Pe 23 august, Chetrosu și-a chemat oamenii acasă. Festivalul Diasporei, organizat sub genericul „Acasă ne adună dorul și rădăcinile”, i-a adunat pe cei care trăiesc în sat, pe fiii și fiicele localității reveniți din străinătate, familii, copii, oameni în vârstă, prieteni și oaspeți. A fost una dintre acele zile în care satul pare mai plin, ulițele mai cunoscute, iar întâlnirile au ceva din emoția revederilor de demult.

Oaspeții au fost primiți cu pâine și sare, după obiceiul locului. Apoi, pe acordurile cântecului „Moldova mea”, a început povestea satului. În scenă au apărut doi bătrâni – ea cu un braț de spice, el cu un coș cu fructe – și doi copii, unul purtând pâine și un ulcior, celălalt un coș cu roade. O imagine simplă, dar grăitoare: ceea ce au clădit cei de ieri ajunge în mâinile celor de mâine.

„Există sate care sunt așezate pe hartă. Și există sate care sunt așezate în suflet.” Cu acest gând a fost deschisă sărbătoarea, iar Chetrosu și-a spus istoria în fața celor adunați.

Satul este așezat acolo unde râul Cubolta își poartă liniștit apele, iar Valea Speii păstrează încă poveștile vechi ale locului. Documentele atestă localitatea din anul 1570, când un zapis de danie a devenit, peste veacuri, un fel de certificat de naștere al satului.

Dar Chetrosu trăiește și prin legendele păstrate din gură în gură. Bătrânii povestesc despre Speia, fata care ar fi descoperit frumusețea acestor locuri, și despre Petrea, flăcăul care i-a fost alături. Povestea lor s-a împletit cu începuturile satului, iar Valea Speii a rămas martora unei istorii născute, după cum spune legenda, din dragoste, curaj și speranță.

În cadrul festivalului, această poveste a prins din nou viață printr-o scenetă, reamintind celor prezenți că numele și locurile pe lângă care trecem zilnic au, uneori, istorii pe care merită să le ascultăm din nou.

S-a vorbit și despre oamenii care au ridicat primele gospodării, despre casele construite din piatra acestor locuri, despre familiile care au muncit pământul și au lăsat în urmă gospodării, tradiții și un sat pe care generațiile următoare l-au continuat. Pentru Chetrosu, rădăcinile sunt oameni, familii și amintiri care se leagă una de alta, până când devin istoria unei comunități.

Deschiderea oficială i-a revenit Alionei Eșanu, primara satului Chetrosu, care a salutat consătenii și oamenii reveniți din diasporă. Mesajul zilei a fost unul apropiat de realitatea multor familii de aici: distanțele pot fi mari, dar legătura cu satul rămâne.

Festivalul a fost și un prilej de a le mulțumi celor care continuă să creadă în comunitate, celor care sprijină localitatea de acasă sau de peste hotare, partenerilor, sponsorilor, agenților economici, instituțiilor și oamenilor care au contribuit la organizarea sărbătorii.

Printre invitații oficiali prezentați în cadrul evenimentului s-au numărat Marina Morozova, deputată în Parlamentul Republicii Moldova; Vasile Cemortan, președintele raionului Drochia; Vitalie Josanu, șef adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat Soroca; Stela Vrânceanu, reprezentantă din diasporă, precum și primarii localităților apropiate și partenere: Petru Turculeț, primarul comunei Șuri, Veaceslav Magaleas, primarul comunei Sofia, Sergiu Rusu, primarul satului Țarigrad, și Eduard Podcovali, primarul satului Nicoreni.

Au fost rostite cuvinte de salut, de susținere și de apreciere pentru comunitatea din Chetrosu, însă adevărata stare a zilei se citea mai ales printre oameni: în îmbrățișări, în discuțiile dintre foști vecini și colegi, în bucuria celor care se vedeau după ani și în fotografiile făcute împreună.

Pentru cei plecați, asemenea întâlniri înseamnă uneori mai mult decât o sărbătoare. Sunt câteva ore în care timpul pare să se întoarcă: regăsești ulița copilăriei, oameni cunoscuți, un glas, o aromă, o vorbă pe care poate n-ai mai auzit-o de mult.

O parte frumoasă a festivalului s-a mutat în lumea gospodăriilor și a tradițiilor. Casa Mare a readus atmosfera locuințelor de altădată, cu lucruri păstrate din familie, obiecte care au trecut din mână în mână și care spun, fără multe explicații, cum se trăia odinioară.

Gospodinele și gospodarii au venit cu bucate și tradiții, iar meșterii populari au arătat frumusețea lucrului făcut cu răbdare. Cusutul, împletitul și obiectele create de mână au amintit că meșteșugurile continuă atât timp cât există cineva care le învață și cineva căruia să le lase mai departe.

În program și-a făcut loc și unul dintre cele mai pitorești momente ale zilei – „Căruța cu 10 oale de găluște”. Zece oale pregătite cu grijă de gospodine au readus gustul unei bucătării pe care mulți dintre cei plecați o asociază imediat cu satul și cu casa părintească. Găluștele au fost împărțite oaspeților, iar pentru câteva clipe tradiția nu a mai fost ceva despre care se povestește, ci ceva ce putea fi gustat.

Au urmat cântecul și jocul. Colectivele folclorice au dus în scenă ceea ce comunitatea păstrează de generații, iar muzica populară a apropiat oamenii și a readus acea stare de sărbătoare pe care satul o cunoaște atât de bine.

Un moment aparte a fost dedicat cuplurilor sărbătorite. Familii care au ajuns la 50, 55 și 60 de ani de căsnicie au fost aduse în atenția comunității și felicitate pentru anii parcurși împreună. Într-un festival al rădăcinilor, aceste familii au fost poate una dintre cele mai frumoase imagini ale continuității: oameni care au construit o casă, au crescut copii, au trecut prin ani buni și ani grei și au rămas împreună.

Foarte aproape de sufletul celor reveniți acasă a fost Aleea Amintirilor Școlare. Fotografii vechi din anii de școală, chipuri de copii, promoții și profesori au făcut oamenii să se oprească, să caute fețe cunoscute și să înceapă, aproape inevitabil, să povestească.

„Uite, aici eram noi.” „Îl recunoști?” „Asta era clasa noastră.”

Uneori, o fotografie veche reușește într-o secundă ceea ce nu pot face multe discursuri: te duce exact în locul și vârsta pe care credeai că le-ai lăsat în urmă.

Chetrosu a păstrat astfel în aceeași zi două feluri de memorie – cea a satului, prin documente, legende și tradiții, și cea personală, prin fotografiile oamenilor care au crescut aici.

Iar dacă bătrânii au adus cu ei memoria, copiii au adus viitorul.

Pe scenă au urcat micii talentați ai localității: Daniel Furtună, Ilinca Bunescu, Elizabeta Triboi, Adelina Grădinari, Robu Maxim și Patricia Cebotari. Prin cântec și dans au primit aplauzele celor prezenți și au arătat că satul are cui să lase mai departe tradițiile și dragostea pentru scenă.

Pe parcursul zilei au fost pregătite activități pentru întreaga familie: atelier de confecționare a coronițelor, atelier de pictură pentru copii, Photo Box pentru amintiri, jocuri de dame, șah și domino, dar și momente de relaxare în care oamenii au stat pur și simplu împreună.

Celor mici li s-au pregătit surprize dulci și distracții, iar trambulinele au umplut spațiul de râsete și energie. Organizatorii au numit această parte a zilei „Gustul copilăriei” – potrivit pentru un festival în care mulți adulți veniseră tocmai să-și regăsească, pentru câteva ore, propria copilărie.

Un moment artistic al sărbătorii a fost oferit și de Anișoara Puica, care a urcat în fața publicului și a completat programul muzical al zilei.

Pe tot parcursul festivalului, oamenii au avut timp să se oprească. Să vorbească. Să guste. Să răsfoiască amintiri. Să joace o partidă de șah. Să facă o fotografie. Să privească un copil dansând. Să-și salute un vecin pe care nu îl mai văzuseră de ani.

Poate tocmai aceasta a fost frumusețea zilei: nimeni nu trebuia să se grăbească nicăieri.

La sfârșit, mesajul prezentatorilor a adunat într-o singură idee tot ceea ce se întâmplase peste zi: „Astăzi ne-am întâlnit pentru a sărbători mai mult decât o zi. Am sărbătorit acasă.”

Au fost sărbătorite rădăcinile, tradițiile, oamenii și amintirile care îi unesc pe chetroșeni, indiferent cât de departe îi poartă viața.

Pentru că pentru omul plecat, casa părintească poate rămâne la mii de kilometri distanță și totuși să fie aproape. O poartă cu el într-un miros cunoscut, într-un cântec, într-o fotografie veche, într-o rețetă învățată de la mama sau bunica și în dorința de a reveni.

Iar Chetrosu a fost, pe 23 august, exact un asemenea loc al întoarcerii.

Un sat care și-a deschis porțile celor plecați și i-a primit cu pâine și sare. Un sat care și-a spus legenda, și-a scos fotografiile vechi, și-a așezat bucatele pe masă, și-a cinstit familiile, și-a ascultat copiii și și-a strâns oamenii aproape.

La final s-au auzit urările pentru Chetrosu și pentru chetroșenii de pretutindeni, alături de mulțumirile adresate celor care au fost parte din această zi.

Și poate cel mai potrivit gând cu care a rămas sărbătoarea a fost chiar cel din scenariul festivalului:

Chetrosu rămâne locul în care oamenii se  întoarc cu sufletul, locul în care așteaptă casa părintească, cei dragi și amintirile copilăriei.

Cristina CIOBANU