau săptămânal 6 numere de „Munca comunistă”: 3 în limba moldovenească și 3 în limba rusă. Mulți din corespondenții voluntari tineri au beneficiat de recomandări la studii, după care reveneau și se încadrau în state. Cei mai în vârstă au făcut studii fără frecvență. Colectivul erau prietenos și unit, creștea nivelul profesional al angajaților. Doi din corespondenții voluntari, care au absolvit facultatea de jurnalism la USM, ulterior angajate din colectivul redacțional, Valentina Cebotari și Liuba Bulgaru, activând în diverse funcții, au ajuns să devină redactori-șefi, să urmeze învățătura și experiența însușită de la Nicolae Leucă.

Deoarece dânsul punea priorități pentru colaboratori: a scrie scurt şi clar, a selecta cu chibzuință cuvintele potrivite, a alcătui cu pricepere fraza, a găsi oameni interesanţi şi merituoși pentru publicație, a reflecta operativ evenimentele, a verifica minuțios autenticitatea faptelor, a pune la îndoială şi a controla veridicitatea lor – iată ce-i învăța Nicolae Leucă pe colegii săi şi pe viitorii jurnalişti. Și-i mai invăța cum să conducă un colectiv, o organizație obştească, cum să lucreze cu corespondenții netitulari, cum să soluționeze plângerile oamenilor, care se adresau la redacție verbal sau în scris, îi mai învăța să-şi facă cu cinste lucrul de bază şi cel obștesc, să ducă la bun sfârşit cele începute. Asta era „Școala lui Leucă”!

Iar cititorii aveau încredere deplină în Ziarul raional și solicitau jurnaliști pentru a descrie istorii de succes, a promova experiența înaintată, dar și pentru a soluționa diverse probleme. Astfel, în anii cei mai buni, tirajul Ziarului de Drochia depășise cifra de 15000 de exemplare.

Nicolae Leucă, pe bună dreptate, a fost „botezat” Patriarhul jurnalisticii drochiene. El fiind părintele ideologic al tuturor colegilor din acea perioadă, a dezvoltat din toate punctele de vedere: periodicitatea, tirajul, tematica ziarului (el fiind dublat în două limbi), astfel punând o bază temeinică pentru viitorul Presei scrise. Cadrele toate erau profesioniste și experimentate, munceau cu demnitate și devotament, dar și cu mândrie la „Munca Comunistră” scriind, filă cu filă, istoria raionului și a oamenilor lui.

Nicolae Leucă a fost un om din pâine, responsabil și sensibil, activ și cumpătat, imparțial și cu dreptate, noi toți, cei trecuți prin „Școala lui Leucă”, îl pomenim doar de bine.

Redactorul Nicolae Leucă n-a fost un autocrat. El a fost un democrat desăvârşit, nu lua nici o decizie în orice chestiune controversată până nu se consulta, până nu se sfătuia cu liderul sindicatului, cu colectivul. De aceea orice litigiu de muncă se stingea uşor înainte de a da în flăcări. El stimula orice idee, orice iniţiativă din partea membrilor colectivului, acordând tot sprijinul necesar, până și la deplasările comune la natură.

Dar iară mă întorc şi zic: noi toți suntem copiii timpurilor ce le trăim. Nicolae Leucă şi-a trăit viața frumos, fără remuşcări şi fără a-şi silui principiile.

 

4. Gazeta de stat „Glia Drochiană”

 

În 1985, în locul lui Nicolae Leucă a venit Mihail Vârţanu, care a găsit colectivul redacţional stabil şi consolidat, cu frumoase tradiții de muncă și de odihnă.

4. Mihail Vârţanu, jurnalist cu studii speciale în domeniu, cu experienţă, poet, muncitor, ştia să facă toate lucrurile în redacţie şi, la nevoie, le făcea cum știa el mai bine. Pe atunci s-a decis a se schimba, în duhul vremii, titlul gazetei din „Munca comunistă” în „Glia Drochiană”, botez susținut și de scriitorul Ion Druţă, care venise în vizită la redacţie. Fondatori: colectivul redacțional și Comitetul executiv raional.

În 1993 s-a produs o reducere de cadre şi în redacţie au fost disponibilizaţi vreo 10 colaboratori. Respectiv, a fost redusă periodicitatea ziarului, de la 3 la 1 dată pe săptămână și fără dublare, doar numai  într- o singură limbă.

