Când femeia se întoarce

Fuge cu copiii, caută un loc sigur, ajunge într-un centru de plasament și, pentru o vreme, pare că viața poate începe din nou și altfel . Apoi vine  El  la  telefon, cu  o promisiune, o perioadă de liniște. „S-a schimbat”, „Îi este dor de copii”, „Poate de data aceasta va fi altfel”. Femeia se întoarce, dar rareori când se schimbă  ceva cu adevărat.

Din afară, întrebarea pare simplă: De ce s-a întors? Pentru o femeie care a trecut prin abuz, însă, lucrurile sunt mult mai complicate. Întoarcerea nu înseamnă că violența a fost acceptată

Multe femei care ajung să fugă împreună cu copiii de acasă nu pleacă pentru că nu au încercat înainte să salveze relația. Dimpotrivă. Uneori au suportat ani de jigniri, control, amenințări, agresiuni fizice, lipsuri financiare și manipulare, sperând că lucrurile se vor schimba. Violența într-o familie nu apare întotdeauna în fiecare zi și nu are mereu aceeași formă. După un episod violent poate urma o perioadă în care agresorul își cere iertare, promite că nu se va mai întâmpla, devine atent și afectuos. Pentru femeie, această perioadă poate reaprinde speranța că omul de lângă ea se poate schimba.

Acesta este unul dintre mecanismele ciclului violenței: tensiune, agresiune, apoi o perioadă de aparentă liniște și împăcare. Iar ciclul se poate repeta. Pentru o mamă cu copii,  plecarea dintr-o relație violentă înseamnă mai mult decât închiderea unei uși. Înseamnă să găsească unde va locui, din ce va trăi, cum își va crește copiii, unde îi va duce la școală sau grădiniță și cum va face față presiunilor familiei și comunității. Un centru de plasament poate oferi siguranță, sprijin psihologic, asistență socială și un răgaz în care femeia să își recapete echilibrul. Dar perioada petrecută acolo este doar o etapă. Dacă, după plecare, femeia nu are o locuință sigură, un venit stabil, acces la servicii, sprijin pentru copii și un plan clar de independență, întoarcerea în relația abuzivă poate părea, paradoxal, varianta cea mai ușoară.

Uneori, agresorul știe exact ce să spună pentru a o convinge să revină. Alteori, presiunea vine din partea rudelor: „Mai gândește-te la copii”, „Unde vei trăi?”, „Poate s-a schimbat”, „Nu poți să-ți distrugi familia”. Dependența nu este doar financiară Când vorbim despre dependență într-o relație violentă, nu trebuie să ne gândim doar la bani. Poate exista dependență economică, atunci când femeia nu are venit propriu sau nu are acces la resursele familiei. Poate exista dependență emoțională, construită în timp prin alternarea fricii cu perioade de afecțiune, promisiuni și împăcare.Poate exista dependență socială, atunci când femeia este izolată de prieteni, rude și comunitate.Și, poate exista dependență legată de copii – teama că plecarea va afecta copiii, că aceștia vor fi folosiți ca instrument de presiune sau că femeia nu va putea să le ofere singură condițiile de care au nevoie.De aceea, simplul îndemn „Pleacă!” nu este întotdeauna suficient.

Una dintre cele mai dureroase situații apare atunci când femeia se întoarce acasă după ce a fost ajutată de un centru sau de o organizație. Poate apărea rușinea: „M-au ajutat o dată și eu m-am întors.”,„Ce vor spune dacă mă duc din nou?”, „Poate vor crede că nu am vrut cu adevărat să scap.” Această rușine poate determina femeia să nu mai ceară ajutor atunci când violența reapare. Dar revenirea într-o relație violentă nu anulează dreptul la protecție și sprijin. Un mecanism eficient de intervenție trebuie să țină cont de faptul că ieșirea din violență poate avea mai multe încercări. Pentru unele femei, plecarea definitivă nu se întâmplă după prima intervenție. Uneori sunt necesare mai multe etape, mai multe încercări și o rețea de sprijin care să nu dispară după prima revenire.

Ce înseamnă, de fapt, sprijinul? Sprijinul nu se  limiteză la momentul în care femeia ajunge la centru. Este nevoie de continuitate: consiliere psihologică, asistență socială, sprijin juridic, ajutor pentru obținerea documentelor și a beneficiilor sociale, posibilități de angajare, acces la locuință sigură și, acolo unde este necesar, sprijin pentru copii. La fel de importantă este și atitudinea celor care oferă ajutorul. Femeia care revine nu are nevoie să audă „Ți-am spus eu”. Are nevoie să știe că ușa rămâne deschisă. „Poți reveni și poți cere din nou ajutor” poate fi uneori mai important decât orice discurs. Nu întrebarea „De ce s-a întors?” trebuie să ne preocupe. Când o femeie revine într-o relație violentă, societatea se grăbește să o judece. Întrebarea „De ce nu a plecat definitiv?” pune întreaga responsabilitate pe umerii victimei. O întrebare mai utilă este: „Ce îi lipsește pentru a putea rămâne în siguranță?”

Poate îi lipsește o locuință.

Poate un loc de muncă.

Poate sprijinul pentru copii.

Poate protecția juridică.

Poate curajul de a rupe legătura cu agresorul.

Poate, pur și simplu, are nevoie de cineva care să nu o judece.

Violența domestică nu se termină întotdeauna în ziua în care femeia trece pragul unui centru. Ieșirea dintr-o relație violentă este un proces, iar uneori este un drum cu întoarceri.

De aceea, mecanismele de sprijin sunt  construite  pentru siguranță pe termen lung.

Iar femeia care a revenit acasă și se confruntă din nou cu violența trebuie să știe un lucru esențial: faptul că s-a întors nu înseamnă că a pierdut dreptul de a fi ajutată. Poate cere sprijin din nou. Și din nou, dacă este nevoie.

Într-o comunitate care vrea cu adevărat să protejeze femeile și copiii, ușa organizațiilor de sprijin nu se închide după plecare, rămâne deschisă până când femeia poate trăi, în sfârșit, fără frică. 

Angela CROITOR