Munca în slujba oamenilor este cea mai valoroasă recompensă

0

 

 

Cu doamna Galina Zavorotnîi am făcut cunoștință în cadrul unui seminar, apoi am urmărit-o cu drag, mulți ani în șir, ca pe un frumos exemplu de profesionalism și, de curând, m-am bucurat că a fost menționată cu diplomă din partea Parlamentului Republicii Moldova pentru  dedicație și devotament în calitate de funcționar public. Am mers la dumneaei pentru a solicita răspuns la câteva întrebări.

 

 

În primul rând, felicitări pentru Diploma de apreciere acordată de Parlamentul Republicii Moldova și distincția oferită de Consiliul Raional Drochia. Ce semnificație au aceste recunoașteri pentru dumneavoastră?

 

Aceste diplome sunt o mare onoare pentru mine, reprezintă o apreciere a muncii depuse pe parcursul anilor, sunt dovada că munca noastră de zi cu zi contează și, totodată o motivație de a-mi continua activitatea cu responsabilitate, integritate și profesionalism. În același timp aceste distincții aparțin întregii echipe Direcției ocuparea forței de muncă Drochia, colegelor mele, care îmi sunt alături și contribuie la rezultatele pe care le obținem împreună, pentru ce le mulțumesc mult.

 

Câți ani din viață i-ați dedicat activității în domeniul ocupării forței de muncă și cum a început acest parcurs profesional?

 

Am dedicat peste 22 ani serviciului teritorial de ocupare a forței de muncă din raionul Drochia în calitate de șefă. Totul a început din dorința de a fi utilă comunității și de a face o schimbare reală în viața oamenilor de la noi, de acasă. Schimbările legislative, economice și perioadele de criză au fost mari provocări. Am trecut peste toate prin comunicare deschisă cu echipa și prin multă răbdare.

 

 Care au fost cele mai importante etape sau momente care v-au format ca profesionist și ca lider al echipei Direcția ocuparea forței de muncă Drochia?

 

Formarea ca lider s-a început, cred că, din anii de școală, studenție, șefa clasei, grupei, din activitatea mea în sectorul real al economiei, la Combinatul materialelor de construcție, unde timp de 10 ani am condus echipa de tineret al întreprinderii și am fost maistru la secția de producere a plăcilor decorative, având în subordine 20 bărbați. Fiecare etapă din viața mea a avut rolul ei, dar cel mai mult m-au format ca lider, deja șefă STOFM Drochia,  momentele de criză (reducerile în masa a angajaților, lichidarea întreprinderilor, exodul masiv al populației) și reformele prin care am trecut împreună cu colegii.  Atunci înveți să fii flexibil, să asculți și să iei decizii corecte, corespunzătoare cerințelor la zi.

Întotdeauna îmi plăcea lucrul ”viu”, cu oameni, pentru oameni. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai atunci când un om care nu avea nicio speranță vine și îți spune: „Mulțumesc, datorită dumneavoastră mi-am găsit un loc de muncă”, sau a însușit o profesie. Activitatea subdiviziunii teritoriale de ocupare a forței de muncă este destinată persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și angajatorilor care au nevoie de forța de muncă. În fiecare zi vorbești, discuți cu diferite persoane, solicitările sunt variate, nu este un lucru monoton, și aceasta îmi place.

 

 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți funcționar public? Este o profesie sau o misiune?

Calitățile unui bun funcționar public din serviciul ocupării forței de muncă în primul rând, este respectul față de cetățeni, colegi, empatie, profesionalism, responsabilitate, integritate. Oamenii nu vin la noi doar pentru proceduri administrative, vin pentru sprijin. Dacă îi asculți cu adevărat, ești corect și îi ajuți, le câștigi încrederea.

Profesia nu este doar o simplă slujbă, atunci când treci dincolo de fișa postului și pui suflet în tot ceea ce faci, dispare granița și trece în misiune. În serviciul public nu vii doar pentru un salariu, vii pentru că îți pasă de oameni și de viitorul comunității în care trăiești. Fiecare decizie pe care o ei, fiecare om pe care îl asculți și îl ghidezi devine o responsabilitate morală, nu doar o sarcină din procedura aprobată.

 

 

Ce sfat le-ați oferi tinerilor care își doresc o carieră în administrația publică sau în serviciul public?

