Performanța care inspiră o generație 

0

Ce înseamnă, de fapt, un 10 pe linie la examenul de bacalaureat? În spatele unei astfel de performanțe se află ani de muncă, perseverență, sprijin din partea profesorilor și a familiei, dar și dorința de a depăși propriile limite.

Performanța a fost celebrată luni, 6 iulie, în cadrul „Galei Excelenței la Bacalaureat 2026”. În total, 114 elevi au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, demonstrând, potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, că școala din Republica Moldova poate forma generații competitive, ambițioase, bine pregătite și capabile să reușească oriunde.

Cei 114 absolvenți cu media maximă reprezintă un reper pentru întregul sistem educațional, confirmând că în școlile din Republica Moldova există elevi talentați, profesori dedicați și familii care înțeleg valoarea educației. Rezultatele lor demonstrează că excelența este posibilă atunci când munca, perseverența și susținerea merg în aceeași direcție.

Pentru Drochia, media 10 la bacalaureat din acest an are un singur nume: Adriela Bejenari. Absolventă a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, tânăra se numără printre cei 114 elevi din Republica Moldova care au încheiat examenul maturității cu media maximă. Rezultatul obținut încununează ani de muncă, perseverență și implicare.

Dincolo de rezultatele școlare, se conturează portretul unei tinere care și-a valorificat fiecare oportunitate de dezvoltare. În ultimii ani, Adriela s-a implicat în numeroase proiecte dedicate tinerilor și comunității, în acțiuni de voluntariat și inițiative civice. În calitate de președintă a Consiliului Raional al Tinerilor din Drochia, a contribuit la organizarea unor activități prin care a încurajat implicarea civică și dialogul dintre tineri. Eforturile echipei pe care a coordonat-o au fost apreciate la nivel național, Consiliul fiind desemnat, în 2024, cel mai activ din Republica Moldova. În același an, Adriela a fost distinsă cu titlul „Cea mai responsabilă lideră”, o recunoaștere a seriozității și responsabilității sale.

Muzica ocupă un loc important în viața ei. A studiat ani la rând chitara, ulterior a început să învețe pianul și să compună propriile piese, participând la festivaluri și concursuri. În paralel, a colaborat cu platforma #diez în calitate de tânără corespondentă, implicându-se în proiecte jurnalistice dedicate adolescenților.

Parcursul Adrielei demonstrează că performanța se construiește în timp. A reușit să îmbine studiile cu voluntariatul, proiectele pentru tineri, pasiunea pentru muzică și activitatea jurnalistică, dovedind disciplină, spirit de organizare și responsabilitate. În toate proiectele în care s-a implicat a demonstrat inițiativă, deschidere spre colaborare și capacitatea de a transforma ideile în rezultate concrete.

Deși are un palmares impresionant pentru vârsta sa, Adriela a privit fiecare experiență ca pe o oportunitate de a învăța și de a contribui la dezvoltarea comunității din care face parte. Media 10 la bacalaureat încununează firesc acest parcurs, construit cu perseverență, echilibru și dorința permanentă de a evolua.

Cristina CIOBANU

Rezultatul de 10 pe linie la examenul de Bacalaureat reprezintă pentru mine încununarea a doisprezece ani de muncă, perseverență și încredere în forțele proprii.

Să mă număr printre cei care au reușit o astfel de performanță este o experiență cu adevărat specială. Mă bucur că această realizare este o parte din povestea mea, deschizându-mi noi perspective. 

Le mulțumesc profesorilor și echipei manageriale de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” pentru că au crezut în mine și m-au susținut din clasele primare până la finalizarea ciclului liceal. Fie că a fost vorba despre performanța la învățătură, despre implicarea în viața liceului sau despre numeroasele activități la care am participat, am simțit mereu că am alături oameni care mă încurajează să cresc, să mă autodepășesc și să privesc cu încredere spre viitor.

Părinților mei le sunt profund recunoscătoare pentru valorile pe care mi le-au cultivat și pentru că au fost, neobosit, punctul meu de sprijin. Cu ei am împărțit deopotrivă greutățile și bucuriile, iar suportul lor mi-a dat puterea de a transforma fiecare provocare într-o oportunitate.

Generațiilor viitoare le transmit să îndrăznească să viseze frumos și să își urmeze cu determinare drumul ales. Credeți în potențialul pe care îl aveți și nu vă fie teamă să aspirați la excelență!

Adriela BEJENARI

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *