Solicită salarii decente
Miercuri, 29 noiembrie 2023, pedagogii și angajații Instituțiilor de Educație Timpurie au organizat o acţiune de sensibilizare a opiniei publice.
Ei au organizat Flashmob-uri (adunări foarte scurte într-un loc public), în cadrul cărora au solicitat salarii mai mari și consdiții de muncă mai bune. „Vrem salarii decente”, „Merităm salarii competitive”, „Ocrotiți pedagogii prin lege”, „Prețuiți munca noastră”, „Cerem acum majorarea salariilor”, „Egalați salariul mediu din educație cu salariul mediu din economie!”.
Astfel de manifestări publice au fost organizate în mai multe instituții educaționale din raion, dar și din întreaga republică.
Mesajul cadrelor didactice este unul clar. Ele solicită o atenție mai mare faţă de probemele şcolii, faţă de problemele educaţiei, dar și o remunerare mai adecvată a muncii.
Dumitru ENI, președinte, Consiliul raional Drochia al Federației sindicale a Educației și Științei
În poze: Flashmob-uri au organizat și pedagogii de la IPLT „Mihai Eminescu”, și angajații IET nr. 1 din orașul Drochia