În anii ce au urmat s-a trecut la tipar ofset, la tiparul în grafie latină etc. În 1987 a apărut criza hârtiei de tipar. Se reținea leafa. În 1993 s-a produs o reducere de cadre masivă.

În 1998 Mihail Vârțanu a plecat. Apariția ziarului fusese suspendată pentru câteva luni din lipsă de fonduri. Și hârtie de tipar nu era.

 

5. PP „Glia Drochiană” cu statut nou

5. Valentina Cebotari, care în 1998 era redactor-șef adjunct, în aceste condiții complicate și incerte, când ziarul stagna de câteva luni, în octombrie 1998 a moștenit ștampila redacției împreună cu funcţia responsabilă de redactor-şef, cu datorii mari la salarii, la tipografie, cu lipsă de hărtie etc., dar și cu abonați supărați, care nu primeau ziarul de mai mult timp. Dânsa face eforturi neordinare pentru a reanima ziarul din stagnare, care nu apărea de peste 3 luni, și de a-i da o viață nouă. Din 1999 după „vacanța” tehnică de 3 luni și ceva „Glia  Drochiană” și-a reluat apariția din 1 ianuarie 1999, iar pe 19 martie 1999 Ziarul de Drochia („Glia Drochiană” de stat) trece pragul celui de-al 6000-lea număr. După care au urmat alegerile locale, desființarea raionului și crearea județelor. Drochia a trecut în subordinea Sorocii.

Însă  „Glia Drochiană” (de stat) a „rămas acasă”! Cei 5 membri ai ziarului „rămași la vatră”, (toți erau niște „vitamine”: vitamina C (Cebotari – redactor-șef), grupul de vitamine B: (Bucătaru – B-1 – contabil; Bulgaru – B-2; Burcă – B-3, Butenco B-4, redactori de compartiment) aveau mult de lucru: ei urmau să reanimeze ziarul, să-i găsească și să-i atribuie un statut potrivit, să-l aducă la activitate normală. Astfel, după mai multe consultări, pe 27 septembrie 1999 a luat naștere Publicația Periodică „Glia Drochiană” independentă, cu următorii parametri: ziar săptămânal, format A3, în 8 pagini, variantă mixtă (română-rusă). Fondatori, echipa redacțională, Valentina Cebotari – redactor-şef. De pe 1 octombrie 1999 cititorii au abonat și au început a primi un ziar independent.

Publicația, pe care Valentina avea onoarea a o redacta, avea scopul să marcheze o nouă epocă a publicisticii, să tranşeze alte probleme decât cele de odinioară şi sub alt aspect, probleme, generate de noua realitate.

Destinul i-a hărăzit Valentinei Cebotari să făurească, împreună cu un număr infim de ziarişti, un pod de trecere spre viitorul imediat, asumându-şi responsabilități, înfruntând incertitudine şi dificultăți nu doar financiare, ci şi de alt ordin, cum ar fi orientarea publicației spre noua realitate, combaterea vechii mentalități, modernizarea procesului de editare a ziarului etc. Ea, însă, nutrea dulcea speranță că „Glia Drochiană” va deveni un mesager imparțial, liber de orice conjunctură, subiecte ale publicațiilor constituind alte valori.

În ceea ce şi-a propus în aceste condiții neordinare, Valentina Cebotari, împreună cu echipa, a reuşit, cu siguranță, datorită integrității sale sufleteşti şi morale, sobrietății, cumpătării, abilității în relațiile cu oamenii. A reuşit pentru că avea experiență de muncă în mass-media, timp, în care, datorită străduinţei, perseverenței, asiduității, asimilării cu interes a cunoştinţelor, a exercitat, în ascensiune, funcțiile de corespondent, secretar-adjunct, secretar responsabil de redacție, redactor-şef adjunct, iar din 1998 preia funcția de redactor-şef.

Și pentru că a avut în preajmă o echipă de profesioniști: Galina Butenco, Liuba Bulgaru, Nicolae Burcă, Elena Merciucari, care au susținut-o!

Regulat şi permanent în fiecare an creştea numărul de abonaţi, respectiv, şi numărul de corespondenţi voluntari în localităţile raionului, care „alimentau” ziarul cu ştiri şi informaţii locale. Procesarea ziarului totalmente era deja în formă computerizată, lucru însușit de toate persoanele de creație. La fel a fost însușit în mod colectiv programul InDesign, necesar pentru paginare. Colaborarea cu tipografia devine mai eficientă.

Ziarul a participat la mai multe concursuri naționale, fiind învingător şi recunoscut în republică cel puțin de 30 de ori. Devine membru al Asociaţiei Presei Independente. A fost instituit Concursul „Personalitatea Anului”, care s-a bucurat de o mare rezonanță, în zece ediţii peste 100 de drochieni, pentru merte deosebite în muncă, au primit onorificul titlu de „Om al Anului”, unii chiar de două ori.

În următorii ani PP „Glia Drochiană” a desfăşurat o activitate perpetuu: redactorul-şef a scris și a aplicat mai multe proiecte, aproape 30 din ele, au avut sorți de izbândă. Cu forțe minime ele au fost implementate, toate contribuind la „înstărirea” redacţiei în plan financiar cu hârtie pentru tipar, calculatoare, dictofoane şi aparate digitale foto, dicționare, alt echipament etc.

PP „Glia Drochiană” independentă făcea parte din marea familie Asociația Presei Independente din Moldova.

 

6. PP „Glia Drochiană” independentă

6. Liuba Bulgaru, din august 2008 a preluat funcţia de redactor-şef al PP „Glia Drochiană” independentă, activând până pe 1 februarie 2021. Cu retragerea pe rând din redacție a lui Nicolae Burcă, apoi și a Galinei Butenco, numărul colaboratorilor s-a redus catastrofal, au rămas să editeze ziarul Liuba Bulgaru, Valentina Cebotari, Nelea Ciobanu și contabila Elena Merciucari.

Liuba Bulgaru, ca şi Valentina Cebotari, a fost dedată complet profesiei de jurnalist, pe care a exercitat-o toată viaţa. Ea şi-a consacrat cunoştinţele, experienţa, toată energia şi timpul scrierii şi aducerii la cititori, numărul cărora era în permanentă creștere, a unei gazete moderne după limbă şi conţinut, elegantă după imagine. Cititorii erau activi, colaborau cu ziarul, comunicau evenimente din activitatea și familiile lor.

A preluat şefia, ştiind foarte bine, că nu-i va fi uşor, ca şi predecesorilor ei, de altfel, căci la gazetă lucrul e „dificil, dar interesant” – acesta este crezul tuturor celor ce mănâncă o bucată de pâine din munca de gazetar. Dacă nu ai dragoste de cuvântul scris, nu ai ce căuta aici. Aceste afirmaţii erau total străine de Liuba, dânsa era din pâine. Nu s-a speriat, a răsuflecat mânecile şi s-a apucat de treabă, că lucru la redacție întotdeauna a fost mult, variat, deosebit, dar cu rezultatele și efectele dorite. Fiecare număr nou apărut de sub tipar împrăştia gândurile sumbre. A pornit cu forțe proaspete. Şi cu idei noi. A angajat în colectiv mai mulți tineri, care au făcut încercări să se „molipsească” de munca gazetărească, dar, până la urmă, nu prea a fost să fie.

A mobilat interiorul, a procurat calculatoare mai performante. Cel mai important lucru, pe care l-a adus în redacție, a fost preluarea și implementarea metodelor mai noi de machetare, respectând cerințele poligrafice, pe care le impunea Tipografia „Edit Tipar Group” SRL din mun. Chişinău, o unitate poligrafică modernă, cu cerințe și mai moderne, unde se tipăresc cele mai prestigioase ziare din republică. Aplicând multe din noutăţile şi cerințele propuse de API, PP „Glia Drochiană” a obţinut o imagine nouă, pe care, în toți anii ulteriori Liuba Bulgaru s-a străduit nu doar s-o păstreze, dar şi s-o modernizeze, s-o facă mai atrăgătoare. Faţa nouă şi temele diverse ulterior au atras mai mulţi cititori, numărul abonaților crescând până la 5000. Respectiv, a crescut şi volumul de publicitate. Liuba Bulgaru a construit un pod de legătură eficientă cu intermediarii ziarului: Oficiul raional al „Poştei Moldovei” şi cu Tipografia „Edit Tipar Group”. lar când cărările sunt bătătorite şi amenajate este mai sigur şi mai uşor de mers pe ele.