Să nu se teamă de sistemul public. Este un domeniu unde poți crește enorm profesional și unde ai șansa de a pune umărul la dezvoltarea țării tale. Avem nevoie de energia, viziunea și ideile lor proaspete.

 

Care sunt prioritățile Direcției ocuparea forței de muncă Drochia pentru următorii ani? Ce proiecte sau servicii noi pregătiți pentru cetățeni?

În ultimul timp serviciul nostru a fost adaptat la noile realități ale pieței forței de muncă. Din anul 2019 ANOFM cu structurile sale teritoriale activează În baza Legii 105/2018 cu privire la  promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj, prin care au fost introduse mai multe măsuri active de ocupare a forței de muncă. A fost pus accent pe  subvenționarea creării locurilor noi de muncă, adaptarea și crearea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, susținerea șomerilor care necesită suport suplimentar pe piața muncii ș.a.

Ne-am digitalizat, au fost simplificate procedurile și am devenit mult mai flexibili. Anul trecut DOFM Drochia a fost dotată cu un mijloc de transport și am creat Echipa Mobilă, cu care ne deplasăm în localitățile raionului, acordăm informații, consultanță cetățenilor aflați în căutarea unui loc de muncă. Prin astfel de acțiuni aducem serviciile publice mai aproape de oameni, direct în localitatea lor. Dezvoltăm măsurile pentru tinerii NEET, pentru șomeri de lungă durată sau persoane din mediul rural, facilitându-le accesul pe piața muncii.

 

Ce mesaj doriți să transmiteți colegilor dumneavoastră, care au contribuit la obținerea acestor distincții?

Într-un domeniu de activitate în care succesul se măsoară în destine umane schimbate în bine, munca fiecăruia dintre noi este de neprețuit. Le mulțumesc colegilor din suflet și le prețuiesc pentru dăruire, profesionalism, pentru tot efortul depus zi de zi, pentru răbdarea și pentru că formăm o adevărată familie profesională. Performanțele noastre sunt rezultatul direct al solidarității noastre.

 

Cum reușiți să păstrați echilibrul între responsabilitățile profesionale și viața personală? Cine au fost mentorii DVS?

Fiecare realizare pe plan profesional poartă amprenta celor dragi. Atunci când știi că ești înconjurat de dragostea și respectul celor apropiați, orice problemă se rezolvă mai ușor .

Echilibrul dintre profesie și viața personală este o provocare zilnică. Ideal era să lași problemele de la serviciu la ușă când ajungi acasă și să te dedici din plin familiei și pasiunilor care îți încarcă bateriile. Dar, deseori regula aceasta nu funcționează, deoarece, porți o responsabilitate față de oameni, și planurile și ecoul deciziilor, trec pragul casei. Familia a fost mereu pilonul meu de sprijin. Totodată, am avut norocul să întâlnesc mentori de la care am învățat că un lider bun conduce prin exemplu, nu prin autoritate. Și mereu m-am străduit să corespund.

Nicio problemă nu e de nerezolvat dacă ai oameni de încredere alături. Mă consider un om fericit, deoarece, pe parcursul activității mele profesionale, am avut mereu alături oameni deosebiți, care m-au susținut și împreună cu care am reușit să obținem rezultate frumoase. Mă refer atât la colectivul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, care ne-a sprijinit și ne-a ghidat permanent în activitate, cât și colectivul Direcției pentru  ocuparea forței de muncă Drochia. Le mulțumesc tuturor din suflet și le adresez întreaga mea recunoștință și profundul meu respect.

 

Priorități și proiecte de viitor?

Ne dorim să fim și mai aproape de oameni prin servicii digitale accesibile, dar și prin programe noi de calificare, adaptate exact cerințelor actuale ale angajatorilor. Integrarea tinerilor și a persoanelor vulnerabile rămâne prioritatea noastră. Piața muncii din raionul Drochia este dinamică. Chiar dacă există provocări legate de migrație, deficitul de locuri de muncă pentru tineri cu studii superioare, pentru persoanele necalificate,  apar oportunități noi în agricultură modernă, servicii și antreprenoriat. Cheia succesului este adaptarea abilităților la ceea ce cer angajatorii de azi.

 

Dacă ar fi să alegeți din nou?..

Cred că, aș alege exact același drum. Deși este o muncă grea și adesea epuizantă, satisfacția de a ajuta oamenii și de a vedea rezultate concrete oferă un sens pe care nu l-aș schimba.

 

 

A discutat

Angela Croitor

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *