Focar de pestă porcină la Pelinia.
Un focar de pestă
porcină africană (PPA) a fost confirmat în satul Pelinia, raionul Drochia, situație care a determinat convocarea unei ședințe urgente a Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului.
Ședința a avut loc la data de 6 martie 2026 și a fost prezidată de președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, în calitatea sa de președinte al Comisiei pentru Situații Excepționale. În cadrul întrunirii au fost examinate circumstanțele apariției focarului de boală într-o exploatație profesională din localitate, precum și măsurile necesare pentru a preveni răspândirea virusului.
A fost adoptată o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale, care prevede aplicarea unui plan de măsuri antiepizootice- instituirea restricțiilor privind circulația porcilor și a produselor din carne de porc, monitorizarea strictă a gospodăriilor unde sunt crescute animale, precum și informarea populației despre riscurile bolii.
Pesta porcină africană, numită și febra porcină africană sau boala lui Montgomery, este o boală virală hemoragică febrilă extrem de contagioasă și foarte severă a porcilor domestici și mistreților, cauzată de un virus ADN dublu catenar din familia asfarviride care se propagă foarte rapid în populația porcină prin contact direct sau indirect.
Primăria satului Pelinia a îndemnat locuitorii să nu transporte porcii din gospodării către piețe sau abatoare și să nu comercializeze carne sau produse provenite de la porcii din gospodăriile nonprofesionale. Proprietarii de animale sunt rugați să participe la recensământul porcilor și să anunțe medicul veterinar sau autoritățile în cazul apariției unor simptome suspecte sau al decesului animalelor.
Autoritățile atrag atenția că aruncarea cadavrelor de animale în locuri neautorizate este strict interzisă. În Pelinia există un loc special amenajat pentru inhumarea acestora – groapa „Beccari”, unde animalele pot fi neutralizate în condiții de siguranță sanitar-veterinară.
Specialiștii veterinari continuă monitorizarea situației epizootice din teritoriu, iar populația este îndemnată să respecte cu strictețe măsurile de biosecuritate pentru a limita extinderea bolii.
Andrei Babără
