Ziua mondială a persoanelor în etate, sărbătorită în fiecare an la 1 octombrie, este dedicată celor care poartă pe chip înţelepciune şi lumină, iar în suflete — putere şi credinţă. Acestea constituie bogăţia societăţii. Iar experienţa lor de muncă şi de viaţă ne serveşte drept model, după care ne conducem toţi noi în activitatea cotidiană.
Şi în comuna Petreni locuiesc şi muncesc oameni harnici, truditori, devotate gliei, care zeci de ani la rând, au muncit ca să facă viaţa mai bună şi mai avută: pe ogor, la câmp, în vitărit. Astăzi Eufrosinia Maţco, Lidia Grosu, Lidia Vicol, după ani buni de muncă îndelungată, aflându-se la odihna binemeritată, îşi duc încet bătrâneţele. Având o pensie foarte mică, atât ele, cât şi semenii dânselor din sat, aşteaptă de la conducerea ţării intervenţii mai serioase în sistemul de pensii şi cel de ocrotire a sănătăţii, ce le-ar uşura povara anilor, le-ar face existenţa mai uşor de suportat. Dar, până va veni ajutorul de undeva, ele nu așteaptă şi, cât le mai ţin puterile, continuă să muncească în grădinile din jurul caselor ca să-şi agonisească necesarul pentru iarnă.
Cu prilejul sărbătorii aduc calde felicitări tuturor oamenilor în vârstă din satele Popeştii Noi şi Petreni, dorindu-le sănătate multă, viaţă lungă şi frumoase vise realizate.
Valeriu TIZU,
primarul comunei Petreni