ÎN MEMORIAM-VITALIE ZAGAIEVSCHI
Zile-ntregi să colinzi,Nici-un ochi sa nu-nchizi
Pentru două-trei rânduri la ziar
Astăzi, în redacție, aerul parcă nu mai are aceeași respirație. Ușa e la locul ei, mesele sunt la fel, dar ceva esențial lipsește.
Vitalie Zagaievschi nu mai vine, a decedat astăzi, 11.01.2026 la vârsta de 89 de ani.
Iar această absență nu face zgomot – doare în tăcere, așa cum dor lucrurile adevărate.
În ultimii ani nu mai lucra cu noi, dar venea. Venea dintr-o nevoie care nu ține de funcții sau obligații. Venea să ne vadă. Venea cu pași liniștiți, cu aceeași privire plină de sens, cu articole adunate cu grijă, cu poezii purtate ca niște daruri fragile. Și, aproape întotdeauna, cu ciocolate – un gest mic, repetat, dar atât de al lui. Ca și cum ne spunea fără cuvinte: „M-am gândit la voi.”
Aducea mai mult decât texte. Aducea o stare. O lumină calmă. O bunătate care nu cerea nimic în schimb. Păstra cu sfințenie relațiile, oamenii, locurile. Păstra redacția în suflet, iar noi îl simțeam de fiecare dată când intra – ca pe o prezență care a fost și rămâne acasă.
Cuvântul scris era pentru el o ființă vie. Îl trata cu delicatețea cu care ții în palme o pasăre mică. Nu scria niciodată în grabă. Fiecare propoziție era așezată cu grijă, fiecare idee îmbrăcată în demnitate. Ne învăța fără să o ceară. Ne învăța să simțim, nu doar să redactăm. Ne învăța că nu e vorba doar de ce spui, ci de cum simți ceea ce scrii. Pentru el, presa nu era doar informație. Era memorie, era suflet, era respect față de cei pomeniți și față de cei care citesc.
Avea o rigoare care venea din iubire. Din respect pentru cuvânt, pentru istorie, pentru oameni. Când ne lăsa câte un articol, aveam impresia că lasă acolo o parte din el – și poate chiar așa era. Ne-a lăsat o moștenire fără pretenții, dar plină de sens: aceea de a ne face munca cu grijă, cu conștiință, cu respect.
Ne-am îndrăgostit de sufletul lui frumos fără să ne dăm seama când s-a întâmplat. Avea răbdare, avea umor discret, avea o noblețe care se simțea în felul în care asculta. Ne-a învățat, fără lecții declarate, ce înseamnă să fii om printre oameni. Să lași în urmă nu zgomot, ci liniște bună. Să pleci dintr-un loc și acel loc să fie mai cald.
Astăzi, lipsa lui e grea.
Sunt oameni care nu pleacă odată cu timpul lor. Rămân în gesturi, în amintiri, în dor.
Vitalie Zagaievschi rămâne.