Ajunsă la un jubileul onorabil al ziarului, îşi recunoaște, nu fără mândrie, sieşi, dar şi celor din jur, că a muncit o viață la ziar, dar a făcut anume lucrul ce-i place și care i-a adus satisfacție profundă.

Pe 1 februarie 2021 redactorul-șef Liuba Bulgaru și-a anunțat demisia. Era început de an și PP „Glia Drochiană avea abonați! Era și pandemie…

Valentina Cebotari, ca și în 1998, în condiții dificile pentru editarea ziarului, își reasumă funcția de redactor-șef. Acum, chiar singură-singurică, trebuia să scrie și să editeze regulat și periodic ziarul. Din redacție 2-3 zile, apoi cu lunile din spital. Mai era și contabila, Elena Bucătaru, dar și ea era în spital. Programul de lucru al redactorului se extinse, de la 8 – la 10-11 ore, iar în zilele de odihnă – cu deplasări prn raion la evenimente.

… În această perioaă de pandemie a muncit în condiții extrem de dificile, vreo 3,5 luni prin spitale cu COVID-19, și mai mult de una singură, dar a salvat ziarul. A treia oară l-a salvat: în 1998, după plecarea lui Mihail Vârțanu, în 1999 la desființarea rionului și crearea județelor și în 2021, când a rămas fără echipă, iar covidul făcea ravajii… A reușit!!! Și a „trudit la gazetă” 48 de ani fără întrerupere…

***

Colega noastră Galina Butenco este unul dintre pilonii redacției Ziarului de Drochia. În anii săi de muncă asiduă, cumulativ, ei fac peste o jumate de secol, ea a devenit un jurnalist experimentat, meșter iscusit în materie, personalitate marcantă, stimată atât de colegi, cât și de cititori, de toți cei care o cunosc. Ea poate fi grijulie și exigentă, principială și diplomatică, dar totdeauna – un prieten credincios și de nădejde.

Una dintre particularitățile dumneaei este tendința de a nu lăsa la nevoie omul simplu, de a-i alina necazul, ofensa, de a-l ajuta să-și găsească dreptatea. Îndeplinind în anii `70-`80 funcția de şefă a Secție scrisori, Galina administra rubrica „Scrisoarea ne-a chemat la drum”. Ea se deplasa în teritoriu ca să clarifice situațiile la fața locului,

Lucrând ani şi ani în Secția de scrisori, Galina Butenco mult mai mult decât alți colaboratori ai redacției întreținea legături cu activul gazetei, mai ales cu tinerii corespondenți, care încercau să-şi manifeste aptitudinile în ale scrisului în versuri şi proză. Pentru acei care, în cele din urmă, si-au ales calea jurnalisticii şi literaturii, Galina Butenco a fost primul ascultător şi cititor atent şi binevoitor, un însufleţitor profesional al tinerelor talente. Unul din ei este poetul Victor Peleneagră, originar din Zguriţa, care a lansat mai multe piese muzicale devenite arhicunoscute.

În jurnalistică (precum şi în alte sfere) e foarte important să ții cadența vieții, să te orientezi bine, să însuşeşti noi şi noi cunoştinţe. Şi numai acela care respectă cerințele timpului poate fi considerat drept profesionist. În rândul acestora o găsim şi pe Galina Butenco, ex-redactor de secție și la PP „Glia Drochiană” independentă, care, pe lângă abilitățile acumulate anterior, aici a însușit și arta machetării ziarului.

Îi dorim ca nicicând să nu i se tocească penița.

***

Nicolae Burcă de tânăr a fost angajat, mai întâi în 1971 lucrător la tipografie, apoi fotograf la ziarul „Munca comunistă”.

Nicolae Burcă, regretatul, urca impetuos treaptă după treaptă. În scurt timp el s-a impus ca un jurnalist talentat, priceput, competent, operativ şi principial în domeniul agriculturii. Numele lui devenise atât de cunoscut în raion, că deseori era confundat cu redactorul-șef.

În plan mai larg – a fost membru al Uniunii Jurnaliştilor, (ca de altfel, și ceilalți jurnaliști angajați la ziar), lider sindical. Scriem aceste rânduri fugare, evocăm aceste frânturi din viaţa şi activitatea de jurnalist şi de sindicalist de talie internațională (el a participat la înalte foruri sindicale din Germania, Bielarusi, Ucraina, Bulgaria) pentru a arăta interesul cu care noi, colegii lui, am urmărit timp de peste 30 de ani performanțele lui profesionale şi obşteşti. Şi în noile şi neordinarele condiţii economice, politice şi sociale, șeful Secției analiză economică a redacției, el şi preşedintele consiliului teritorial al sindicatului de ramură, Nicolae Burcă a ştiut să activeze eficient și productiv.

Nicolae Burcă s-a bucurat de respectul şi aprecierea noastră, a tuturor celor cu care a contactat şi a conlucrat.

 

***

Adevărata vocație a Elenei Bucătaru a fost să se profileze abia peste câțiva ani, când dânsa a fost angajată în calitate de corectoare la gazeta raională „Munca Comunistă”. Anume în acest colectiv de lucrători, căruia ea i-a rămas fidelă până la final, demnostrând aceeaşi minuțioasă osârdie şi străduinţă, zic, anume în acest colectiv Elena şi-a deschis spre apreciere toate calităţile:  să-şi respecte cuvântul şi obligațiunea de bun, onest şi fidel prieten, de om care ştie a ierta şi a fi mărinimos. Astfel, cu timpul, cu anii ea a căpătat deprindere, experiență, ele aducând cu sine şi încrederea deplină a redactorului în munca ei. Observând și apreciindu-i atitudinea față de ziarul pe care-l corecta de 3 ori pe săptămână la Râșcani, redactorul Nicolae Leucă a numit-o într-o funcție și mai responsabilă, cea de lansatoare a ziarului la tipografie.

Dar după 20 de ani de corectură, când contabila Tamara Kolcianov s-a retras la pensie, redactorul îi propuse funcția vacantă de contabil. Avea temeri, însă deprinsă, precum întreg colectivul, de a da ascultare vorbelor şi „poruncilor” redactorului Nicolae Leucă, a acceptat, pentru ca mai apoi să-şi aprofundeze calitățile atât de necesare muncii de contabil: disciplina, perseverenţa, executarea, ea mereu studia și învăța.

Elena Merciucari-Bucătaru şi-a onorat legământul. De 30 de ani ea nu a ieşit din scripticul redacției. Timpul i-a zburătăit, i-a împrăştiat pe mulți dintre noi. Ea a rămas printre cei 5 la vechea datorie, asigurând apariția publicației periodice în alte condiții, cu altă viziune, aceeaşi rămânând doar Elena: bună cu colegii, fidelă în prietenie, sârguincioasă în muncă şi îndrăgostită de gazeta la care a muncit cu drag și dedicație.

 

PP „Glia Drochiană – într-o etapă mai nouă

Toți cei patru fondatori ai ziarului „Glia Drochiană” se retrăgeau, rând pe rând, din activitate și plecau la odihna binemeritată. PP „Glia Drochiană” trebuia să fie lăsată în „mâni de nădejde”. Pentru acest rol a fost propusă unanim Angela Croitor, o persoană responsabilă, cultă, experimentată, care, din septembrie 2022, oficial devine Administratoare a Publicației Periodice  „Glia Drochiană”.

Din decembrie 2022 până în septembrie 2023 Ala Bugai a exercitat funcția de redactor-șef, om de cultură, anterior șefă-interimară a Direcției cultură, corespondentă netitulară la „Glia Drochiană”.

Pe 1 octombrie 2023 redactorul-șef Ala Bugai demisionează. Funcția, pentru scurt timp, devine  interimară. Începînd cu 1 decembrie 2023 Administratoarea Angela Croitor o numește redactor-șef al ziarului „Glia Drochiană” pe Anastasia Olaru, care activa de mai înainte în redacție și macheta ziarul.

În prezent  Angela Croitor, Administratoare și directoare a „Gliei” împreună cu tânăra sa echipă: Cristina și Adrian Ciobanu, Maxim Mocanu, contabila Svetlana Televca, care a preluat funcția de contabilă de la Elena Merciucari, asigură continuitate Presei scrise, Ziarului de Drochia, oferind și asigurând continuitate existenței prin conținut interesant și variat, prin suflu actualizat, modern și plin de vervă, ca PP „Glia Drochiană” să fie așteptată de cititori.

La mulți ani, Ziarul de Drochia!

 

Vitalie ZAGAIEVSCHI, jurnalist, Cetățean de Onoare a  raionulu Drochia