Patru țări, un nou parteneriat european 

0

Pe 11 septembrie 2026, la Constanța, alături de colegi primari și reprezentanți ai autorităților publice din Republica Moldova, România, Ucraina și Bulgaria, primara orașului Drochia, Nina Cereteu a participat la ceremonia oficială de semnare a Convenției constitutive și a Statutului Grupării Europene de Cooperare Teritorială „EAST GATE” (GECT EAST GATE).

Ne bucurăm să informăm comunitatea că Primăria orașului Drochia se numără printre autoritățile fondatoare ale GECT EAST GATE, o structură europeană de cooperare teritorială care unește comunități din cele patru state în jurul unor obiective comune de dezvoltare.

Un aspect deosebit de important este amploarea acestei inițiative: GECT EAST GATE este, la momentul constituirii, cea mai mare Grupare Europeană de Cooperare Teritorială de acest tip din Europa, reunind aproape 300 de autorități publice și organizații din cele patru state. Pentru Drochia, faptul că ne aflăm printre membrii fondatori ai unei asemenea structuri reprezintă atât o onoare, cât și o oportunitate importantă de dezvoltare și cooperare internațională.

 Ce reprezintă o Grupare Europeană de Cooperare Teritorială?

GECT este un instrument creat la nivelul Uniunii Europene pentru a facilita și consolida cooperarea dintre autoritățile publice din diferite state. Spre deosebire de acordurile obișnuite de colaborare sau de înfrățire, o asemenea grupare are personalitate juridică proprie și poate dezvolta și implementa proiecte comune, inclusiv proiecte finanțate din fonduri europene.

Scopul acestor grupări este de a transforma cooperarea dintre comunități în proiecte și investiții concrete în domenii precum infrastructura și transportul, dezvoltarea economică, protecția mediului, educația, cultura, turismul, inovarea și coeziunea socială.

GECT EAST GATE creează astfel o platformă comună prin care autoritățile membre pot identifica probleme și priorități comune, pregăti proiecte transfrontaliere și valorifica mai eficient oportunitățile oferite de programele și fondurile europene.

 Pentru orașul Drochia, statutul de membru fondator reprezintă o nouă oportunitate de a construi parteneriate internaționale, de a participa la proiecte comune și de a atrage resurse pentru dezvoltarea comunității noastre.

Faptul că Drochia este prezentă de la început în această structură înseamnă că orașul nostru devine parte a unei rețele europene extinse de autorități locale și regionale, cu posibilitatea de a construi împreună inițiative care să aducă rezultate concrete pentru cetățeni.

Adresăm mulțumiri domnului Sergiu Suharenco și întregii echipe implicate pentru munca considerabilă depusă în procesul de constituire a GECT EAST GATE, pentru perseverența și eforturile care au făcut posibilă realizarea acestei inițiative de amploare, precum și pentru organizarea la cel mai înalt nivel a evenimentului de astăzi.

Suntem convinși că semnarea documentelor de constituire reprezintă doar începutul unei colaborări care va genera noi parteneriate, proiecte și oportunități concrete pentru comunitățile noastre.

Drochia privește spre viitor prin cooperare, parteneriate și proiecte europene!

Irina TIGHINEAN,
specialist relații cu publicul,
Primăria Drochia

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *